“Agitaţia iniţială provocată de adevăr este direct proporţională cu gradul de răspândire şi acceptare a minciunii. Nu faptul că Pământul era rotund i-a agitat pe oameni, ci faptul că Pământul nu mai era plat. Când un pachet bine ambalat, plin de minciuni, a fost vândut maselor vreme de generaţii, adevărul poate părea complet absurd, iar vorbitorul, un lunatic care delirează.” (Dresden James (1931-2008))
În martie 2009, Max Igan demara proiectului acestui ultim film al său, The Calling, care include şi informaţii noi, dar, în acelaşi timp, s-a dorit a fi un film mai abordabil, condensând şi sintetizând, pentru o audienţă mult mai largă, parte din informaţiile cuprinse în alte trei filme mai vechi ale autorului: “The Big Picture“, “Fight the NWO With Global Non Compliance” şi “NWO – The Final Solution”, toate fiind destinate trezirii colective, prin dezvăluirea de informaţii accesibile şi verificabile de către oricine, privind planurile infame ale elitei, de accelerare a integrării noastre în “noua ordine mondială”, făcând însă un apel urgent la solidaritate umană şi renaştere spirituală, singurele posibilităţi de răsturnare a balanţei puterii.
Sintagma, “noua ordine mondială”, este de o prostie sfidătoare, de altfel, fiindcă, aşa cum arătam şi în articolul anterior dedicat lui David Icke, nu reprezintă decât noul ambalaj al unor planuri vechi de când lumea, de “renaştere a ordinii din haos”, principul de aur masonic sau, mai simplu spus, de edificare a imperiului global la care au visat dintotdeauna, pe care numai lăcomia lor feroce şi luptele interne pentru putere cred că i-au împiedicat să-l impună cu mult timp înainte.
Pe de altă parte, însă, cred că totul rămâne o ambiţie irealizabilă, fiindcă dacă au reuşit vreodată să atingă perfecţiunea în vreun domeniu, atunci acest domeniu a fost al generării planificate a haosului şi, în nici un caz, cel al menţinerii sau impunerii ordinii.
Singura lor variantă de “ordine” este cea a autorităţii imperiale, impusă prin forţă brutală, crime sau, de ce nu, genocid, ignorând o lecţie pe care ar fi trebuit să o fi învăţat cu tare multă vreme în urmă: orice manipulare are o durată limitată de viaţă, ca orice minciună, de altfel, iar omenirea rabdă foarte multe, dar nu şi lanţurile – atunci când devine conştientă că sunt lanţuri, totuşi, chiar dacă, mai nou, sunt nichelate şi strălucesc frumos.
Filmul revelează un adevăr tulburător şi dureros, care pare să nu revolte şi să nu îngrijoreze pe nimeni, deocamdată, ce a părut a fi mai mult decât evident, la noi, cu prilejul ultimelor zăpezi, acest fenomen ciudat şi aleator, care surprinde “grijuliul” nostru guvern de fiecare dată, deşi este foarte posibil să aibă o recurenţă anuală.
Mă refer la dependenţa totală a oraşelor, în privinţa utilităţilor şi a alimentelor, de solicitudinea şacalilor politici, oraşe care pot fi aruncate lejer în haosul revoltelor prin trei acţiuni simple: sistarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale şi blocarea aprovizionării supermagazinelor.
Şi cred că vă puteţi imagina şi singuri consecinţele.
Ca să nu mai amintesc că nici măcar exodul nu este o opţiune validă, fiindcă orice oraş are doar câteva căi de acces către/din exterior, care pot fi blocate foarte uşor, cu un număr redus de trupe.
Cum de am ajuns în această situaţie intolerabilă ?
Când le-am acordat acestor nulităţi, de o prostie, incompetenţă şi rea voinţă incontestabile, dreptul de a dispune discreţionar de vieţile noastre ?
Şi, chiar mai important decât atât, cât timp vom mai răbda ca aceste fosile cu “merite politice” să deţină “întrerupătorul” existenţei noastre ?
Sunt paranoic oare ?
Mă tem că nu, chiar dacă voi fi în minoritate exprimându-mi această opinie.
Tactica descrisă mai sus a fost aplicată, repetat, împotriva tuturor comunităţilor sau chiar ţărilor care au refuzat să mai accepte jugul, iar oculta mondială este complet lipsită de scrupule şi pentru ea, aşa cum a afirmat purtătorul ei de cuvânt, Stalin, cu ceva vreme în urmă, un milion de morţi a încetat de multă vreme să mai fie o crimă şi a devenit o simplă statistică.
Momentul când vom fi obligaţi să ne revoltăm nu este departe, fiindcă măsurile criminale de reducere populaţională (eugenie) sunt aplicate deja, aşa cum se arată şi în film.
Nu ştiu când a început toată această mascaradă, în scopul înrobirii întregii lumi, dar ştiu exact când a început pentru mine însumi: în prima zi de şcoală.
Îmi voi permite, din nou, să răstorn prejudecăţile multor oameni, care încă mai trăiesc pe un Pământ plat, acceptând fără rezerve spusele lui John Taylot Gatto, care afirma că şcoala este o risipă imensă de timp, talent, energie şi creativitate, în care învăţăm un număr realmente infim de lucruri cu adevărat utile.
Ne risipim ani buni din viaţă într-o instituţie de propagandă, învăţând ceea ce nimeni nu vrea să înveţe şi nimeni nu doreşte să ştie, cunoştinţe ce nu sunt de nici un folos, nimănui.
Am simţit cu toţii, pe propria noastră piele, că principiul natural valabil este cel al învăţării prin încercare şi eroare, pe măsură ce ne maturizăm, în timp ce şcoala este numai blestemul aruncat asupra acestui principiu natural: stăm înţepeniţi în bănci, ascultând şi memorând mecanic simple teorii, a căror validitate nu poate fi garantată de nimeni, pe care le regurgităm ascultători în faţa unor “profesori” educaţi în acelaşi mod, pentru a obţine note complet subiective, care ar trebui să ne cuantifice adevărata valoare şi care, de fapt, nu au nici o semnificaţie, în afara măsurării gradului de obedienţă.
“Copiii cărora li s-a permis să-şi asume responsabilităţi şi să joace un rol serios pe scena lumii, sunt întotdeauna superiori celor cărora li s-a permis numai să se conformeze şi să fie pasivi.”,
spunea tot J.T. Gatto, o veche cunoştinţă de-a noastră, pe acest blog.
Scopul acestui aşa-zis sistem educaţional nu este de a ne educa să avem o gândire liberă, naturală, ci de a ne obliga să ne conformăm dogmei, care deformează realitatea lumii, străduindu-se să ne convingă că întreaga noastră fericire depinde de “o bună educaţie”, care ne va permite să avem un serviciu bun, pentru a putea face o grămadă de bani, cu scopul de a cumpăra cât mai multe lucruri inutile, posibil şi, ca atare, să devenim total dependenţi de ele, pentru a ne îndatora cât mai mult posibil.
Haideţi să recapitulăm, pe scurt, etapele parcurse de fiecare om: programare – muncă de sclav – îndatorare – dependenţă şi, etapa finală, confiscarea proprietăţii, când ajungi în imposibilitate de plată.
Ştiţi unde anume erau prevăzute, în detaliu, aceste etape, pentru a putea crea mari mase de oameni “fericiţi”, “egali în drepturi”, lipsiţi de proprietăţi şi de care statul trebuia să aibă grijă ?
În Manifestul Comunist, redactat de jecmănitorii bărboşi, Karl Marx şi Friedrich Engels, care visau la crearea de mari armate ale muncii, omiţând să spună cine urmau să le fie generalii.
Şi culmea e că visul lor este îndeplinit, parţial ce-i drept, cam în fiecare mare oraş al fiecărei ţări, în care există adevărate focare de marxism, cu oameni “fericiţi”, “egali în drepturi”, lipsiţi de proprietăţi şi aflaţi în subzistenţa deplină a statului: închisorile.
Şi nu vă amăgiţi cu gândul că cei doi iniţiaţi erau singurii care gândeau astfel.
Ia să vedem cum gândea, de pildă, un corifeu al capitalismului, creatorul “New Deal”, “marele arhitect” al primului Pearl Harbor, Franklin Delano Roosevelt, care afirma în 1933:
“Toate proprietăţile aparţin, acum, statului şi, ca atare, vor fi folosite în beneficiul statului.”
Clar, nu-i aşa ?
Mai mult decât credeţi, fiindcă tocmai cuvintele lui contrazic una dintre cele mai mari minciuni ale vremii, cum că noi, oamenii de rând, am fi, de fapt, “statul”, al cărui destin îl reconfigurăm periodic prin alegeri glorioase: din moment ce proprietăţile noastre sunt confiscate în beneficiul statului, este limpede că este o entitate total diferită de noi sau, cum spunea tare inspirat George Carlin, “din clubul ăsta nu facem parte şi noi”.
Roosevelt comunist ?
Hmm… câţi se vor simţi, oare, insultaţi de o asemenea erezie ?
Să-l lăsăm în pace deocamdată pe Roosevelt şi să avansăm în timp, mai aproape de zilele noastre şi anume la acel comitet consultativ amintit în film, Project for the New American Century (PNAC), înfiinţat în 1997 ca o “organizaţie educaţională non profit” (Doamne, cât de mult iubesc demagogia nemernicii ăştia !), de doi neo-conservatori, William Kristol şi Robert Kagan.
Ca să realizaţi cât de sfidători şi penibili puteau fi, de fapt, aceşti planificatori timpurii ai dezastrului mondial generat de semianalfabetul criminal George W. Bush, amintesc că crezul lor consta în: “conducerea americană este bună atât pentru America, cât şi pentru întreaga lume”, proclamându-şi sprijinul necondiţionat pentru o “politică în stil Reagan, a puterii militare şi clarităţii morale”.
Tupeul lor e fără limite !
În articolul dedicat lui Noam Chomsky vă reamintesc că scriam:
“De altfel, presupusa administraţie Reagan a fost zguduită de o întreagă serie de scandaluri, care prefigurau liniile directoare ale criminalelor administraţii Bush: afacerea Iran-Contra, scandalul corupţiei guvernamentale în problema locuinţelor sociale ieftine, scandalul lobby-ului ilegal exercitat de şeful de cabinet, Michael Deaver şi secretarul de presă, Lyn Nofziger, ai lui Reagan, scandalurile de la Agenţia de Protecţia Mediului, afacerea Inslaw, de piraterie software, plus falimentul fraudulos al unui număr de 747 de instituţii financiare, susţinute prin subvenţii de stat de 160 miliarde dolari.”, sute de oficiali ai administraţiei condusă de fapt, de George H.W. Bush şi nu de senilul Reagan, ajungând în tribunalele americane, în timpul mandatului.
William Kristol era şi este omul ocultei mondiale, în calitate de comentator al maşinii de ştiri fabricate, Fox News Channel, aflată în proprietatea mogulului Rupert Murdoch, iar Robert Kagan este un “simplu membru” al Skull and Bones, aparţinând de grupul consultativ Brookings Institution, exact acelaşi grup care a sintetizat “New Deal” pentru Roosevelt şi ale cărui finanţări au devenit foarte clare, începând cu 1952, ca provenind de la fundaţiile Rockefeller şi Ford.
Cercul se închide de la sine, precum vedeţi şi se confirmă, încă o dată, că nimic nu este nou în strategia lor, a elitelor, cărora nu le este deloc greu să joace rol de oracol şi să prevadă “genial” manifestarea unui nou Pearl Harbor pentru americani, din moment ce ei au planificat şi executat atacurile din 11 septembrie 2001, folosite drept pretext pentru declanşarea invaziilor şi războaielor orientale, începând cu 2003.
De fapt, sunt atât de siguri pe ei încât nici măcar nu se mai obosesc să-şi ascundă planurile imperialiste:
“SUA este unica super putere a lumii, combinând o proeminentă putere militară cu o superioritate tehnologică globală şi cu cea mai mare economie a lumii. Mai mult decât atât, America se află în fruntea unui sistem de alianţe, care include cele mai importante puteri democratice ale lumii. În prezent America nu are rival, pe plan mondial. Strategia de bază a Americii ar trebui să fie de a menţine şi extinde această poziţie avantajoasă, cât mai mult timp posibil, pe viitor. Există, totuşi, unele state ce deţin o putere potenţială, nesatisfăcute de situaţia curentă şi dornice să o conteste, dacă pot, în direcţii care pot periclita condiţiile de pace relativă, prosperitate şi comerţ liber, de care lumea se bucură, actualmente. Până acum, au fost descurajaţi să o facă, de capacitatea şi prezenţa globală a puterii militare a Americii. Dar, în cazul în care această putere ar suferi un declin, relativ sau absolut, condiţiile fericite asigurate de ea ar fi, inevitabil, subminate.”
Vă las plăcerea de a analiza în detaliu limbajul agresiv şi mincinos al declaraţiei, iar celor masochişti le pun chiar documentul la dispoziţie pentru descărcare, la final de postare.
Vă garantez că poate fi o lectură savuroasă, pentru noi, beneficiarii “condiţiilor fericite” asigurate de SUA pe scena mondială, care nu trebuiesc, cumva, subminate de vreo ţară cu ambiţii similare, mai ales că dispunem de atât de multă “pace relativă”.
Deşi se spune că idealismul este cel care precede experienţei, iar cinismul este cel care-i succede, vă sfătuiesc să urmăriţi documentarul, fiindcă este unul la fel de optimist ca şi altele consacrate aceleiaşi problematici, fiindcă vede ca soluţii de ieşire din criza actuală, informarea noastră corectă, trezirea noastră morală şi reconstituirea indivizibilităţii comunităţii umane, garantată de identitatea spirituală a tuturor oamenilor curaţi ai acestei planete năpăstuite, deocamdată.
“Tirania ideală este cea auto administrată, în deplină ignoranţă, de către victimele înseşi. Sclavii perfecţi sunt, în consecinţă, cei care fericiţi şi inconştienţi se înrobesc singuri.”
Dresden James”
SURSA: Blogul Dezvăluiri http://antiiluzii.blogspot.com