Site icon gandeste.org

Hâhâiala şi rânjeala apocaliptică!

Orice epocă rămâne în istorie nu numai prin faptele ei, ci şi prin cuvintele pe care şefii de stat le emană. Epoca lui Ceauşescu a rămas prin cuvinte ca “popoarili, ţărili, magistralili, culmili” şi alte minuni care au desfigurat limba română. Azi însă faptele se suprapun cu vorbele mai abitir ca oricând. Că trăim într-o lume urâtă, ca în Capriciile spectrale ale lui Goya, o dovedesc şi cele două verbe dominante, definitorii petru epoca pe care o trăim: a hâhâi şi a rânji. Ele sunt opera preşedintelui Băsescu, omul care a introdus în politica românească, implicit în viaţa ţării, hârâiala şi rânjeala. E omul care hâhâie şi rânjeşte cel mai bine.

Hârâiala şi rânjeala sunt cuvinte rare, folosite cu un scrâşnet de măsele, care amintesc totuşi de cele mai întunecate epoci ale istoriei României, de acele epoci barbare care i-au inspirat lui Eminescu piesele istorice, precum Grue Sânger, Dragoş Vodă sau Alexandru Lăpuşneanu. În ele este descrisă trădarea, o caracteristică a istoriei noastre. Scenele sângeroase sunt dominante. Criminalii, când îşi ucid duşmani, râd. E o hâhâială şi o rînjeală continuă în subteranele palatelor, în chilii, în camerele dosnice, oriunde este un gang, o nişă, unde tiranii se ucid între ei. Iată un pasaj definitoriu din Dodecameronul dramatic:

Astfel râse Alexandru când a ucis pe Ilieşu
Astfel şi Ştefan Vodă când a ucis boierii
Astfel şi Petru Rareş când omorî pe Brateş,
Astfel şi Bogdan când arse cetăţile Lehiei
Astfel Ştefan cel Tânăr pe Arbore ucise.
E râsul vechi şi groaznic al neamului Muşatin.

Acest râs istoric a devenit pe chipul lui Băsescu hâhâială şi rânjeală. El îşi ucide victimele hâhâind, ba acum a lansat şi acest verb, a rânji. El a vorbit recent poporului român despre rânjeală. Iată ce spune, că dacă Ponta nu se autodeconspiră, aşa cum a făcut-o Turcăfleaţă, va fi de rău pentru el, fiindcă, altfel, “îi va rânji în faţă fostul şef”. De unde ştie Băsescu chestia asta? Poate că îl va aplauda sau mângâia pe umeri. Sigur, o spune din proprie experienţă. Şi omul e bine documentat. Auziţi ce profetizează, că fostul şef SIE îi va rânji în faţă: “Îi va rânji, când va fi preşedinte. Că îi rânjeşte acum, când este prim-ministru, încă mai merge”, zice dl. Hâhâială. De ce “mai merge”? Crede că e mai important să fii preşedinte sub acoperire decât prim-ministru sub acoperire? De ce acest om îşi bate joc de poporul român în asemenea hal? Probabil ca să-l aprobe dl. Liicheanu, să spună, iată, mă recunosc în faptele şi vorbele d-lui preşedinte!

Se vede limpede că acest om însemnat nu are nici un Dumnezeu, nici o credinţă, că e malefic, că e un blestem pe capul poporului român. Ca să îndepărteze din calea Elenei Udrea concurenţa la prezidenţiale, îşi vinde şi mama. Dacă e un asemenea politician clarvăzător, grijuliu cu soarta ţării, cum de a ajuns să susţină făţiş o femeie necoaptă la preşedinţia României, o persoană total imatură, fără familie, fără operă, fără nimic? Aşa se compromite fotoliul de preşedinte, care deja a fost bine compromis de el. Udrea nici măcar nu e femeie fatală, dacă se spune că a fost amanta unui însemnat! I-am văzut recent prestaţia la B1 TV, nu e capabilă să lege o frază, nu are nici o idee, ideea ei de campanie e de grădiniţă, vrea să demonstreze că “România e frumoasă”, că are o natură frumoasă, ape repezi şi limpezi, păsărele care ciripesc, că totul e îmbrăcat în rochiţa rândunicii şi că românii sunt un popor vesel, adică un păşunism greu de imaginat la un candidat la preşedinţie. Nu are nimic atrăgător această femeie, nimic simpatic, a căzut ca musca în lapte în acest rol. Ea este o alintată a mai marilor zilei. E o glumă, un accident nefericit. Sună ca o vioară spartă. Oare cine a spart-o? Nu bărbaţi ca alde Cocoş, Băsescu, Boc şi Pleosc?! Nu se poate să defilezi cu aşa ceva în UE. E o jignire la adresa poporului român, a demnităţii sale, a domnitorilor care au ocupat tronul ţării!

Dar cu Hâhâială să nu te pui. Când i-a intrat lui un fix la devlă, e disperat, se rânjeşte şi la dracu! El e în stare să-i râdă şi dracului în faţă, în timp ce alde Pleşu, Patapievici şi Liiceanu hâhâie şi ei, mişcând ca pe nişte clopoţei decoraţiile primite în dar de la dl. preşedinte! Când te priveşte, dl. preşedinte te face pe loc să hâhâi, şi îţi dă mintenaş şi o decoraţie de ofiţer sub acoperire!

Ţara lui Hâhâială a devenit Ţara lui Rânjeală, în care se mişcă în voie provinciile lui Turcăfleaţă şi Ţinutul secuiesc. Nici nu se mai pune problema unei federalizări, e deja o unitate de nezdruncinat!

Există un secret de stat. E la mintea cocoşului că fiecare stat trebuie să aibă spioni, servicii secrete, care să se ocupe de siguranţa naţională. Lumea nu e perfectă. E strâmbă. În loc să se îndrepte, se strâmbă şi mai mult. Fiind înconjurată de atâţia prieteni, România e ameninţă în mod real, a ameninţat-o deunăzi şi Statul Islamic, e firesc să existe oameni specializaţi în apărare subversivă. Şi ofiţerii sub acoperire au rostul loc bine studiat. Iar astfel de informaţii sunt secrete de stat. Dar Băsescu nu ţie seama de ele. Meleşcanu, şeful SIE, i-a spus că astfel de dezvăluiri se lasă cu închisoare. Dar lui Băsescu nu-i pasă de nimic. El a declarat înainte de campania electorală că “îi dezbrac pe toţi”. Care pe toţi? A dezbrăcat abia pe unul. Dar această dezbrăcare e tardivă. Îl pune într-o lumină monstruoasă. Nu mai contează. Ponta va fi ales chiar şi după această dezbrăcare, fiindcă el a fost ofiţer sub acoperire, nu mai este. Poporul român îl iartă. Oricum, între două rele, Udrea şi Ponta, îl alege pe cel mai puţin rău. Faptul că un preşedinte face campanie electorală amantei lui subdezvoltate este grav, grav, foarte grav. Sper că nu pentru poporul român. Ci pentru lichelele preşedintelui, care îl tot ung cu hâhâială de tipul Liicheanu et co. Până când, domnilor?

Băsescu este atât de compromis încât nu mai are nici o credibilitate în tot ce spune şi face. De ce să-l crezi pe el şi nu Serviciul de Informaţii Externe, care a trimis recent Parlamentului o informare din care rezultă că “nici unul dintre cei care şi-au anunţat intenţia de a candida la preşedinţie nu este ofiţer acoperit”. Dar Băsescu, pentru interesele lui meschine, pentru păcerea de a face rău, de a dovedi că “după mine, Potopul”, e în stare de orice mizerie, de orice destabilitate. El a deveni un prericol nu numai la siguranţa naţională, dar şi la calitatea elementară de om.

Dacă consideră că a fi un dedublat, în posturi cheie, este inadmisibil, de ce nu a spus-o oare până acum? Ce fel de preşedinte au ales românii? Şi-a imaginat oare cineva cum va degenera acest om, să-şi vâneze pe faţă adversarii, să le aplice lovituri de graţie atunci când “vrea muşchii mei”? De ce nu l-a divulgat pe Ponta când l-a numit prim-ministru? Nu el l-a numit? Şi de ce nu l-a sancţionat cnd a fost dovedit că a plagiat lucrarea de stat? Acum îi face complici la ticăloşenie pe Năstase şi Meleşcanu! N-a ştiut asta înainte, că doar conduce ţara de 9 ani! Dacă timp de trei ani l-a lăsat e Ponta să guverneze ţara ca prim-ministru, ce mai contează dacă un prim-ministru devine şi preşedinte? Numai o ţară bananieră pune atâta caz pe un preşedinte, dar pentru o ţară normală, puternică, preşedintele este doar onorific! România de azi se îndreaptă spre o formă de autodenunţare, în condiţiile în care toţi de la putere sunt puşcăriabili, corupţi şi suspecţi a fi ofiţeri sub acoperire. Cazul Turcescu a scos în evidenţă că şi presa se află în aceeaşi situaţie. Adică România devine oficial o ţară a ofiţerilor sub acoperore, o ţară murdară, a neîncrederii totale, ceva apropiat de bolgiile danteşti. A fi cinstit în România este un eroism. Râd şi curcile de tine dacă nu eşti mânjit, dacă nu ţi-ai turnat mama, un prieten sau copiii! Nimic nu mai mişcă în ţara asta fără ca totul să nu fie controlat de serviciile secrete. Tot ce scriem este controlat sau citit de ofiţeri sub acoperire.

În ceea ce mă priveşte, sper că mai am cititori care să mă creadă, după peste 40 de ani de presă. Am fost toată viaţa un naiv, adică un om care am crezut în oameni, mereu am trăit cu această mare putere de iubire, cu un entuziasm umanist total. Am crezut în oameni, m-am dăruit lor, le-am dat să câştige de pe urma muncii mele multora, pe unii chiar i-am îmbogăţit, fiindcă am crezut că fiecare om care mi iese în cale este un om bun. Am fost ca zeii din “Omul cel bun din Seciuan”. I-am acordat şi necunoscutului încredere totală. Până la proba contrarie. Când el a văzut că nu mă poate corupe, s-a retras. A văzut că nu are cu cine “colabora”.

Şi mulţi prieteni mi-au spus că au ajuns în această situaţie, adică au ajuns să se sperie şi de umbra lor, mai ceva ca pe vremea lui “omul şi pomul”, fiindcă în lumea în care muncim nu se poate trăi decât subversiv. Nu mă pricep la hâhâială şi la rânjeală. Nu cred că românii se pricep la aşa ceva. Dar încep să înveţe. Se adaptează la moda timpului. E moda hâhâielii, a rânjelii. Privesc în jur. Priviţi şi dvs. Tot mai mulţi români rânjesc, se hâhâie ca proştii, atinşi de paranoia, este chiar cutremurător. Însăşi bolta cerească face ca ecoul acestor hâhâieli să devină asurzitor!

Hâhâitul nr. 1 al ţării nu a făcut acum, cu noua rânjeală, decât ne-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că e un produs al dictaturii. El este un produs şi un efect monstruos al ei. Şi din balaurul comunist au ieşit mii de capete, priviţi Fiara apocaliptică, toate aceste capete rânjesc. Apoi hâhâie, e o hâhâială care va transforma România într-o piesă turnantă a unei realităţi post-apocaliptice. Urmaşilor, românii de azi le pregătesc un paşalâc dystopic!

Autor: Grid Modorcea

Sursa: Ziarul Natiunea

Exit mobile version