Statul şi pieţele (I) – Criză financiară sau criză morală?

„Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi guvernate după un singur principiu, fie el cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă.“ Charles Taylor, Etica autenticităţii, 1991

Criză financiară sau criză morală…?

• Criza financiară din 2007-2008 s-a transformat în multe state în recesiune economică şi în criză fiscală;
• Cruda ironie este că guvernele au trebuit să se îndatoreze pentru a salva sistemul financiar şi pentru a face faţă recesiunii pe care tocmai acest sistem o produsese; apoi guvernele au fost forţate să impună popoarelor lor politici de austeritate pentru ca aceleaşi bănci să nu cumva să sufere pierderi în urma creditelor acordate guvernelor;
• Criza financiară a fost de fapt o criză morală, care încă nu a luat sfârşit;
• În acest timp, se depun mari eforturi menite a reglementa funcţionarea sistemului financiar, sau cel puţin a lăsa impresia că se face aşa ceva…
• „Şi totuşi, nu putem să nu fim cuprinşi de un sentiment de zădărnicie la vederea acestui masiv efort, de impresia că nu se vizează adevăratele cauze ale acestei crize care se încăpăţânează să persiste, că totul seamănă cu pregătirea pentru a lupta un război din trecut.
• Nimic din ceea ce se propune nu schimbă de fapt caracterul sistemelor financiare, motivaţiile care le animă, lăcomia de care sunt infectate. Prin urmare, să ne pregătim pentru următoarea criză…“

Yvan Allaire, „After the melt-down“, în Policy Options, martie 2011

Pieţe libere: câte păcate s-au comis în numele vostru!

Predicat şi practicat de Greenspan, ca şi de alţi ideologi croiţi după chipul şi asemănarea lui, neoliberalismul (sau fundamentalismul pieţei) se întemeiază pe credinţa aproape înduioşătoare în abilitatea pieţelor de a crea bogăţie pentru toţi (toţi cei care contează) şi de a se autoregla.
La un nivel mult mai practic, ea poate reflecta numai influenţa banilor asupra aleşilor care fac legile.

Cele şase convingeri ale crezului „neoliberal“

• SUPREMAŢIA PIEŢELOR LIBERE: este convingerea fundamentală a crezului neoliberal –  Piaţa stă la baza eficienţei; ea se autoreglează şi corectează rapid orice deviere de la echilibrul optim.
• COMERŢUL LIBER ÎNTRE TOATE POPOARELE: este întotdeauna bun – Doar sentimentalii neinformaţi, socialiştii care acţionează fără să gândească şi muncitorii plângăreţi şi imaturi nu acceptă acest adevăr economic fundamental.
• GRANIŢELE NAŢIONALE SUNT OBSTACOLE ARTIFICIALE ÎN CALEA EFICIENŢEI PIEŢEI.  Deţinerea de către străini a avuţiei naţionale, a companiilor, a pământurilor arabile etc. este benefică pentru societate; capitalul trebuie să circule nestingherit de graniţe pentru a asigura cea mai bună performanţă economică.
• DEREGLEMENTAREA – Reglementarea nu face decât să stânjenească pieţele în tendinţa lor spre autoreglare; birocraţii care se amestecă în mersul pieţei sunt întotdeauna contraproductivi. Ar trebui reduse dimensiunile guvernelor astfel încât neoliberalii „să le poată îneca în cada de baie“.
• PRIVATIZAREA – Guvernele sunt ineficiente; întreprinderile private ar putea şi ar oferi servicii mult mai eficient; prin urmare, orice entitate care oferă servicii sau bunuri cetăţenilor ar trebui privatizată. Sănătatea publică, educaţia publică etc. ar trebui să fie încredinţate sectorului privat, care ar oferi servicii mai bune la un preţ corect.
• „SOCIETATEA“ ŞI „BINELE OBŞTESC“ SUNT NOŢIUNI LIPSITE DE CONŢINUT – Un grup de indivizi motivaţi de propriile interese sfârşeşte prin a face bine sub presiunea şi îndrumarea pieţelor eficiente. Conceptul de „bunuri comune“ (aerul pe care trebuie să îl respirăm, apa pe care trebuie să o bem etc.) miroase a comunism.

O convingere mai subtilă, nemenţionată printre cele de mai sus

• Odată acceptate cele de mai sus, rezultă că cele mai multe, dacă nu chiar toate guvernele sunt corupte şi/sau incompetente, iar pieţele „libere“ oferă un mai bun model de organizare a societăţii;
• Acest argument este însă fals: dacă guvernele sunt corupte şi/sau incompetente, atunci pieţele „libere“ vor conduce la înţelegeri secrete, monopol şi manipulare;
• Evident, aceasta nu se întâmplă în cazul pieţelor dominate de companiile multinaţionale, controlate de legile din ţările de origine ale acestor companii…
• Numai că aceste companii se conduc în mare parte după logica pieţelor financiare…
• Adam Smith despre pieţe…
• Prezentat adesea ca părintele neoliberalismului, Smith în realitate nu avea încredere în „negustori“ şi în „vânzători“, fiind un oponent înverşunat al monopolurilor private acceptate de către stat;
• Pieţele nedomolite de „sentimente“ morale îi apăreau lui Smith ca o noţiune aberantă;
• „Omul înţelept şi plin de virtuţi doreşte întotdeauna ca propriul său interes să fie sacrificat pe altarul interesului public, al propriei sale clase ori societăţi“ (Teoria sentimentelor morale)
• Spre ce conduce neoliberalismul, dacă este integral aplicat…
• Eşecuri financiare recurente care creează durere şi dezastru la nivelul întregii societăţi;
• Inegalitate fără precedent în privinţa veniturilor şi a bunăstării;
• Generalizarea logicii vătămătoare a pieţelor financiare la nivelul întregii societăţi, de la firmele de afaceri la serviciile sociale;
• Îmbogăţirea fără măsură a speculatorilor şi a operatorilor financiari şi prin urmare sporirea puterii şi influenţei lor politice;
• Investiţii insuficiente în programele sociale şi în infrastructură.
• Spre ce conduce acest sistem, atunci când şi dacă este total implementat…
• O societate a „câştigătorilor care acaparează totul“, cu mase condamnate la sărăcie;
• Cetăţeni deveniţi „chiriaşi“ în propria lor ţară; ţara devenită o sucursală a unei multinaţionale deţinute de proprietari străini;
• Guverne dependente şi slugarnice faţă de influenţele străine datorită mobilităţii ridicate a capitalului străin;
• Cetăţeni demoralizaţi şi neîncrezători în instituţii şi guverne, un capital social delapidat.

Increderea in justitie: Comparatii internationale

Încrederea socială în România

• Percepţia corupţiei 69/178 ţări Transparency International (2010)
• Percepţia corupţiei 93/110 ţări (privind contractele guvernamentale aşa cum sunt percepute de Români) Gallup World Poll
• Încredere în Guvern – 101/110 ţări Gallup World Pool
• Capital social – 94/110 ţări Legatum Prosperity Index/Gallup

(Cu 15,7% în 2008, procentajul celor care aveau încredere în semenii lor plasa România pe locul 70 la nivel internaţional)

42.000 de fabrici au fost închise în SUA după 2001 şi 32% din locurile de muncă din industria prelucrătoare au fost pierdute începând cu anul 2000.
Mutatis mutandis, acealaşi fenomen a avut loc în toate economiile dezvoltate (cu excepţia Germaniei) (Lounsbury, 2010).

Industria Statelor Unite în luptă cu o competiţie străină slabă

* Raportul dintre importuri şi valoarea producţiei industriale interne; include hârtia, lemnul şi prelucrarea primară a metalelor; măsurate în mod egal.
** Indicele preţului la producător pentru aceste industrii în comparaţie cu preţul la producător agregat.

Industria Statelor Unite în luptă cu o competiţie străină puternică

* Raportul dintre importuri şi valoarea producţiei industriale interne; include hârtia, lemnul şi prelucrarea primară a metalelor; măsurate în mod egal.
** Indicele preţului la producător pentru aceste industrii în comparaţie cu preţul la producător agregat.

Câştigurile medii orare şi câştigurile medii săptămânale în sectorul privat din Statele Unite, 1970-2006 (1982 USD)

Sursa: US Bureau of Labor statistics, 2006. Obţinut din sinteze statistice online.

Istoricul inegalităţii veniturilor în SUA: Marea divergenţă
Decilul celor mai mari venituri, 1917-2008

Veniturile sunt definite ca venituri provenind din activităţi pe piaţă (şi exclud transferurile guvernamentale). În 2008, primul decil includea familiile cu un venit anual de peste 109.000 USD.  (sursa: Thomas Piketty şi Emmanuel Saez)

Descreşterea puterii sindicatelor şi inegalitatea veniturilor în SUA
Pe măsură ce scade numărul sindicaliştilor, scad şi veniturile clasei de mijloc

În orice societate, cetăţenii sunt, simultan:

• consumatori (de bunuri şi servicii publice şi private),
• lucrători (şi din ce în ce mai mulţi pensionari),
• contribuabili şi investitori (direct sau indirect, prin intermediul fondurilor de pensii),
• votanţi ocazionali.

Dibăcia politicilor publice constă în a găsi un echilibru între beneficiile de care se bucură cetăţenii ca reprezentanţi ai unui set de roluri şi costurile pe care aceştia trebuie să şi le asume ca reprezentanţi al altui set de roluri. (Allaire şi Firsirotu, Black Markets and Business Blues, 2009)

Fundamentele unei societăţi integre şi prospere

1. Pieţele sunt bune („cel mai bun prieten al cetăţeanului“) atunci când sunt corect reglementate şi / sau constrânse de valori sociale;
2. Pieţele financiare nu ar trebui tratate în acelaşi fel în care sunt tratate pieţele de bunuri şi servicii; logica pieţelor financiare este distinctă şi adeseori periculoasă;
3. Pieţele financiare trebuie puse la punct; nu trebuie să li se mai permită să dicteze guvernelor şi companiilor;
4. Instituţiile protectoare (educaţia, sănătatea, siguranţa cetăţeanului, închisorile etc.) trebuie protejate de logica pieţelor financiare;
5. Cetăţenii trebuie să se simtă proprietari în propria ţară şi să fie, toţi fără excepţie, corect trataţi; resursele naturale sunt proprietatea cetăţenilor şi trebuie exploatate numai şi numai în beneficiul lor;
6. Societatea funcţionează bine economic şi social numai în cadrul unei varietăţi de forme de proprietate şi de afaceri, de la cooperative la întreprinderile de stat, de la firmele mici şi de familie la marii campioni naţionali, care trebuie să rămână naţionali;
7. În pofida globalizării, guvernele naţionale dispun de mijloacele necesare pentru a influenţa configuraţia economiei şi societăţii lor; să-şi folosească, aşadar puterea! (Allaire şi Firsirotu, Black Markets and Business Blues, 2009) [va continua]

Textul face parte din: “Prezentare la Academia Română Bucureşti”, 23 mai 2011 (Prof. Yvan Allaire, Fellow al Royal Society of Canada, Doctor în economie (MIT), Preşedintele Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor publice şi private (IGOPP), Montreal, Canada

(Redactat în parte pornind de la volumul Black Markets and Business Blues (FI Press, 2009) de Yvan Allaire şi Mihaela Firsirotu)

Copyright: Allaire 2011 – Textul nu poate fi reprodus fără consimţământul autorului