The Bankers’ Manifesto of 1892
Produs în 2009 de Ethical Markets Media, The Money Fix explorează tiparele economice ale lumii naturale şi ale societăţii umane, demontând miturile monetare nedisputate ale sistemului financiar mondial, bazat pe credit bancar, probând înţelegerea eronată a mecanismelor sale intime, de care am ajuns să depindem aproape total, oferind însă, într-o notă perfect optimistă, trei tipuri de sisteme monetare alternative, destinate rezolvării problemelor economice ale unor comunităţilor locale sau chiar internaţionale şi eliminării alienării generate de climatul competiţional curent.
Ethical Markets Media este o companie independentă de film, desigur, care promovează apariţia şi dezvoltarea noilor sisteme economice mondiale, mult mai durabile, ecologice şi aşa cum spune şi numele, mult mai etice, un obiectiv nu prea greu de atins, totuşi, fiindcă sistemele monetare cămătăreşti, promovate de dinainte de revolta lui Isus din templu şi până în prezent, pot fi definite oricum, dar numai etice nu.
Opiniile prezentate în interviuri dinamice şi nesofisticate, se adresează publicului larg şi vin din partea unor rebeli consacraţi ca Noam Chomsky, Lynne Twist, Aqeela Sherrills, Elisabet Sahtouris ş.a., dar şi din partea unor foşti răsfăţaţi ai sistemului, care par să fi evadat din lanţurile bancare, ca Fritjof Capra, Gar Alperovitz sau Bernard Lietaer.
Michael Linton – creatorul LETSystem
Bernard Lietaer este un caz mai deosebit, fiindcă, înainte de a scrie, de exemplu, o carte al cărei titlu spune aproape tot despre esenţa sistemelor monetare, “Viitorul banilor: Dincolo de lăcomie şi deficit”, a fost un personaj central al finanţelor mondiale, ocupând, vreme de aproape 40 de ani, diverse funcţii importante.
O dată cu publicarea tezei sale post-universitare la MIT, în 1971 – care includea descrierea aşa-numitelor “floating exchanges” – şi a lucrării “Nixon Shock”, în acelaşi an, revelând eradicarea sistemului fundamentat de acordurile Bretton Woods, prin “eliberarea” dolarului de ultimele constrângeri datorate obligativităţii acoperirii în aur şi inaugurarea unei noi ere, a schimburilor menţionate mai sus – practicate, până atunci, doar de unele monede exotice ale Americii Latine – tinerelul consultant de management s-a trezit, peste noapte, o stea în devenire, intrată în atenţia mai marilor lumii financiare.
Tehnicile imaginate de el, pentru aceste monede marginale latino-americane, au devenit imediat singurele cercetări sistematice acceptate în tratarea tuturor monedelor majore ale lumii, Lietaer începând o cu totul altă carieră, plină de secrete, fiindcă nici până astăzi nu a dezvăluit care era “acea bancă importantă americană”, care a negociat, la sânge, drepturile exclusive asupra noii abordări a ratelor fluctuante de schimb, care deschideau, cel puţin pentru FMI şi Banca Mondială, noi portiţe pentru perfectarea jafului planetar.
În timp ce la Banca Centrală din Belgia (Banca Naţională a Belgiei) a pus în aplicare mecanismul de convergenţă (ECU) către sistemul monedei unice europene, în aceeaşi perioadă a servit ca preşedinte al Sistemului Electronic de Plăţi al Belgiei, “experienţa” sa, de consultant în aspecte monetare de pe patru continente, fiind vitală pentru corporaţii.
Este ciudată convertirea acestui mogul al finanţelor mondiale, numit de Business Week, în 1992, “cel mai important comerciant mondial de valute” şi, eu personal – dată fiind afilierea sa la una dintre cele mai abjecte organizaţii mondiale, Clubul de la Roma, înfiinţat în aprilie 1968 de Aurelio Peccei, sub oblăduirea lui Dean Rusk şi a fundaţiei Agnelli – mă îndoiesc că este reală.
Deci, de unde provin banii ?
Este trist că până şi la această oră, după ce au fost realizate nenumărate filme destinate trezirii năucilor, ca acel prim şi excelent realizat documentar, The Money Masters, din ianuarie 1996, al avocatului Patrick S. J. Carmack, regizat şi narat de William T. Still, ca să nu mai vorbesc de întreaga serie Zeitgeist sau Money as Debt, marea majoritate a oamenilor continuă să răspundă, inocent, că guvernele creează banii, fără a realiza că aproape toate “băncile naţionale” ale lumii, sunt de fapt bănci private.
Culmea este că sub complexitatea teoriilor stufoase, generate de indivizi ca Milton Friedman şi Bernard Lietaer, se ascunde un adevăr de o simplitate descurajantă: 95-99% din rezerva monetară internaţională este creată din nimic, pe baza creditelor acordate de bănci, în baza mecanismului rezervei fracţionate.
Malefica Bank for International Settlements (BIS), pe care o menţionam într-un alt articol de pe blog, impunea în 1988, prin reglementările “Basel I”, o rezervă standard de capital de 8%, pentru toate băncile centrale membre ale sistemului Rothschild, fapt care arunca aproape imediat Japonia într-o recesiune de circa 15 ani, deşi până atunci uimise lumea cu o balanţă excedentară, vreme de ani de zile.
În 2004, reglementările “Basel II” impuneau coordonarea cu piaţa a standardelor de evaluare a capitalurilor, respectând fluctuaţiile ce apăreau, de exemplu, în valorile stocurilor de acţiuni.
SUA a implementat aceste standarde în noiembrie 2007, iar o lună mai târziu piaţa de acţiuni a intrat în colaps şi creditele au început să dispară, pe măsură ce băncile înăspreau condiţiile de calificare, iar urmările crizei declanşate atunci nu au dispărut nici în ziua de azi.
De ce ?
Să dăm cuvântul cunoscătorilor !
Bruce Wiseman: “Scopul acestei crize financiare este de a doborî dolarul american, ca bază a unei finanţări stabile planetare şi, în mijlocul confuziei care va rezulta, se va pune în locul lui o autoritate monetară globală [GMA – administrată direct de bancherii internaţionali, eliberată de orice control guvernamental] – o organizaţie de control financiar planetar.”
Oare greşeşte ?
Dr. Peter F. Krogh, decan al School of Foreign Service, completează:
“Puterile capitalismului financiar au avut un plan de anvergură, nimic mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar, în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic din fiecare ţară şi economia lumii, ca întreg.[…] Secretul lor este faptul că au preluat, din partea guvernelor, monarhiilor şi republicilor, puterea de a crea banii lumii.”
Aceleaşi personaje propun şi un plan uluitor de simplu de redresare a economiei americane, care cuprinde, ca să vezi, numai două măsuri:
1. Împuternicirea Trezoreriei SUA cu posibilitatea de a emite bancnote (la fel ca Greenbacks, dolarii verzi ai lui Lincoln, care i-au atras condamnarea la moarte din partea ocultei financiare), pentru a se putea plăti datoria naţională.
2. Creşterea simultană a rezervei de capital a băncilor private, de la valoarea actuală de 10% până la 100%, eliminând, ca atare, capacitatea lor de a emite monedă electronică şi absorbind în acelaşi timp fondurile astfel create, în contul datoriei naţionale.
Hmm… oare de ce nu s-au mai gândit şi alţii la aşa ceva ?
Cei doi paşi anteriori, pe care Congresul american are puterea să-i legifereze, ar elimina datoria naţională a SUA, fără inflaţie sau deflaţie şi ar pune capăt practicilor incorecte ale zarafilor moderni, de a crea bani din nimic, prin sistemul rezervei fracţionate, dispariţia dobânzilor anuale de 400 de miliarde de dolari conducând la o echilibrare rapidă a balanţei monetare.
Şcoala monetaristă, al cărei cap recunoscut este mai sus amintitul Milton Friedman, a fost criticată, pe bună dreptate, de către şcoala austriacă de economie, pentru incapacitatea de a recunoaşte faptul că în nici un sistem de bani discreţionari nu a durat, vreodată, prea mult timp înainte ca guvernul să cedeze tentaţiei de a umfla oferta monetară, ca un impozit indirect asupra oamenilor, prin scăderea proporţională a valorii economiilor lor şi a salariilor, precum şi transferarea bogăţiei lor în mâinile guvernului.
Pentru a fi corect faţă de Friedman, el a scris că: “[…] avem nevoie de angajamentul de a crea bani stabili. Cel mai bun aranjament, în prezent, ar fi să se impună autorităţilor monetare să menţină rata procentului de creştere a bazei monetare într-un interval fix. Acesta este un amendament deosebit de greu de impus, pentru că este atât de strâns legat de o anumită structură instituţională. O versiune ar fi: Congresul va avea puterea de a autoriza obligaţiile guvernamentale nepurtătoare de dobândă, sub formă de numerar sau intrări în registru, cu condiţia ca masa monetară rezultantă să nu crească cu mai mult de 5% pe an şi nu mai puţin de 3%.”
Cu toate acestea, având în vedere imposibilitatea de a aproba o astfel de modificare constituţională, se poate susţine că Friedman nu are nici un mijloc practic (numai cel teoretic, enunţat mai sus) pentru a restrânge astfel de practici bancare, sub oblăduirea directă a guvernului.
Aşa stând lucrurile, sunt de acord în parte cu concluzia lui Friedman, că “nu este nici fezabil, nici de dorit restabilirea unui standard aur-argint”, deşi tot el declara, mai târziu, că ar fi preferabil un astfel de standard, în locul mult detestatului sistem al rezervei fracţionate bancare.
Aş spune “Doamne ajută”, dacă s-ar mai concretiza vreodată un astfel de standard, eliminat prin grija lui Roosevelt şi Nixon, iar până atunci putem spera şi la măsuri de tranziţie, cum ar fi cea propusă de candidatul independent la preşedinţia SUA, “teroristul” Ron Paul, de a elimina Rezerva Federală şi, implicit, toate băncile naţionale private subordonate BIS Rothschild.
Speranţa există, fiindcă în pofida legislaţiilor fasciste globale, comunităţile reuşesc să dezvolte sisteme locale de credit, lipsite de monstruozitatea numită dobândă, urmând tiparele naturale care se conformează mult mai mult cooperării şi simbiozei, decât concurenţei, afacerile americane în sistem de barter cifrându-se, de exemplu, la momentul filmării, la 30 de miliarde de dolari, sumă deloc neglijabilă pentru un început.
Soluţiile sunt valabile acum, iar The Money Fix ni le dezvăluie printr-o documentare istorică impecabilă şi convingătoare, fiindcă nu este deloc târziu să reintegrăm valorile reale în viaţa umană şi în natură, întărind legăturile comunitare, prin colaborare şi compasiune, eliminând vechea şi criminala paradigmă a profitului mai presus de orice, fiindcă mişcările locale bazate pe schimburi complementare de bunuri şi servicii ne reamintesc că suntem fiinţe interconectate şi că abundenţa ne este la îndemână, dacă vom realiza că trebuie să evadăm, cât mai curând, din sistemele monetare centralizate.
Şi dacă tot nu v-am convins sau litania mea financiară v-a făcut să uitaţi motivele, haideţi să ni le reamintim împreună, citând cuvintele profetice ale unui alt iniţiat convertit, Sir Josiah Stamp, director al Bank of England (numit în 1928), creditat unanim pe locul al doilea în clasamentul averilor britanice:
“Sistemul bancar a fost conceput în nelegiuire şi a fost născut în păcat. Bancherii sunt stăpânii Pământului. Luaţi-l de la ei, dar lăsaţi-le puterea de a crea bani şi cu o singură trăsătură de condei vor crea depozite suficiente ca să-l cumpere din nou. Cu toate acestea, luaţi-l de la ei şi toate averile mari, ca a mea, vor dispărea şi ele ar trebui să dispară, pentru că aceasta ar fi o lume mai fericită şi mai bună, în care am putea trăi. Dar, dacă doriţi să rămâneţi sclavii bancherilor şi să plătiţi costurile sclaviei voastre, lăsaţi-le în continuare puterea de a crea bani.”
SURSA: antiiluzii.blogspot.com