Cea mai mare dintre conspiratii
Zeitgeist – documentarul din 2007 care isi propune sa curete lumea de miturile si mistificarile religioase, politice si economice este emblematic pentru scheletul motivational si non-logica persuasiva pe baza carora sunt construite, in genere, majoritatea teoriilor conspiratiei. De altfel, la granita sofismului, o ipoteza secundara, lansata – culmea! – tot de adeptii teoriei conspiratiei, afirma ca intreaga mascarada a senzationalelor dezvaluiri despre tot ceea ce se petrece in ascuns – de la conjuratiile in sine ale celor care ne conduc din umbra, la monstruoasele masinatiuni pe care acestia le alimenteaza pentru a ne subjuga –, totul nu este, de fapt, decat o grosolana manipulare informationala. Iar cea mai mare conspiratie ar fi insasi teoria conspiratiei, un subgen al yellow journalism-ului aparut in sec. XIX, curent precursor al presei tabloide de azi, in care majoritatea stirilor si articolelor erau fie inventate, fie generos “ajustate” cu un potop de info-podoabe impresionante – falsuri mesterite de ziaristi talentati (intr-o vreme in care nu existau mijloace de informare alternative precum internetul si televiziunea, iar radioul era in epoca pionieratului), menite sa tina cititorii cu sufletul la gura si sa securizeze vanzarea gazetei zi de zi.
Candoarea acestei ipoteze vine tocmai din chestionarea scopurilor unei asemenea manevre. Atunci, ca si acum, – zice-se –, de la povestile emotionante despre tot felul de monstri, creaturi fantastice, vrajitori, necromanti si ocultisti (subiectele predilecte ale presei de scandal in anii 1800) la dezvaluirile socante despre extraterestri, guverne din umbra, dezastre “naturale” provocate artificial si boli inventare in laborator, intregul arsenal conspirationist ar fi fost lansat asupra noastra tocmai pentru a ne distrage atentia de la gravele probleme – de ordin politic, social, economic, juridic sau etic – pe care, altfel, am fi fost inclinati sa le dezbatem si sa le rezolvam. O asemenea ipoteza isi are adeptii ei intemeiati – ganditi-va numai la una dintre multele conspiratii istorice care au fost dovedite – operatiunea Mockingbird, instrumentata de CIA intre 1948 si 1976, in cadrul careia cateva sute de agenti sau oameni de influenta ai celebrei agentii de spionaj s-au infiltrat in redactiile celor mai importante ziare si reviste americane (multi dintre ei ajungand chiar in functii de conducere), de unde au devenit urechile si, mai ales, vocea intereselor agentiei, manipuland vreme de aproape 3 decenii politica editoriala a presei de peste Ocean.
In mod ironic insa, daca imbratisam dintr-o perspectiva conspirationista ipoteza manipularii generale a mediilor informatice prin lansarea a false teorii ale conspiratiei, ajungem fix de unde am plecat sau, si mai rau, cum ar zice o veche vorba romaneasca “cadem din lac in put” – cu alte cuvinte, da!, exista grupuri obscure de interese, da!, se pregateste o noua ordine mondiala, da!, suntem in mod constant si planificat intoxicati cu fel de fel de minciuni pentru nu afla Adevarul. Acesta este si controversa care bantuie celebrului documentar, Zeitgeist, talmacit prin “spiritul timpului”, sau climatul cultural si politic care defineste o epoca, pentru a ne apropia mai mult de sensul originar al conceptului, introdus in limba germana de traducerea latinescului genius seculi (“spiritul gardian al secolului”), realizata de filosoful si poetul german Johann Gottfried Herder spre sfarsitul secolului XVIII.
Paradoxul Zeitgeist: un succes ignorat
Zeitgeist a avut si inca are un urias succes online. Este unul dintre cele mai bune video-virale realizate vreodata – inca de la aparitia sa, de pe 18 iunie 2007, s-a raspandit pe internet folosindu-se cu brio de toate mijloacele posibile – bloguri, twitter, forumuri, warez, torente, spam, mass pe messenger. Filmul a urmat cu mare atentie distributia underground, fiind in acest sens bine marketat – peste tot unde l-am intalnit, a fost prezentat sub forma unei dezvaluiri extraordinare, a unei demistificari cumplite, care zdruncina din temelii institutiile fundamentale ale omenirii: Biserica si Statul. Pana in prezent, conform estimarilor regizorului si producatorului Zeitgeist, Peter Joseph, peste 60 de milioane de oameni de pe tot cuprinsul Globului au urmarit documentarul. Pentru un film independent, pelicula a avut un succes colosal – cu toate acestea, cu rare exceptii, cazuri in care a fost ironizat sau criticat sumar in diverse publicatii, Zeitgeist nu a primit niciun fel de atentie din partea mijloacelor de informare, fiind ignorat cu desavarsire.
Desigur, o explicatie ar fi aceea ca intr-una dintre paradigmele conspirationiste, mass-media este total aservita unor interese obscure, motiv pentru care constitutional n-ar fi lasata sa propage asemenea dezvaluiri . Acest argument se subtiaza insa atunci cand aducem in discutie cazul altor filme documentare care s-au luat serios la tranta cu establisment-ul politic, economic sau social, precum Fahrenheit 9/11 (care radiografiaza America dupa atentatele teroriste din 2001, dezvaluind legaturi surprinzatoare intre administratia americana si bin Laden), Sicko (care infiereaza sistemul de sanatate si industria farmaceutica din Statele Unite), SuperSize Me (care chestioneaza etica marilor lanturi de fast-food), Where the hell in the world is Osama Bin Laden? (care sugereaza ca, de fapt, americanii nu au intreprins nicio actiune concreta pentru a-l cauta pe celebrul terorist) sau Who killed the electric car? (in care se dezvaluie cum pe tot parcursul secolului XX, o conjuratie formata din mai marii producatori de autoturisme dimpreuna cu marile companii de exploatare a petrolului au conspirat pentru ca masina electrica sa ramana la stadiul de prototip). Michael Moore, Morgan Spurlock sau Chris Paine, realizatorii acestor documentare s-au bucurat de o larga prezenta in mass-media, fiind de multe ori ovationati si au castigat premii la festivaluri de film prestigioase, in ciuda subiectelor foarte sensibile pe care le-au atins.
In toata presa mainstream, Zeitgeist a fost fie ignorat, fie expediat sumar prin sintagme precum: “o perversiune suprarealista”, “o fictiune”, “un pastis de paranoia”, “o prostioara vesela”, “un film de internet lipsit de spirit critic”, “un documentar realizat fara nici cea mai vaga urma de profesionalism jurnalistic, stiintific sau academic” etc. In fata acestui val critic devastator, Peter Joseph si-a promovat filmul drept marele castigator al festivalului Artivist in 2007 (acelasi premiu ducandu-se si la Zeitgeist: Addendum, continuarea documentarului din 2008). Singura problema este aceea ca Artivist Film Festival este chiar mai obscur si mai underground decat Zeitgeist in sine, festivalul fiind infiintat in 2004 de o minuscula organizatie non-profit americana care premiaza artistii activisti…
Cea mai grozava poveste spusa vreodata
In secolul XX, antisemitismul a fost propulsat de “un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea. Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditionale cu una bazata pe manipularea in masa. Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea, au dovedit ca aceasta este un plagiat […] si un fals fabricat. In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite”. Studiind o traducere romaneasca a Protocoalelor… am fost surprins sa constat ca pe coperta-spate a cartii este un lung citat dintr-un articol aparut in 1921 in prestigiosul cotidian britanic Times. Citind extrasul cu pricina, singura concluzie logica la care ajungi este ca editorii de la Times ar acorda o larga incuvintare lucrarii, fiind de acord cu toate teoriile expuse in ea. Oarecum contrariat de aceasta constatare, am cautat sa citesc articolul cu pricina integral, iar cand l-am gasit am fost surprins sa observ ca, de fapt, aceasta este una dintre primele anchete de presa care demonstraza ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt un fals, iar bucata de text care a aparut si in traducerea romaneasca era, pur si simplu, un rezumat al lucrarii, pentru a pune cititorii ziarului in tema, urmand apoi ca acesta sa fie desfiintat paragraf cu paragraf.
Acest exemplu de manipulare este paradigmatic pentru “fenomenul” Zeitgeist. Filmul a fost distribuit si si-a castigat incontestabila autoritate pe internet, un mediu folosit cu preponderenta de persoane tinere, de copii si adolescenti. Adica, un mediu care iti da iluzia autosuficientei si in care investigatia amanuntita a unei informatii este pentru un utilizator obisnuit o pierdere de vreme, in conditiile in care lumea virtuala te supune unui ritm ametitor, oferindu-ti in cantitati generoase aparent tot ceea ce vrei. Ce rost ar mai avea sa cauti sa descoperi istoria completa a lui Mithra sau sa investighezi veridicitatea legaturii dintre Vitelul de Aur si Era Taurului, din moment ce Zeitgeist ti-a asigurat deja doza zilnica de entertainment, ba mai mult, te-a facut sa te simti partas la un incredibil adevar secret? Si ce te faci daca aceste informatii nu sunt disponibile pe Wikipedia sau altundeva, aiurea, in imensitatea Retelei, si ar trebui sa citesti vreo 5-6 carti pentru a avea un punct de vedere informat si cat de cat pertinent asupra problemei? Nu mai bine, in timpul acesta, scoti un film, un joc, cateva melodii, te uiti la niste clipuri funny pe YouTube si vezi ce site-uri porno noi au mai aparut, comentand toate acestea cu amicii, pe messenger?
Pentru un public tanar si neinstruit, Zeitgeist are toate atributele unei revelatii devastatoare – aflat la varsta marilor intrebari, orice adolescent este sedus inca din primele momente de mesajul percutant si persuasiv al documentarului. Pentru oricine a cochetat macar sumar cu istoria religiilor sau cu antropologia, revelatiile cu iz de wow! din documentar sunt fie falsuri grosolane, fie locuri deja comune(…)in Zeitgeist, prin expunerea si compararea unor scheme mitologice care simplifica la extrem diverse religii antice, se pune la indoiala autenticitatea mesajului lui Iisus (si a personajului istoric in sine).
Cati Iisusi au fost de fapt?
Punctul forte al teoriei este dat de catre o sumedenie de figuri mitice, zei si profeti care ar avea cu totii acelasi arhetip existential: nasterea pe 25 decembrie dintr-o mama-fecioara, bunavestirea celor trei regi, 12 apostoli, miracole, moartea prin crucificare in jurul varstei de 30 de ani si invierea dupa 3 zile. Iisus, Attis, Krishna, Dyonisus si multi altii ar fi avut o biografie inventata, care imprumuta (cloneaza) foarte multe elemente din existenta zeului egiptean Horus, cel mai vechi dintre toti, care a aparut pe scena mitica cu aproximativ 3.000 de ani inainte de Hristos. In istoria comparata a religiilor, diversele paralelisme si similitudini nu sunt ceva extraordinar – de exemplu, in capitolul consacrat crestinismului din Istoria ideilor si credintelor religioase, Mircea Eliade atragea atentia asupra asemanarilor dintre Iisus si Ahura Mazda, zeul cel bun, creator al Pamantului, din zoroastrism.
Cu toate acestea, la vremea lor, dezvaluirile cu pricina nu au dus la o lepadare in masa a credintei, la fel cum nu au facut-o nici diverse cercetari care au demonstrat ca din punct de vedere istoricist crestinismul are o problema: niciun istoric antic contemporan sau apropiat perioadei in care a trait Iisus nu-l mentioneaza in vreo lucrare. De altfel, in acest singular aspect, documentarul lui Peter Joseph are perfecta dreptate – singura semnalare istorica, obiectiva si explicita a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 – 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata Mantuitorului, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a trait Hristos.
De asemenea, este indubitabil ca Iisus a avut cateva trasaturi comune cu diverse figuri religioase de dinaintea sa. Crestinismul nu a aparut din nimic! Pana la un anumit punct, respectiv venirea lui Messiah, drumul acestei religii este identic cu cel al iudaismului, care l-a randul sau isi extrage seva dintr-un bazin cultural si religios cu mult mai larg, care cuprinde Egiptul, Babilonul, Persia si alte civilizatii stravechi. “Critica de genul asta este una adevarata doar intr-un sens local si instrumental. Extinsa, isi pierde validitatea. Crestinismul n-a plagiat vechile religii (imprumutul unor teme din alte complexe religioase intotdeauna s-a soldat cu o resemnificare proprie si creativa) si n-a fost doar (sau mai mult) manipulator social si abuzator politic.” noteaza filosoful Adrian Ciubotaru pe blogul sau.
De dragul de a sublinia apasat asemanarile dintre Iisus si predecesorii sai, Zeitgeist simplifica la modul absurd mare parte a religiilor antice, iar acolo unde nici macar exagerarea si scoaterea din context nu-si pot juca rolul, filmul se foloseste de argumente invechite, demontate de multa vreme sau – in mod perfid – precum vechii adepti ai yellow journalism-ului, inventeaza baliverne.
In documentar se afirma ca Attis (o divinitate romana) a fost crucificat, iar apoi a inviat dupa trei zile. Insa, in absolut nicio poveste mitologica nu veti gasi aceste date biografice. In fapt, Attis i-a fost necredincios iubitei sale, zeita fertilitatii, Sibela, iar intr-un acces de furie, aceasta i-a luat mintile. Nebun fiind, Attis s-a castrat si a fugit in padure, unde a sangerat pana la moarte. J. Gresham Machen, profesor la Princeton si fondatorul Seminarului Westminster, subliniaza ca „mitul nu face trimitere la nicio inviere; Sibela reuseste doar sa recupereze trupul lui Attis si sa-l conserve ca atare”.
Conform istoricului religiilor, filosofului si conferentiarului Norman Geisler, singura divinitate predecesoare Mantuitorului care a supravietuit mortii nici macar nu a fost Horus – zeul cu care Iisus este permanent comparat in Zeitgeist –, ci tatal acestuia Osiris. In mitologia egipteana se povesteste ca „Osiris a fost taiat in 14 bucati care au fost aruncate pe curpinsul Egiptului, insa datorita dragostei soatei sale, Isis, a reusit sa-si reuneasca trupul si sa invie. El insa nu revine la viata in sens fizic, asemenea lui Iisus, ci ramane in lumea umbrelor, al carei zeu suprem ajunge sa fie. Din aceasta postura, il concepe cu Isis, zeita vietii si a naturii, pe Horus”, care avea sa ajunga zeul cerului, nu al Soarelui cum fals se afirma in Zeitgeist. De altfel, intreaga paralela dintre Iisus si Horus este pura fictiune, intre cei doi neexistand nicio asemanare evidenta: nici unul nu s-a nascut pe 25 decembrie (desi egiptenii au fost cei care au impartit anul in 365 de zile si 12 luni, modul in care erau dispuse acestea in Egiptul Antic era cu totul altul – de exemplu, scriitorul roman Censorinus nota in secolul III d.Hr. ca Anul Nou Egiptean a cazut pe 20 iulie!; totodata, ziua nasterii lui Iisus este o conventie bisericeasca de organizare a vietii religioase, nu o certitudine istorica); Horus nu s-a nascut dintr-o virgina (aceasta ipoteza a aparut la cateva sute de ani de la aparitia zeului, cand acesta dimpreuna cu Osiris au inceput sa fie venerati de Faraonii din Egiptul de Jos, care au tras concluzia ca Isis i-a dat nastere lui Horus in forma ei originala, de Regina zeificata); Horus nu a predicat, nu a avut apostoli, nu a murit, nu a inviat etc. Singurul punct comun intre cei doi ar fi cei trei regi – cu toate acestea, traditia crestina ii mentioneaza explicit pe cei trei magi de la Rasarit (invatati persani, o casta cu existenta istorica dintr-o cultura separata, cu alta identitate spirituala si simbolica).
In sfarsit, nici intre Iisus si Mithra, zeul-protector al creatiei, al adevarului si al dreptatii in zoroastrism nu se pot trasa asemanari izbitoare – cert este ca nici aceasta divinitate nu se incadreaza in tabloul elementelor arhetipale ce compun schema mitologica simplista pe baza careia sunt comparate religiile in film. De altfel, se pare ca tema mortii si a invierii la viata este specifica crestinismului, ea nu a mai aparut in nicio religie antica, iar paralele dintre diverse mituri pagane si crestinism nu se pot face decat pe baza unor texte scrise spre sfarsitul secolului II dupa Hristos – atat religiile Misterelor elenistice de care vorbea Eliade, cat si gnosticismul cu care unii cercetatori au incercat acum cateva decenii sa-l identifice pe Iisus (tema preluata de Zeitgeist) inspirandu-se, practic, din crestinism si nu viceversa.
In loc de Addendum
Erori, falsificari grosolane, exagerari, povesti inventate – nici nu e de mirare ca intr-un spumos articol din eSkeptik (paradoxal, jurnalul online al unei organizatii care lupta impotriva proliferarii pseudostiintei, superstitiilor si credintelor irationale) Zeitgeist a fost numit “Codul lui da Vinci cu steroizi”. Insa nici nu se putea altcumva! Pe site-ul oficial al filmului, aveti ocazia sa urmariti transcriptul documentarului,transcript in care sunt mentionate si sursele din care provin halucinantele informatii. In mod cert, din lista foarte generoasa de autori, nu ati auzit nici de 5% dintre ei. Pe langa cativa autori ocultisti cu oarece notorietate printre pasionati, in marea lor majoritate “cercetatorii” mentionati nu exista nici pe Google – sunt genul de scriitori care compun conspiratii la kilogram, publicate in carti ieftine, aparute la edituri obscure.
In acelasi timp, lucrari consacrate de istorie a religiilor sau texte religioase in sine sunt date uitarii; de altfel, realizatorul filmului nici nu avea cum sa se revedince de la ele, nu i-ar fi servit in niciun fel teoriilor pe care avea de gand sa le expuna. Niste teorii inchistate in cel mai american, conspirationist si hollywoodian mod cu putinta: “Institutiile religioase ale acestei lumi au fost puse acolo de aceiasi oameni care v-au dat guvernul, educatia voastra pervertita, care v-au dat cartelurile bancare internationale.” Pentru ca documentarul sugereaza ca aceasta cumplita pervertire se petrece dintotdeauna, exceptandu-l de dragul exercitiului pe Iisus, ne intrebam ce treaba or fi avand Buddha, Odin, Quetzalcoalt sau chiar Mahomed cu toate astea?!
Pentru a parafraza filmul, in finalul acestui articol ii invitam pe cei care inca mai cred in relevanta Zeitgeist sau a altor teorii ale conspiratiei senzationaliste, sa ia seama chiar de vorbele expuse la inceputul documentarului: “Cu cat investigam mai mult, despre ceea ce credem ca intelegem, care ne este originea, ceea ce credem ca facem, cu atat mai mult ne dam seama ca suntem mintiti.”
sursa: descopera.ro