Site icon gandeste.org

FMI: Relansarea economică mondială este în pericol, dacă nu este menţinută colaborarea

Relansarea mondială este ”în pericol”, dacă nu este menţinut ”spiritul de cooperare” între principalele puteri economice ale planetei, a declarat luni la Shanghai directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, citat de AFP.
”Spiritul de cooperare trebuie menţinut. Fără aceasta, relansarea economică este în pericol”, a declarat Strauss-Kahn la încheierea unei reuniuni a FMI şi a unor reponsabili de bănci centrale de pe toate continentele, potrivit unei variante scrise a discursului său, comunicată presei.

Scopul conferinţei de la Shanghai era oficial ”de a face să avanseze discuţiile privind luarea în considerare a unor instrumente prudenţiale” de către băncile centrale, ”pentru a contribui la asigurarea stabilităţii financiare”, introducând mecanisme menite să evite falimentul unor mari instituţii financiare.

Dar reuniunea s-a derulat pe fondul temerilor privind un război al cursurilor de schimb, după ce mai multe bănci centrale au intervenit recent pentru slăbirea cursului monedei lor.

Sursa: AGERPRES

Exit mobile version