Scopul declarat al întâlnirilor din ultima vreme ale cancelarului Angela Merkel cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost restabilirea încrederii pieţelor în zona euro şi în capacitatea ei de a-şi reveni, de a-şi pune sub control problemele bugetare şi de a-şi relua creşterea.
Or, alunecarea în abis a continuat, după o mică pauză datorată Crăciunului şi Revelionului. Salvarea pare a fi mai departe decât oricând de zona euro, între altele şi pentru că axa franco-germană, care conduce în prezent Europa, nu ştie pe unde să scoată cămaşa.
Prinse în menghină între nevoile financiare autentice şi un populism inevitabil în perioade electorale şi în special în epoci de criză, un populism care nu face niciodată casă bună cu imperativele economice, elitele politice franceză şi germană dau din colţ în colţ.
În fapt, nici Merkel şi nici Sarkozy, care are alegeri prezidenţiale peste doar câteva luni, şi încearcă să le ia ochii alegătorilor de stânga anunţând demersuri unilaterale de introducere a unei noi taxe, aparent anticapitaliste, nu ştiu ce ar mai putea face pentru stabilizarea situaţiei.
În context, e important de subliniat că actuala criză este, în primul rând una a datoriilor suverane şi a bugetelor dezechilibrate, iar în al doilea rând a lipsei de încredere în zona euro şi ţine prea puţin de eficienţa capitalismului.
Or, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy „nu ştiu de unde să procure sumele de care ar putea avea nevoie zona euro pentru a salva Italia”, dacă măsurile de redresare adoptate la Roma dau greş, relevă bunăoară cotidianul polonez Rzeczpospolita.
Potrivit căruia, cuplului franco-german îi lipseşte de asemenea un plan de urgenţă de salvare a Greciei, dacă negocierile Atenei cu creditorii ei eşuează.
Spre a-şi masca neputinţa, cei doi lideri au găsit cu cale să-şi manifeste solidaritatea şi să se cantoneze în subiectul colateral, electoral şi ideologic sensibil, dar în realitate prea puţin important, al taxei pe tranzacţii financiare. E un subiect pe care în mod convenabil, „Merkozy” l-a tratat destul de vag.
Favorizând introducerea ei la un moment dat, nu se ştie exact când, cancelarul şi preşedintele au încercat să calmeze spiritul anticapitalist şi opoziţia antiglobalistă. Greutăţile inerente măsurilor de austeritate adoptate şi în Franţa în vederea aplanării crizei datoriilor ar putea da câştig de cauză socialiştilor francezi, îngreunând apoi misiunea lui Merkel de a gira criza împreună cu un lider francez conservator.
Dar şefa executivului german nu-şi face, de fapt, prea mari iluzii. Realitatea este că şi ea şi Sarkozy sunt perfect edificaţi asupra neajunsurilor impozitul Tobin, dacă recursul la acest nu tocmai eficient instrument fiscal se face unilateral sau parţial.
Potrivit celor doi lideri ai Europei, taxa pe tranzacţii financiare ar urma să finanţeze relansarea creşterii economice în Europa. În fapt, introducerea ei altfel decât pe plan global ar determina instantaneu slăbirea pieţelor financiare europene, în dauna Londrei, Asiei şi Americii.
Taxa ar antrena o fugă masivă de capital, către bursele din capitalele care, precum cea suedeză, nu vor percepe asemenea impozite, precum şi o consecutivă distrugere a multor locuri de muncă pe Bătrânul Continent.
Au salvat situaţia, vremelnic, liberalii germani, care fac parte din coaliţia guvernamentală a lui Merkel şi care insistă ca taxa să fie impusă la nivelul întregii Uniuni Europene, şi nu doar în zona euro, după cum a propus cancelarul.
Nu se ştie însă cât timp vor mai putea liberalii germani să împiedice adoptarea noii taxe.
Clar este în schimb, că introducerea ei, departe de a contribui la aplanarea crizei datoriilor, riscă s-o agraveze, dacă va duce la evaziuni de capital, distrugeri de investiţii şi o amplificare a şomajului.
Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident
Sursa: dw-world.de