Raportul de putere dintre Biserica si puterea seculara a fost subiect de controversa mereu in istorie. Nici lumea contemporana nu face exceptie. Daca bisericile ortodoxe sunt autocefale – ceea ce le reduce posibilitatea inchegarii unor retele globale – iar spectrul protestant ramane faramitat si lipsit de un centru unificator, Vaticanul a fost si este un jucator global de putere.
Marea Epidemie de Ciuma, Renasterea, Reforma si Secolul Luminilor au insemnat, asa cum scriam in capitolele anterioare, tot atatea lovituri dure la adresa monopolului puterii simbolice pe care Biserica Catolica l-a avut un mileniu in spatiul Europei Centrale si de Vest, adica asupra zonei care, din punct de vedere geografic, delimita cele mai importante forte pe scena globala a puterii.
Nordul a devenit protestant si antipapal, sudul a ramas in linii mari, catolic iar Razboiul de Treizeci de Ani a schitat oarecum definitiv frontiera victoriei Reformei. Vaticanul s-a relegitimat in forta pe scena mondiala incepand cu pontificatul lui Ioan Paul al ll-lea, un papa carismatic si energic, care a avut un rol major si incontestabil in destructurarea regimului comunist.
Nu are rost sa mentionam ca in spatele acestei victorii se intrevede mana lunga a CIA, care a sprijinit din plin nu doar ascensiunea lui Karol Woytila spre tronul pontifical ci si actiunile sale ulterioare. Poate ca seful sindicatului polonez Solidaritatea credea sincer ca aparatele de copiat, banii si materialele de propaganda care ajungeau la el via Biserica Catolica erau rodul manei ceresti.
Americanii nu au ezitat dupa aceea sa-i aduca aminte ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Opus Dei, bratul innarmat al Vaticanului – un soi de iezuiti moderni – a devenit in trei decenii o forta de temut, o adevarata masina de facut si multiplicat fonduri importante, cu scopuri neclare si actiuni suficient de obscure pentru ca unii observatori mai malitiosi sa il denumeasca “Occtopus Dei”.
Sub conducerea unui dur autentic, descins din curentul anti Vatican II – fostul cardinal german Ratzinger – Vaticanul a redevenit un jucator de putere activ si persuasiv care cere, printre altele, mentionarea originilor crestine in documentul care se vrea a fi prima Constitutie europeana.
Cum Europa – geografic, istoric, politic si cultural – este mult mai veche de 2000 de ani (a se vedea civilizatia celtica sau cea romana), pretentia Suveranului Pontif a iscat controverse printre analisti si proteste vehemente din partea milioanelor de musulmani potentiali traitori in Europa Unita.
Dar papa Benedict al XVIII-lea este un perseverent hotarat sa recastige teritorii pierdute in secolul al XIX-lea. Dintre institutiile religioase, Vaticanul este si cel mai important detinator de putere economica, putere pe care a stiut sa si-o mentina in pofida pierderilor din ultimele patru secole.
Cu ce entitate/entitati geografica/statala asimilam astazi Islamul ca fenomen religios? Civilizatia araba, timp de cinci secole dupa Profet a fost principalul vehicul militar de expansiune a acestei confesiuni aflata parca mereu pe picior de razboi cu cineva.
I-a urmat apoi aceea a turcilor selgiucizi cu expresia politica a Imperiului Otoman – pana la finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cand Mustafa Kemal a pus bazele nationalismului turc si a trasformat Imperiul intr-o natiune moderna.
Ce intelegem astazi in mod dominant,cand spunem Islam? Statul laic cu capitala la Ankara, care incearca sa intre in Uniunea Europeana cu cei peste 70 de milioane de musulmani sunniti si o administratie mereu atenta la inflamarea fundamentalismului in interiorul propriilor sale frontiere?
Siitii din Iran, sever antiamericani si antiisraelieni, ai caror lideri pun la punct un important program nuclear cu care nu ezita sa santajeze Occidentul? Regimurile “prietenoase” din Arabia Saudita, Kuweit sau Emirate, dogmatice pana in maduva oaselor, dar bogate in resurse energetice si cu o politica mladioasa la adresa Occidentului?
Radicalii din Indonezia, pe care criza economica din 1997 i-a expediat direct in bratele fundamentalistilor cu mesaje jihadiste? Celulele Al-Qaida din intreaga lume, pentru ca Ben Laden are pretentia sa vorbeasca in numele TUTUROR dreptcredinciosilor lui Allah, indiferent in ce colt al lumii traiesc si ce nationalitate au inscrisa in actele de identitate?
La inceputul secolului al XX-lea, Islamul nu reprezenta un jucator de putere, indiferent unde-l cautam pe harta.
Imperiul Otoman isi incheia lunga sa agonie, colonialismul era prezent inca pretutindeni in Orient, marile rezerve de petrol din Orientul Mijlociu nu erau exploatate si atat de necesare unei economii mondiale ce inca nu-si ambalase motoarele la turatia la care avea sa o faca dupa Al Doilea Razboi Mondial.
Lumea musulmana a fost, prin urmare, una dintre marile castigatoare ale secolului trecut, in pofida eterogenitatii sale, mentinuta pana in prezent. Odata cu nasterea OPEC – preponderent musulmana – ea isi afirma identitatea economica distincta.
Odata cu Al-Qaida, fractiunea cea mai toxica a terorismului international confisca stindardul luptei “militare” impotriva unui inamic indentificat a fi crestinul occidental. Ingredientul musulman nu mai lipseste din niciun conflict – a se vedea fosta Yugoslavie.
Recursul la apartenenta musulmana a devenit un argument la fel de des invocat, aclamat si fluturat in vant ca si orice alt argument geopolitic sau de drept international. In toate variile sale forme, Islamul reprezinta un jucator singuratic – nu depinde de vreo natiune sau de un grup de natiuni in mod necesar, are o forta economica de temut si una militara asisderea.
De asemenea, in expresiile sale radicale – regimul de la Teheran sau Ben Laden – este violent anticrestin si antioccidental, chiar daca imbraca aceste conceptii atunci cand le serveste public in glazura unei autoaparari a identitatii.
La Mosul, in Irak, in toamna anului 2008, sute de familii au fost macelarite si alte mii obligate sa migreze datorita SIMPLEI LOR APARTENENTE LA RELIGIA CRESTINA, fara sa fie luata in calcul atitudinea lor fata de forta multinationala militara prezenta in tara.
Radicalizarea rapida a atitudinii unor grupari din zona – de la antiamericanism la antioccidentalism si in final la anticrestinism este elocventa si demonstreazi raspandirea propagandei de tipul Al-Qaida in randurile populatiei musulmane sarace de pretutindeni.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro