Site icon gandeste.org

Le Pen vrea referendum pentru ieșirea Franței din UE: “Uniunea e moartă”

Marine Le Pen, liderul formaţiunii franceze de extremă-dreapta Frontul Naţional, are de gând să le ofere cetățenilor posibilitatea de a vota în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană. “Ideea mea este aceea de a le spune cetățenilor francezi că, în cazul în care voi deveni președinte în 2017, șase luni mai târziu voi organiza un referendum pe această temă”, a declarat aceasta pentru postul de televiziune Mega din Grecia. “Uniunea Europeană e moartă, a murit și economia noastră, la fel s-a întâmplat și cu sistemul nostru de bunăstare socială și cu identitatea noastră”, a declarat politiciana în interviul acordat.

Marine Le Pen a mai declarat, în urma atentatului de la redacţia “Charlie Hebdo” din Paris, că va declanşa un referendum privind pedeapsa cu moartea, în cazul în care va deveni președintele Franței. “Am spus întotdeauna că vreau să le ofer francezilor posibilitatea de a se exprima pe această temă printr-un referendum. Eu, personal, cred că pedeapsa cu moartea trebuie să existe în arsenalul nostru juridic pentru crimele cele mai odioase”, a declarat pentru postul France 2 politiciana, în condiţiile în care pedeapsa capitală a fost abolită în Franţa încă din anul 1981.

“Dacă am fi avut frontiere naţionale, am fi oprit probabil la frontiera naţională mulţi dintre cei care s-au întors pe teritoriul francez după ce au plecat să lupte în Siria sau să se antreneze în Yemen, aşa cum a fost cazul unuia dintre teroriştii fundamentalişti ucişi în ultimele zile. Trebuie să ne putem păstra, în cadrul suveranităţii noastre, capacităţile de a decide cine intră şi cine rămâne pe teritoriul nostru, deoarece controlul la frontierele externe ale UE este iluzoriu”, a adăugat Le Pen.

Sursa: Pagina europeana

Exit mobile version