Visitand Grecia, inca mai respiri aerul detasarii fata de orice spaima apocaliptica. Frisoanele falimentului grec sunt traite la maxim tot de nemti si francezi. Asta spune destule despre constiinta incarcata a adevaratilor vinovati. Daca nesatul profitului marilor companii si banci occidentale le-a facut sa isi rupa gatul, dupa ce au fost vrajite de frumusetea insulelor grecesti, atunci sa nu-i condamnam pe mostenitorii lui Homer ca isi permit aroganta de a traia din creditul istoriei. Mecanismul va functiona atata timp cat se vor gasi mereu pe cate unii gata sa plateasca pentru un vis.
Ultima stire din sectiunea finante despre Grecia este ca FMI a mai aprobat un credit de 28 de miliarde euro, dar ii avertizeaza pe eleni ca nu mai tolereaza alte derapaje. Toate stirile de vreo doi ani despre greci suna la fel – un imprumut, avertizari ca e ultimul si o intrebare: cand va lovi falimentul? Si, in timp ce finantistii si politicienii din intreaga lume isi storc mintea sa gaseasca solutii tot pentru greselile lor din trecut, grecul obisnuit (re)invata sa traiasca fara banci si fara economie in sens modern.
Anul trecut New York Times prezenta un material despre un orasel unde elenii deja inlocuisera cardurile si banii cu trocul. Fenomenul se pare ca nu a molipsit, totusi, intreaga tara. Ori presa nu a descoperit inca. De curand, o alta stire face oculul pamantului. Producatorii greci de cartofi renunta la intermediari, pun in paranteza marile lanturi de supermarketuri, si isi vand produsele direct consumatorilor. “Revolutia cartofului”, cum a fost numit fenomenul, a inceput in nordul Greciei si s-a extins acum pana la Atena si dincolo de ea.
O revolta impotriva intermediarilor care castiga mult mai mult decat producatorii, pe de o parte, si il obliga pe consumator sa plateasca de cateva ori mai mult decat “face” marfa cu adevarat (macar fara imixtiunea sirului de intermediari). Asa pretul e de trei ori mai ieftin. Diferenta se traducea de cele mai multe ori intr-un profit “nesimtit”, cu care marile companii se lauda de altfel exact inainte sa iti mai creasca putin pretul.
Asta e o lectie pe care marile companii ale lumii ar trebui sa o primeasca pana invata fiecare ca, macar in criza, nu e doar indecent dar si pagubos sa nu stii cand sa spui stop profitului provenit doar din cvasi-monopolul de care te bucuri la un moment dat. Pentru ca toate speculatiile care se comporta ca si cum ar fi vesnice sunt nu doar imorale, dar si inevitabil falimentare. Asta e lectia cea mai greu de invatat – sa stii cand spui ca “enough is enough”.
Daca supermarketurile pot fi puse astfel in paranteza, pentru ca oricand poate exista si o revolutie a laptelui, fructelor sau carnii, ce te faci cu monopolul produselor petroliere? Probabil, intuind imposibilitatea unei solutii asemanatoare, marii producatori si distribuitori de carburanti isi permit cinisme precum cel afisat de OMV – Petrom, care a anuntat marirea pretului la pompa imediat dupa ce isi prezentase profitul colosal pe anul trecut.
In locul lor m-as intreba pana unde se poate intinde coarda. Pentru ca oricat de greu ar fi, se poate renunta si la masina oricand. Ca si la orice produs Apple, mai ales daca actionarii companiei americane se vor mai vaita mult ca nu stiu ce sa faca din cele 100 de miliarde de dolari lichiditati.
Nu imi fac iluzii. Acolo unde nu au gresit marile companii sau bancherii, au avut grija guvernele sa isi cumpere puterea cu excese de toate felurile. Ca si in cazul Greciei. Totusi, putem sa invatam sa fim macar putin greci. Mai devreme sau mai tarziu, criza ne va obliga sa regandim chiar modul in care gandim.
Autor: Iulian Leca
Sursa: Voxpublica