Site icon gandeste.org

Banca Mondiala acuza SUA de destabilizarea economiilor emergente

Fluxurile de capital din Statele Unite spre pietele emergente, in special din Asia, pun in pericol stabilitatea economica a acestora, au acuzat oficiali ai Bancii Mondiale. Politica SUA de a trimite bani lichizi in China si alte tari emergente le submineaza competitivitatea la export si majoreaza inflatia, au spus oficialii Bancii Mondiale, citati de Reuters. Vikram Nehru, economist sef pentru Asia – Pacific in cadrul Bancii Mondiale, a cerut autoritatilor sa invete din criza financiara asiatica din 1997/1998, cand un flux de capital a dus la cresterea preturilor proprietatilor si a activelor, pentru ca, ulterior, sa scada brusc in momentul cand fluxurile de capital s-au oprit.

“Autoritatile din Asia de Est trebuie sa ia masuri de precautie pentru a se asigura ca nu repeta greselile de atunci”, a spus Nehru.

Potrivit Bancii Mondiale, tarile asiatice nu au control asupra investitiilor straine pe termen lung, insa au instrumente pentru a gestiona fluxurile de capital.

Thailanda a introdus o taxa suplimentara asupra achizitiilor de titluri de stat din partea strainilor, saptamana trecuta, iar, luni, Brazilia a majorat o taxa similara de la 4 la 6 la suta. De asemenea, investitorii straini din Brazilia vor trebui sa plateasca taxe suplimentare pentru schimburile valutare.

Sursa: Ziare.com

Autor: Teodora Bodeanu

 

Exit mobile version