Platon spunea că formele de conducere a statului sunt aristocrația, democrația, oligarhia și tirania. S-a mai vorbit despre plutocrație și de meritocrație.
În nici unul dintre aceste cazuri, nu s-a putut concepe că statul poate fi condus de scursura societății. Este, cred, pentru prima dată în istorie când se întâmplă acest lucru. Chiar și adepții dictaturii proletariatului excludeau de la conducere “lumpenproletariatul”.
Eu aș numi actuala formă de conducere a României „rezidocrație”. Este vorba despre conducerea de către reziduurile societății, prin efectul unui proces de lumpenizare a statului. Gunoiul societății, luând în deșert numele egalității (eventual al egalității de șanse), a revendicat (și, culmea, a obținut) dreptul de a avea acces la puterea publică și de a o exercita asemenea elitei.
Andrei Marga vorbește despre „prostocrație”. Eu nu știu dacă acești oameni sunt numai proști sau dacă toți sunt proști. Ei sunt și frustrați, inculți (în sensul profund al termenului, căci, altminteri, prin ceva școli înalte unii au trecut, arătând că prostul “savant” este mai prost și mai periculos decât prostul ignorant), imaturi, naivi, neexperimentați, parohiali / provinciali. Sunt tot ceea ce a mai rămas din societate după ce s-a selectat tot ce era mai bun și mai util pentru stat și gestiunea intereselor comune.
Poate că dacă nu ar fi fost puși pe locul elitei nu ar fi arătat a fi proști. Rămași la locul cuvenit lor, adică la subsolul edificiului statal, conștienți sau obligați să admită că aceea este lumea lor, s-ar fi comportat, în categoria respectivă, ca niște ființe cu un nivel mediu de inteligență și de discernământ.
Dacă vederea lor, în mod paradoxal, ne trezește, uneori, râsul (deși totul este de plâns), faptul își găsește explicația tocmai în această diferență uriașă dintre aparență (aparența de elită autoproclamată) și esență (esența indeniabilă a gunoiului).
Se zice că nebunii sunt cei care nu știu și nu știu că nu știu. Aceștia formează masa critică a USR. “Plus” este altceva și anume “coloana a cincea” infiltrată de o putere străină, care acționează sub acoperire useristă.
Userismul, ca formă de sindicalizare a celor care nu știu că nu știu, ajuns a fi rezidocrație, pe de o parte, este fundamentalist, radical, nemilos, necruțător, imbecilitatea, spre deosebire de inteligență, și ignoranța cronică, spre deosebire de cunoaștere, fiind absolute, uniforme, consecvente și permanente, iar pe de altă parte, este capabilă să contamineze toate formațiunile politice.
Turcan, de pildă, este o useristă perfectă de la PNL, iar pe pesedistul Ciolacu îl desparte de userismul integral doar o șiretenie mârlănească, sub pudra căreia cu greu se ascunde convingerea stupidă că toată lumina lumii este cea văzută pe fereastra colibei lui intelectuale. Până la urmă, mizeria reziduală este transpartincă.
Supărați, ca văcarul pe sat, pentru că locatarii de la etajele superioare ale edificiului statal petrec prea zgomotos și nu ne lasă să dormim noaptea, ne-am răcorit vărsând coșul de gunoi în mijlocul sufrageriei iar acum nu mai știm cum să scăpăm de miros și de gândaci.
Situația noastră este, prin urmare, departe de a fi comică. Ea este tragică. Și, da, mă tem că numai Dumnezeu ne mai poate salva. Dacă o vrea și dacă o avea suficiente resurse pentru asta.