Acordul încheiat prevede inclusiv un set de măsuri prin care băncile centrale ale Chinei şi Japoniei vor facilita schimburile valutare la cost redus pentru a accelera procesul de tranziţie de la utilizarea dolarilor la utilizarea monedelor naţionale, ceea ce arată că acordul nu are caracter declarativ sau simbolic, ci unul cât se poate de practic. Decizia guvernului nipon de a submina sistemul monetar bazat pe dolar şi “pactizarea” cu autorităţile de la Beijing a fost privită la Washington drept “o trădare din partea unui vechi aliat”, iar analiştii de la Wall Street Journal se întreabă care a fost “preţul” pentru care Tokyo a fost de acord să joace de partea Chinei în lupta pentru dominarea economică a spaţiului Asiei de Sud-Est. Situaţia în care principalul aliat asiatic al SUA îi întoarce spatele şi începe să construiască o alianţă cu Beijingul este, fără dubiu, un succes colosal al diplomaţiei chineze, o confirmare a raţionalităţii cercurilor politice de la Tokyo şi un eşec lamentabil al Departamentului de Stat de la Washington.
Această victorie a diplomaţiei chineze ne aduce aminte de o coincidenţă interesantă: cu exact şapte luni înaintea semnării acordului istoric între Japonia şi China, Redacţia Economică a publicat editorialul intitulat “Începutul unei prietenii minunate”, în cadrul căruia a atras atenţia cititorilor asupra unui gest fără precedent făcut de comunitatea industriaşilor niponi. Yoichi Funabashi, fostul redactor-şef al principalului cotidian nipon Asahi Shimbun, a fost invitat la o întâlnire “cu uşile închise” a unui grup select format din liderii industriei japoneze. În cadrul acestei întâlniri, s-a decis că unicul mod în care Japonia îşi poate păstra statutul de “putere globală” este cooperarea strânsă cu China, iar clasa politică niponă trebuie să renunţe la orice animozitate în relaţia cu China şi să-şi “reconsidere priorităţile” în condiţiile în care cooperarea cu SUA nu corespunde intereselor economice ale Japoniei. Toate aceste concluzii au fost publicate de Funabashi în cadrul unui articol în Financial Times. Este clar că ziarul britanic a fost ales drept mediu de comunicare pentru a garanta că interpretarea mesajului nu va fi afectată de coloratura politică a mass-media japoneze. De facto, clasa de business a Japoniei a ajuns la concluzia că liderii clasei politice operează într-un mod contrar intereselor economice ale Japoniei şi a lansat un ultimatum destul de clar: fie clasa politică se reorientează către o cooperare strânsă cu China, fie clasa politică se va confrunta cu o rebeliune a principalelor companii nipone care au puterea economică necesară pentru a produce modificări dramatice ale clasei politice de la Tokyo. Mesajul pus în pagină de Yoichi Funabashi avea şi o tentă foarte pronunţată de realpolitik: editorialistul nipon a atras atenţia cititorilor că prosperitatea niponă din ultimele decenii s-a datorat cooperării cu un fost inamic, adică SUA, iar astăzi a venit momentul cooperării cu China, deoarece numai China este capabilă “să pună în funcţiune motorul economiei japoneze”. Divergenţele ideologice şi alianţele trecutului nu contează în condiţiile în care conjunctura cere o reorientare a priorităţilor strategice. În comparaţie cu incantaţiile sterile din punct de vedere intelectual, deşi pure din punct de vedere ideologic, ale experţilor români care şi-au făcut studiile la Washington, pragmatismul elitei economice japoneze prezintă un contrast foarte interesant. Este trist că discursul mediatic din România este dominat de personaje ideologizate (în sensul negativ al cuvântului) şi caracterizate de un IQ egal cu măsura pantofilor pe care îi poartă. Prognozele şi interpretările oferite de aceste personaje au valoare predictivă ce se apropie asimptotic de zero, iar utilitatea lor pentru consumatorii de media se plasează ferm în zona numerelor negative. Un analist veritabil trebuie să îndeplinească o funcţie foarte clară: să recepţioneze şi să interpreteze corect semnalele oferite de realitatea înconjurătoare, dar în condiţiile actuale, atât în media cât şi în anumite instituţii specializate, funcţia de “analiză şi sinteză” este înlocuită cu funcţia de “propagandă şi autosugestie”.
Cu şapte luni înaintea semnării acordului sino-japonez, am prezis reorientarea Japoniei către Beijing şi începerea unui veritabil coşmar pentru Departamentul de Stat al SUA. Această predicţie s-a îndeplinit. Ne aşteptăm ca în perioada următoare profesionalismul diplomaţiei chineze şi pragmatismul elitei economice nipone să dea şi alte rezultate. În ciuda presiunilor americane, Japonia nu doreşte să renunţe la achiziţia petrolului iranian, iar perspectiva creării unei bănci centrale pan-asiatice în cadrul ASEAN devine din ce în ce mai palpabilă. Anul 2012 se anunţă a fi unul deosebit de interesant din perspectiva modificărilor în plan geostrategic care vor avea consecinţe semnificative la nivele regionale şi naţionale. Din perspectiva Europei de Est, evenimentele-cheie vor fi destrămarea zonei euro şi reîmpărţirea sferelor de influenţă a marilor puteri la nivel european.
Pentru cei care urmăresc atent evenimentele din sectorul energetic, este evident că predicţiile noastre referitor la perspectivele anului 2012, făcute în cadrul ultimului editorial din anul trecut, au început să se adeverească chiar din prima săptămână a noului an, iar consecinţele acestor evenimente se răsfrâng asupra întregii caracatiţe de “băieţi deştepţi” din economia românească. Pesemne, anul 2012 va fi anul în care coincidenţele interesante se vor ţine lanţ.
Redactia Economică
Sursa: cronicaromana.com