Situaţia din Italia nu este substanţial diferită în plan economic, însă potenţialul distructiv al unei prăbuşiri a economiei italiene este substanţial mai mare decât cel al economiei elene. Guvernul Berlusconi nu a căzut ieri şi s-a reuşit aprobarea bugetului provizoriu pentru anul viitor, însă bugetul propriu-zis nu presupune măsuri radicale de austeritate, iar săptămâna viitoare ne aşteaptă încă un vot de încredere. Motive de optimism în privinţa evoluţiei economiei italiene nu există. Se pare că Berlusconi, care a refuzat să colaboreze cu FMI, dar şi restul elitei politice italiene se aşteaptă ca banii pentru salvarea Italiei de la faliment să vină fie din partea contribuabililor germani, fie din tiparniţa Băncii Centrale Europene. Din punctul nostru de vedere, ambele opţiuni devin din ce în ce mai puţin probabile.
Angela Merkel a dat de înţeles că Germania nu-şi va mări participarea la finanţarea Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară (FESF), iar în cazul improbabil în care Merkel se va răzgândi, există Curtea Constituţională şi Bundestagul care au promis că vor bloca orice tentativă de a mai folosi banii contribuabililor germani pentru salvarea ţărilor din Uniunea Europeană. Tandemul format din judecătorii Curţii Constituţionale şi liderii Bundestagului a reuşit să facă în aşa fel încât orice rundă de negocieri la care participă cancelarul german să fie obligatoriu precedată de o şedinţă a parlamentului în cadrul căreia cancelarului îi este dat un mandat de negociere cu limitări clare ale compromisurilor posibile. În acest context, suntem de părerea că orice speranţe de a obţine evitarea temporară a falimentului Greciei, Italiei sau Spaniei prin confiscarea banilor Germaniei sunt absolut deşarte. În cadrul ultimului său editorial, George Soros a ajuns la o concluzie identică, ceea ce i-a permis să o declare pe Angela Merkel vinovată pentru criza datoriilor suverane din Europa. De fapt, situaţia este inversă şi vinovaţii principali sunt prietenii domnului Soros din cadrul elitelor politice europene şi din cadrul sectorului bancar internaţional. Acuzaţiile aduse cancelarului german de către “regele speculanţilor” sunt o confirmare a corectitudinii poziţiei adoptate de clasa politică de la Berlin.
În condiţiile în care la cârma Băncii Centrale Europene a ajuns italianul Mario Draghi, foarte mulţi analişti se aşteptau ca “tiparniţa BCE” să fie pornită la turaţii maxime în vederea achiziţiei de obligaţiuni de stat emise de guvernele europene aflate în dificultate financiară. Mario Draghi a lucrat mult timp la Goldman Sachs şi este considerat unul dintre cei mai fideli prieteni ai “băieţilor deştepţi” din lumea finanţelor internaţionale şi de la începutul mandatului a cheltuit aproximativ 110 miliarde de euro pentru a susţine preţurile obligaţiunilor italiene şi spaniole, dar se pare că liderii germani au ajuns la concluzia că “tiparniţa BCE” este mult prea valoroasă pentru a fi lăsată pe mâna lui Sarkozy, Berlusconi şi Zapatero. Ieri, în timp ce preţul obligaţiunilor italiene ajungea la minime istorice, Banca Centrală Europeană nu a efectuat nici măcar o singură intervenţie pentru a le susţine. În acelaşi timp, reprezentantul Germaniei la BCE ,ultimul german rămas în componenţa acestei instituţii după plecarea lui Axel Weber, a făcut o serie de declaraţii extrem de dure la adresa celor care intenţionează să folosească “tiparniţa BCE” pentru finanţarea datoriilor publice. Reproducem sumarul declaraţiilor lui Jens Weidmann conform informaţiilor agenţiei Bloomberg:
“Interzicerea expresă a finanţării datoriei publice prin intermediul monetar, politică denumită colocvial «utilizarea tiparniţei», este unul dintre pilonii economiei moderne. Pentru Germania, această interdicţie este foarte importantă în contextul hiperinflaţiei pe care am avut-o în perioada interbelică. Tratatele europene interzic finanţarea prin tipărire de bani. Monetizarea datoriilor publice provoacă hiperinflaţie şi este o abordare greşită. Utilizarea rezervelor valutare pentru finanţarea FESF este interzisă”.
Se pare că Berlusconi, Papademos, Sarkozy şi Zapatero vor trebui să se descurce fără accesul la banii contribuabililor germani şi fără acces la “tiparniţa BCE”, dar nu credem că pentru ei există vreo soluţie de rezervă. Le rămâne doar speranţa ca Ben Bernanke să-i salveze cu ajutorul “tiparniţei” de la Rezerva Federală a SUA, însă costul politic al unui asemenea ajutor poate fi prohibitiv pentru Barack Obama.
Sursa: Cronica Romana – Redacția Economică