O ruptura, inca o ruptura foarte periculoasa se manifesta acut in societatea romaneasca: angajati; in mediul privat vs bugetari. Forumurile, interventiile ascultatorilor pe la radio si TV o scot la iveala abundent si agresiv.
Cei mai multi dintre angajatii sau fostii angajati ajunsi someri din mediul privat considera ca bugetarii sunt cu totii osanza pe care ei o cara in spate sau din cauza carora si-au pierdut locul de munca. Bugetarii, fara exceptie, sunt priviti cu ura si dispret, sunt perceputi ca inutili si impovaratori, o specie care huzureste pe banii storsi din munca privatilor si de a carei exterminare depinde relansarea Romaniei.
Aceasta mentalitate este un efect al crizei, dar si al lipsei cronice de reforma si restructurare la nivelul aparatului bugetar, cu mult supradimensionat. Dupa cum remarca Mugur Isarescu, nu exista nicio justificare economica pentru care statul supracentralizat ceausist functiona cu 800 de mii de bugetari, iar statul capitalist condus din 2005 de guverne declarate de dreapta are nevoie de un numar dublu de bugetari. Explicatiile nici nu sunt economice, ci de cu totul alta natura.
In primul rand este vorba despre clientelism si nepotism, ajunse la cote incredibile. Cate o functie calduta, bine platita sau cu bun acces la spaga reprezinta o modalitate ideala de recompensare a clientilor partidului. In plus, oameni de partid bine plasati in functii cheie aduc mari “servicii” financiare, pentru pusculita de partid intre alegeri si electorale din patru in patru ani. Legea functionarului public care ar fi trebuit sa puna capat acestor nereguli a fost fie ocolita prin tot felul de teripuri de liberali, fie de-a dreptul siluita prin ordonanta de urgenta de guvernul PD-L + PSD.
Apoi este vorba despre o lipsa cronica de viziune la nivelul statului. Niciun domeniu nu a fost auditat, nimeni nu stie de cati oameni ar fi cu adevarat nevoie in fiecare domeniu si cati reprezinta balast. Asa se face ca si sa vrea sa faca reforma, guvernantii nu prea stiu de unde sa o apuce si cand taie, taie haotic, tot dupa criterii clientelare sau la intamplare, unde pica linia.
Avem si o imensa intarziere la nivel informatic. Daca operatiunile cu statul, de la depunerea declaratiilor de toate felurile, la plati ar fi posibile on line in mod uzual, ar fi nevoie de mult mai putini functionari.
O alta mare problema este includerea in randul bugetarilor a unor categorii care nu au ce cauta acolo. De exemplu medicii. Ei ar trebui sa fie independenti, platiti prin contracte individuale cu casa de sanatate sau cu spitalul, in functie de numarul de pacienti, de performanta, de incasarari.
Dar asta ar presupune o autonomie reala a casei de sanatate si independenta bugetului acesteia de bugetul statului. Guvernul Nastase a confiscat banii sanatatii, caci bugetul era excedentar, si de atunci niciun guvern nu s-a gandit sa-i dea inapoi. De aceea, medicii raman prizonierii saraci si umiliti ai bugetului.
Daca toate aceste metehne ar fi corectate, daca am asista la o restructurare pofesionista a aparatului bugetar care sa ajunga la dimensiunile sale corecte, adica cele necesare pentru asigura indeplinirea atributiilor statului, problema osanzei nu s-ar mai pune. Am avea un corp de bugetari profesionisti, apolitici care sa-si cunoasca si sa-si faca treaba, in schimbul unor salarii decente si transparente, bine ierarhizate, pe care nimeni sa nu le considere nedrepte sau nemeritate.
Bugetarii nu sunt cu totii osanza si, in general, cei cu adevarat necesari sunt cei mai chinuiti. Fara ei statul nu are cum functiona. Dar a pastra la un loc competenti si incompetenti, necesari si inutili, pe salarii sub limita suprevietuirii si expunandu-i in mod egal urii privatilor este o imensa prostie. As spune perversitate daca as suspecata acest guvern de vreun dram de inteligenta.