„În urma ultimelor sondaje de opinie, am constatat ca ceva este în neregula: PSD pe primul loc, cu un procent rezonabil, PNL pe locul doi, tot cu un procent rezonabil, iar pe locul trei PDL. Asa ca stau si ma întreb care este logica sa se uneasca locurile unu cu doi sa bata locul trei. Si am gasit raspunsul: aceste sondaje se refera la 24% din repondenti. Restul de 76% sunt nehotarâti, pentru ca asteapta sa vada rezultatele guvernarii noastre. De fapt, cei 76% dintre repondenti, care reprezinta o majoritate covârsitoare, înteleg ca nu este alternativa în momentul de fata si sunt dispusi sa vina alaturi de noi. De aceea, trebuie sa întelegem sa ne mobilizam si sa explicam populatiei ca succesul în 2012 va fi de partea celor buni si drepti“.
Nu te socheaza ca referirile cantitative ale Robertei Anastase sunt consonante cu aritmetica de la Legea pensiilor. Socant este curajul de a crede ca exista atâtia prosti în sala aceea care ar putea sa te creada, la fel cum socant este si faptul ca poti avea o parere atât de proasta despre colegii de partid, chiar daca ei sunt dintr-un judet îndepartat de Bucuresti.
Pâna la urma sunt sigur ca Roberta Anastase nu a avut niciun motiv sa regrete ca a spus fraza de mai sus. A foast citata corect, deontologic, de mii de ori. Fara sa râda cei de la radio si TV, fara ca jurnalistii din presa scrisa sa scrie „sic“ dupa citat. Foarte putini au taxat aceasta enormitate, iar cei care au facut-o nu au adus niciun fel de date care sa arate ca aceasta imensa minciuna este o sfidare la logica naturala. Un popor fara o elita intelectuala credibila care sa iasa imediat si sa faca un lucru onest, decredibilizând o asemenea ineptie, este un popor care poate fi etichetat oricum. El nu are cum sa se apere pentru ca nu are acces la cuvânt, poate cel mult sa raspunda „la Domnul Dan Diaconescu“ printr-un mesaj SMS la 1333 cu pretul de 0,44 E, TVA inclus, la întrebarea: „Credeti ca fratele geaman a lui Giani va fi si el inculpat pentru crima?“
Românii se uita la Moni, Iri si la micuta Irina si nu are cine sa le mai spuna din când în când la ce ar trebui sa se gândeasca. Românii au televizoare peste tot, antenele parabolice sunt pe toate colibele, dar nu informatia lipseste cel mai mult; oamenii au nevoie de interpretari, ei ar vrea întelesuri. Au nevoie de cineva care sa le explice viata, sa reconstruiasca sensuri, sa le spuna ce sa înteleaga din viata si ce sa faca. Rolul intelectualilor si al elitei este mai impoartant decât a fost vreodata. Oamenii sunt tot mai agresati de o viata care se desfasoara rapid, de milioane de imagini care le trec prin fata ochilor, de o succesiune a crizelor, de o cerere tot mai mare pentru schimbare. Le este frica de viitor mai ales pentru ca nu-l înteleg. Se uita la oamenii bogati sau la cei care se descurca si au impresia (de multe ori fondata) ca acestia sunt niste hoti care i-au furat sau care le fura mereu resursele lor. Vad politicieni care se cearta la televizor, dar care se intereseaza de ei, oamenii simpli, doar în campania electorala, dar nu au de unde sa stie care sunt mincinosi si care spun adevarul.
Chiar daca cifra nehotarâtilor avansata de Roberta Anastase este aberanta, nici cei vreo 60% care probabil vor merge la vot la alegerile viitoare si vor vota o iluzie, o speranta sau vreo galeata primita de la domnii candidati, nu vor avea suficienta justificare sau temei rational pentru gest.
În fond, domnisoara pedelista are toate motivele sa vorbeasca despre milioane de nehotarâti, de perplecsi, de pacalici care înca nu au înteles ce fericire ne aduce actualul guvern. Daca am avea un popor de oameni hotarâti, atunci nu am fi în situatia de a o vedea pe ea cocotata pe unul dintre cele mai înalte scaune ale puterii din România doar pentru simplul motiv ca este recomandata de victoria lui Traian Basescu la Presedintie.
Un popor de oameni hotarâti nu s-ar arata nepasator si complice la prabusirea sistemului public. Putini participa activ la jaful national, altii însa au fost prea prosti sa urmareasca o idee pâna la capat, unii sunt complici pentru ca sunt demagogi perfecti si fac politica doar din gura, altii pentru ca le este lene, multi politicieni, pentru ca se uita doar în reflectoarele de pe platourile de televiziune. Nicio scânteie de orgoliu, nicio tresarire la gândul ca bunurile comune sunt si ale lor, nu sunt ale nimanui daca sunt publice. Nehotarârea de acest tip, adica un fel de lene de a actiona, ne-a transformat într-un fel de popor vegetal, cum scria demult Ana Blandiana, care nu se revolta, indiferent de cât de aberanta este apasarea sau nedreptatea pe care o simte.
În timp ce milioane de francezi ies în stradã sa se opuna unor modificari aduse Codului Muncii de la ei în care se atenteaza la primul contract al tinerilor, la noi, sindicalistii ies în fata Guvernului si danseaza „pinguinul“, râzând si leganându-si gratios fundurile. Îmi închipui ce uluire trebuie sa fi fost pe fata strainilor care vedeau fetele zâmbitoare ale celor care dansau în siruri nesfârsite, cu frenezia performarii unei înjuraturi colective. Sa fi fost acesta dansul neputintei, al disperarii pentru taierea unei treimi din salariu sau concedierile masive promise? Eram nehotarâti, nu stiam sa alegem între sentimente contrare?
Când studentii greci se bat cu trupele politiei înarmate pâna în dinti, sindicalistii nostri se multumesc sa faca glumite la televizor despre înaltimea lui Boc. Cum sa meritam un alt destin daca nu investim nimic pentru el? Nici munca, dar nici jertfa, cum ar fi spus Eminescu. Daca un om disperat s-a aruncat de la un balcon în mijlocul parlamentarilor vrând sa traga un semnal de alarma, aproape toti românii s-au cutremurat pentru o clipa, apoi toti si-au revenit la normal, indiferent de pozitia politica: „Domnule, baiatul ala era nebun! Ce dracu’ a crezut el ca va rezolva cu asta? În plus, avea si un copil!“ Da, probabil ca era nebun, prieteni, sau înnebunise în fata lasitatii generale.
Nehotarâti par si cei din opozitia politica. Comunicarea politica a opozitiei este parca marcata de indecizie si consistenta de vreme ce liderii sunt lasati fara sustinere sa se bata pe la televizoare, pe teme secundare. Nimeni nu a încercat sa ia programul electoral al partidelor de la putere si sa faca o comparatie cu ceea ce s-a facut de fapt. Este un mecanism pe care oamenii l-ar fi înteles foarte usor. N-ar mai putea spune acum o „missa“ (scuzati barbarismul lingvistic si sonoritatea apropiata de Miscarea de Integrare în Absolut…), ca 76% dintre români sunt nehotarâti si asteapta cu sufletul la gura rezultatele unei guvernari fara imaginatie, doar cu o austeritate gratuita si suferinta populara fara rezultat strategic. Daca o tara întreaga se rezuma la a-l ataca de câtiva ani doar pe Traian Basescu si pe familia lui, atunci sa nu ne miram daca PDL va creste într-o zi ca Fat-Frumos sau ca se va casatori cu Alba ca Zapada, iar poporul va dansa la nunta lor, va bea vin cu galeata, va lua si merinde pentru acasa, apoi va merge nauc la vot si va vota sub impresia ca viata, iata, este frumoasa. Sigur, este putin probabila aceasta utopie a puterii, dar opozitia a mai câstigat de doua ori alegerile, si totusi a pierdut puterea.
Da, suntem admirabil de nehotarâti, as putea spune pastisându-l pe generalul Berthelot. Daca nu ne-am hotãrât dupa douazeci de ani sa nu mai votam oameni fara expertiza si nici sa nu confundam rotatia politicienilor cu rotatia culturilor. Daca am fi fost hotarâti am fi învatat ca nu este normal sa facem aceeasi greseala, dar sa asteptam sa obtinem rezultate diferite, adica mai bune. Un popor de nehotarâti are zei falsi si nu crede în solidaritate, nici în valori. Nu admira pe nimeni si mânjeste cu noroi statuile când nu-l vede nimeni. De ce? Uite asa, de-al dracului!
Nehotarâtii nu-si asuma nicio responsabilitate, asteapta sa li se faca cadou liberatatea sau demnitatea. Chiar putem crede ca viata nu costa nimic, ca nu trebuie sa investesti nimic pentru a câstiga respectul si demnitatea? Trebuie doar sa te nasti în „locul potrivit“, cum ne spune zilnic de pe televizoare un cântec imbecil, nu trebuie sa investesti nimic în propria ta eliberare, în constructia destinului tau? Probabil ca si asta înseamna sa fii nehotarât, sa mori ca magarul lui Buridan nestiind, din trei, pe care fericire s-o alegi: pe cea portocalie, pe cea rosie sau pe cea albastra?
Nehotãrâti cu cariera istorica, întoarcem armele (ce sintagma trista!) împotriva celui care ne-a fost tovaras de drum la un moment dat, uitam imediat ca am participat la urcarea unui politician pe cal si ne dezicem înainte de a cânta cocosul a treia oara. Nu putem duce la capat proiectele si ne schimbam foarte repede convingerile dupa cum bate vântul. Mereu nehotarâti, suntem spectatori la propria drama si poate ca acest lucru ne da singura certitudine solida, certitudinea ca suntem victime inocente si, deci, nu avem nicio responsabilitate pentru ceea ce ni se întâmpla. În tara nehotarâtilor fericiti victimele benchetuiesc cu agresorii pe care îi schimba din când în când. Între timp, nu observa ca trenul a ramas în statie, a fost tras pe linie moarta si din ce în ce mai rar, cu tot mai multa scârba, unii îi misca niste cartoane cu peisaje la geamul vagonului de clasa a doua, în care s-au suit de mai bine de doua decenii.
Autor: Vasile Sebastian Dancu
Sursa: Revista Cultura