Domnule Președinte,
În ultimele luni am asistat la formarea a două tabere, pe care le-aș numi biblic: copiii luminii și copiii întunericului.
Copiii luminii constituie partea cea mai mare a umanității, în timp ce copiii întunericului reprezintă o minoritate absolută.
Cu toate acestea, cei dintâi fac obiectul unui fel de discriminare care îi plasează într-o situație de inferioritate morală față de adversarii lor, care ocupă adesea poziții strategice în guvern, în politică, în economie, în presă. Într-o manieră aparent inexplicabilă, cei buni sunt luați ostatici de cei răi și de cei care îi ajută, fie din interes personal, fie din frică. Aceste două tabere, care au un caracter biblic, urmează separarea clară dintre progenitura femeii și progenitura șarpelui.
De o parte sunt cei care, deși au o mie de defecte și de slăbiciuni, sunt animați de dorința de a face bine, de a fi cinstiți, de a forma o familie, de a munci, de a aduce prosperitate patriei lor, de a-i ajuta pe nevoiași și, ascultând de Legea Domnului, să merite a cuceri Împărăția Cerurilor.
De cealaltă parte, sunt cei care se află în slujba propriilor interese, care nu au nici un fel de principiu moral, care doresc să distrugă familia și națiunea, care îi exploatează pe lucrători pentru ca ei să devină nemeritat de bogați, care provoacă dezbinare și războaie interne pentru a acumula bani și putere: în cazul lor, iluzia înșelătoare a bunăstării temporare se va spulbera într-o zi – dacă nu se pocăiesc – lăsând loc îngrozitoarei soarte care îi așteaptă, departe de Dumnezeu, în blestemul veșnic.
În societate, Domnule Președinte, aceste două realități opuse coexistă ca dușmani eterni, la fel cum Dumnezeu și Satana sunt dușmani eterni. Și se pare că acești copii ai întunericului – și pe care îi putem ideintifica cu Statul Paralel, căruia vă opuneți cu înțelepciune, și care poartă un război acerb împotriva dumneavoastră, în aceste zile – au decis să dea cărțile pe față, ca să spunem așa, dezvăluindu-și planurile. Par atât de siguri că au deja totul sub control, încât au lăsat deoparte acea prudență care, până acum, le-a ascuns măcar parțial intențiile.
Anchetele aflate în curs vor dezvălui adevărata responsabilitate a celor care au gestionat urgența COVID, nu doar în domeniul sanitar, ci și politic, economic sau al presei. Vom descoperi probabil că în această colosală inginerie socială, există oameni care au decis soarta umanității, arogându-și dreptul de a acționa împotriva voinței cetățenilor și a reprezentanților lor din guvernele țărilor.
Vom descoperi de asemenea, probabil, că revoltele din aceste zile au fost provocate de cei care, văzând că virusul se estompează inevitabil și alerta socială a pandemiei se estompează și ea, au fost obligați să provoace tulburări civile, deoarece acestea trebuiau să fie urmate de acțiuni de represiune care, deși legitime, puteau fi condamnate ca o agresiune nejustificată împotriva populației.
Același lucru se întâmplă și în Europa, în mod perfect sincron. Este destul de limpede că folosirea protestelor de stradă reprezintă instrumentul pentru atingerea scopurilor celor care doresc să vadă ales pe cineva anume la viitoarele alegeri prezidențiale, cineva care întrupează țelurile Statului Paralel și care exprimă aceste țeluri cu convingere. Nu va fi surprinzător dacă, în următoarele luni, vom afla încă o dată că ascunși în spatele acestor acte de vandalism și de violență sunt cei care speră să profite de pe urma disoluției ordinii sociale astfel încât să construiască o lume nouă, fără libertate: Solve et Coagula, așa cum învață adagiul masonic.
Deși poate părea deconcertant, taberele opuse pe care le-am descris se găsesc și în mediile religioase. Există păstori credincioși care se ocupă de turma lui Hristos, dar există și necredincioși mercenari care caută să împrăștie turma și să predea mieii pentru a fi devorați de lupii lacomi.
Nu este de mirare că acești mercenari sunt aliații copiilor întunericului și îi urăsc pe copiii luminii: așa cum există un Stat Paralel, există și o Biserică Paralelă, care se leapădă de jurămintele făcute în fața lui Dumnezeu. Astfel, dușmanul invizibil, împotriva căruia bunii conducători luptă în treburile publice, este combătut și de bunii păstori în sfera eclezială. Este o bătălie spirituală, despre care am vorbit în recentul meu Apel, care a fost dat publicității pe 8 mai.
Pentru prima dată, Statele Unite au în dumneavoastră un președinte care apără în mod curajos dreptul la viață, care nu se rușinează să denunțe persecutarea creștinilor din lumea întreagă, care vorbește despre Iisus Hristos și despre dreptul cetățenilor la libertatea religioasă. Participarea dumneavoastră la Marșul pentru Viață și, mai recent, proclamarea de către dumneavoastră a lunii aprilie ca Lună Națională a Prevenirii Maltratării Copiilor, sunt acțiuni care confirmă de care parte doriți să luptați. Și, îndrăznesc să cred că suntem amândoi de aceeași parte în această bătălie, deși cu arme diferite.
Din acest motiv, cred că atacul la care sunteți supus, după vizita la Sanctuarul național al Sfântului Ioan-Paul al II-lea, face parte din scenariul mediatic regizat, care nu încearcă să combată rasismul și să readucă ordinea socială, ci să agraveze dezbinările; nu să aducă dreptatea, ci să legitimeze violența și crima; nu să slujească adevărul, ci să favorizeze un grup politic.
Și este tulburător că există Episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că sunt aliniați cu tabăra opusă. Sunt supuși Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă din ce în ce mai des în numele unei fraternități universale care nu are nimic creștinesc, dar care evocă idealurile masonice ale celor care doresc să domine lumea, gonindu-L pe Dumnezeu din tribunale, din școli, din familii și poate chiar din biserici.
Poporul american este matur și a înțeles acum în ce măsură marea presă nu dorește să răspândească adevărul, ci dorește să îl ascundă și să îl deformeze, răspândind minciuna care este folositoare scopurilor stăpânilor lor.
Cu toate acestea, este important ca cei buni – care reprezintă majoritatea – să se trezească din letargie și să nu accepte să fie înșelați de o minoritate necinstită, cu scopuri abjecte.
Este nevoie ca cei buni, copiii luminii, să se unească și să-și facă auzite vocile. Ce alt mijloc mai eficient este de a face asta, Domnule Președinte, decât prin rugăciune, cerând Domnului să vă apere pe dumneavoastră, Statele Unite și întreaga umanitate de acest colosal atac al Vrăjmașului.
În fața puterii rugăciunii, înșelăciunile copiilor întunericului se vor nărui, comploturile lor vor fi dezvăluite, trădarea lor va fi vădită, înfricoșătoarea lor putere se va spulbera, adusă în lumină și expusă drept ceea ce este cu adevărat: o înșelăciune infernală.
Domnule Președinte, rugăciunea mea se îndreaptă cu statornicie către iubita națiune americană, unde am avut privilegiul și onoarea de a fi trimis de către Papa Benedict al XVI-lea ca Nunțiu Apostolic.
În acest ceas dramatic și decisiv pentru întreaga umanitate, mă rog pentru dumneavoastră și pentru toți cei care sunt de partea dumneavoastră în guvernul Statelor Unite.
Am încredere că poporul american este unit cu mine și cu dumneavoastră în rugăciune către Dumnezeu Atotțiitorul.
Uniți împotriva Vrăjmașului Invizibil al întregii umanități, vă binecuvântez pe dumneavoastră și pe Prima Doamnă, iubita națiune americană, pe toți bărbații și femeile de bună credință.
Carlo Maria Viganò