Una dintre cele mai dezolante imagini ale înapoierii României este cea dată de locomotivele Diesel, care defilează sfidătoare pe sub catenara de alimentare cu electricitate. Adică te chinui zeci de ani să construiești căi ferate electrificate și tu mergi, ca primitivul, cu locomotivă Diesel pe sub rețeaua de alimentare? Cam câtă minte îți trebuie pentru asta? Și în vremea asta umplem ecranele televizoarelor cu ode adresate ecologiei și energiei electrice, „prietenoasă” cu mediul.
Nu a existat niciun guvern din ultimii 30 de ani care să nu anunțe o „reformă” majoră sau structurală în energie; s-au comasat foste intreprinderi socialiste, s-au „integrat”, apoi s-au „divizat”, s-au schimbat mii de directori, de miniștri și de administratori și iată rezultatul: din întreaga regiune a fostei Europe de Est plătim cea mai scumpă electricitate.
Avem a 19-a cea mai scumpă energie electrică din Uniunea Europeană plătită de populație. Mai puțin decât noi plătesc bulgarii, ungurii, croații și polonezii. Adică toți competitorii noștri. Bulgarii plătesc 0,0958 euro/kwh, croații 0,1324 euro/kwh, ungurii 0,1097 euro/kwh, polonezii 0,1376 euro/kwh, iar noi ajungem la 0,1421 euro/kwh.
Și asta nu-i nimic: industria plătește pentru electricitate al 14-lea cel mai mare preț:
Companiile românești plătesc fiecare kwh consumat cu 0,1206 euro, cele poloneze plătesc 0,1018 euro pentru același kwh, cele maghiare 0,1188 euro, cele croate 0,1192 euro, cele cehești 0,0948 euro, iar cele bulgărești 0,1042 euro. Cum mai putem oare să fie producătorii români competitivi cu asemenea prețuri la energie? Ba chiar, citind datele Eurostat, se poate lesne observa că firmele românești plătesc o lectricitate mai scumpă decât în Franța, Olanda , sau chiar decât în țările nordice.
O fi vreo problemă trecătoare? Ți-ai găsit! În ultimul semestru pentru care Eurostat ne dă date, semestrul II din 2019, România este campioană europeană la creșterea prețului la energie electrică pentru industrie:
Cam aici ne-a adus „reforma” în formă continuată dezvoltată cu profesionalism și patriotism de către iubiții noștri conducători.
Avem, în energie , o deteriorare majoră și pe toate fronturile. În anul 2018, exporturile de electricitate al țării au fost de 5,4 TWh, la o producție de 60,7 TWh, iar importurile au fost de 2,8 TWh. Situația s-a deteriorat în 2019: exporturile s-au redus până la 4 TWh, importurile aproape s-au dublat, până la 5,5 TWh, iar producția a scăzut până la 56 TWh. (sursa: https://www.economica.net/importurile-de-energie-electrica-ale-romaniei-s-au-dublat-in-2019-produc-ia-a-scazut-accentuat_179900.html ). Am devenit un importator net de energie electrică.
Ce au bulgarii, ungurii sau polonezii și noi n-avem? De ce o țară cu resurse impresionante (la gaz, locul II din UE, la țiței, locul III din UE și la cărbune locul V din UE) are prețuri atât de mari la electricitate?
Electricitatea este o marfă scumpă pentru români pentru că este insuficientă, noi fiind abia al 13-lea producător din Uniune, deși suntem a 10-a economie și avem a șasea cea mai mare populație. Dacă anul trecut țara noastră a produs 60Twh, polonezii (cu o țara dublă ca populație) au produs 164 Twh, cehii (o țară de două ori mai mică) au produs 87Twh, olandezii 120Twh, iar belgienii 94Twh, de exemplu. Sursa: https://yearbook.enerdata.net/electricity/world-electricity-production-statistics.html
Problema majoră a sistemului energetic românesc este imposibilitatea de asigura cu electricitate o putere consumată, la un moment dat, mai mare de 9 000 Mw, simultan cu o capacitate de import limitată, ca putere, la 2000 Mw.
Pe hârtie, însă, stăm excepțional: avem capacități de producție care pot asigura o putere de 22 000 MW. În fapt, cam două treimi din acestă putere instalată se află în centrale demult nefincționale.
Din cei 60 Twh produși anul trecut , aproape 23 s-au produs în centrale termoelectrice (pe cărbune și gaze), încă 17Twh s-au produs în hidrocentrale, peste 11Twh i-a livrat centrala atomică de la Cernavodă și aproape 9 Twh sunt produși de parcurile eoliene.
În primele șase luni ale anului, producția de energie pe bază de cărbune și-a pierdut întâietatea în balanța energetică, marcând definitiv decizia politică clară de a închide capacitățile de producție din bazinul Olteniei:
Practic, parcurile eoliene au produs mai multă energie decât toate centralele pe cărbuni. Iar producția la jumătatea anului, în 2020, abia sare de 26 Twh, indicând că vom avea un an cu un minim istoric absolut al energiei electrice produse în țară.
Așadar, România a decis să renunțe total la electricitatea produsă din cărbune și să îngroape definitiv în pământ a cincea rezervă de cărbune din Uniunea Europeană. În vreme ce acum doi ani, polonezii au inaugurat o centrală pe cărbune cu putere instalată de 1000 Mw.
Cel mai mare producător român, Hidroelectrica, poate suporta o putere maximă instantanee de vreo 3500 Mw, dar ca medie nu depășește 2500 Mw. Nuclearelectrica are două reactoare funcționale , în total 1400 Mw, centralele pe cărbune nu pot asigura mai mult de 1600 Mw, iar cele două centrale pe gaz (Iernut și Brazi, ale Romgaz și OMV) sunt limitate la 1200 MW. Parcurile eoliene au o putere instalată gigantică, de vreo 5000 Mw, dar, maximul de putere care se poate atinge când ne dă Dumnezeu vânt, e cam de 2000Mw. Practic, atunci când Dumnezeu nu suflă un vânt prea puternic, putem importa energie cu o putere aflată la limita capacității de transfer (2 000Mw). Sursa: https://energy-center.ro/piata-energiei-din-romania/cata-energie-electrica-poate-produce-romania-in-2020-la-modul-real/
Și vorbim, dragii mei, de o Românie dezindustrializată, care nu mai consumă mai mult de 40% din cât consuma în 1990!
Cum s-a degradat totul atât de repede? Simplu, nimeni nu a mai investit în producția de energie electrică, cu excepția (notabilă, altminteri) a OMV, care a ridicat o centrală nouă, de 800Mw putere instalată, la Brazi, lângă Ploiești. Și s-au dat în folosință cele două reactoare nucleare de la Cernavodă. În rest, s-au stins încet centralele pe cărbune și nu s-a pus nimic în loc. Ba, mai mult, reforma ciudată a guvernelor a închis posibilitatea de investiții private noi în energie, prin anularea posibilității legale de a avea contracte bilaterale pe termen lung. Adică niciun privat nu mai poate lua bani de la bancă să facă vreo centrală, pentru că nu poate proba că vinde o parte importantă a energiei produse (contractele PPA- power purchase agreement). Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă nu se vor mai face, statul nostru descalificând compania chinezească deținătoare a firmei canadiene CANDU (posesoarea tehnologiei celor două reactoare existente), Hidroelectrica nu s-a mai listat la bursă pentru a trage bani de dezvoltare, Romgaz-ul a ratat să construiască o centrală nouă la Iernut…
Rețeta sigură a dezastrului energetic s-a întregit : am renunțat la rezervele de cărbune, nu construim centrale noi pe gaze, ingnorăm zăcămintele din Marea Neagră, am renunțat și la proiectul celor două noi reactoare de la Cernavodă și am blocat listarea la bursă a Hidroelectrica. Normal că dacă nu produci suficientă electricitate, aceasta a ajuns să fie o marfă scumpă, prea scumpă pentru o țară sărăcită. Mai are, oare, cineva timp să se mai gândească și la uriașa problemă din sistemul energetic, printre atâtea alegeri ?
Autor: Petrisor Gabriel Peiu
Sursa: Cotidianul