Site icon gandeste.org

S.U.A., jos „mâna” de pe România! (VI)

Scopul bancherilor: sufletele creştine

Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat… pentru a transforma lumea în sclavul lor” (senator L. Mc.Fadden, Congresul S.U.A., 1932)

Chiar dacă în realitate S.U.A. este o ţară săracă, îngropată în datorii, propagandiştii le-au creat în lume imaginea unei oaze prospere, făcându-i pe mulţi să migreze cu entuziasm spre acest idol „al făgăduinţei” înălţat semeţ pe jafuri imperiale şi stimularea mândriei americanilor că pot huzuri fără oprelişti într-un „paradis al plăcerilor” unde trebuie doar a sluji la falşii zei ai modernităţii (banii).

„Distracţia” aceasta, desigur foarte scumpă pentru S.U.A. şi întreaga omenire, a constat mai întâi în şiretlicul băncii private evreieşti Federal Reserve (a S.U.A.) de a-i avea „la mână” pe americani (şi nu numai) încă de la înfiinţarea sa în 1921, prin înglodarea lor în datorii, pe fondul emiterii bancare de hârtii fără acoperire (bancnote) şi al beneficierii de bani doar din dobânzile obţinute, pentru ca mai apoi S.U.A. să fie împinse cu aviditate printr-o politică externă agresivă, să atenteze economic la avuţiile mondiale, să recurgă la afaceri dubioase cu petrol în Ecuador, Venezuela (şi ţările arabe), să declanşeze războiul din Irak, să îşi propună monopolul asupra Canalului Panama şi schimbarea şahului Iranului, subminarea altor state naţionale prin rapoarte financiare frauduloase, mită , şantaj, sex, crimă etc. Astfel, statele spoliate s-au văzut nevoite ca, în loc să îi ajute pe cetăţeni în dezvoltarea lor internă, să dea bani de la bugetele naţionale ca să îşi achite datoriile către bancherii ameicani (Rockfeller, Rothschild, Morgan, Warburg etc). Şi nu ar fi exclus ca unii nici măcar să nu ştie că atât Banca Mondială (B.M.), cât şi F.M.I., ca bănci „ale lumii viitoare”, au strânse legături cu banca centrală americană, Federal Reserve, o bancă supranaţională aprobată în 1913 de preşedintele american W. Wilson şi scutită la taxe de stat! Ea este, în contextul unui sistem bancar american la temelia căruia s-au aflat conspiraţia şi crima, puterea din spatele puterii şi, în condiţiile în care încă din 1919 câţiva mari bancheri au preluat controlul financiar al guvernului american, se poate spune că şefii statelor american, englez sau francez sunt de fapt nişte marionete care se află la cheremul câtorva din clanurile masonice ale imperiilor bancare. În fine, de faptul că bancherii practică escrocherii pe faţă, cum ar fi recunoaşterea că în România postceauşistă şi-au permis să practice standarde duble şi să ne transforme ţara într-un câmp experimental „dramatic şi dezgustător” (Times, Reuters), s-a covins şi poporul american: nici nu este de fapt greu de dedus, când vezi că datoria externă a S.U.A. depăşeşte PIB-ul mondial şi S.U.A. au devenit cel mai mare debitor al lumii (numai sub administraţia Obama s-a reuşit… dublarea datoriei externe), că „soluţiile” oferite de bănci îi robesc pe americani cu fel şi fel de condiţionări: supraveghere electronică, vaccinare, reducerea populaţiei, sfidarea democraţiei, întărirea Poliţiei pentru a ţine în frâu o populaţie tot mai nemulţumită, legislaţie anticreştină etc)! Sigur că, inclusiv în România, promotorii sistemelor bancare de înrobire de tip F.M.I. şi B.M. nu au avut nici cea mai mică reticenţă, în jocul lor murdar, uneori chiar să ne oblige să luăm bani cu împrumut şi să ne distrugă economia ţării prin impunerea unor măsuri cum ar fi privatizarea forţată (şi frauduloasă) a industriei, desfiinţarea locurilor de muncă, reducerea cu 30% a efectivelor militare, reducerea rezervei de grâu (de la 2 milioane tone la 350.000 tone), desfiinţarea marilor combinate zootehnice şi agricole, legi(seculariste) care să instituie supravegherea electronică, statul poliţienesc, vaccinarea în masă, scoaterea din Codul Penal a infracţiunii de subminare a economiei naţionale etc. Şi chiar dacă nu mi-am propus să subliniez acum toată gama de reguli mafiote ale oamenilor de afaceri sau politicieni americani, cu carene-au corupt o clasă politică abia născută la democraţie, totuşi este strigător la cer să afli că Statul Român a fost obligat să plătească firmei americane Bechtel de 5 ori mai mult decât era normal 1 km de autostradă (ministrul D. Şova ne-a lăsat să înţelegem că partea română nici nu ar dispune de măcar de dublura contractului!), să auzi că C.I.A. a intervenit pentru ca o firmă americană să foreze pe platoul continental al Mării Negre, să afli de la un prim-ministru (A. Năstase) că s-au făcut presiuni ca România să se împrumute la F.M.I., să ştii că cea mai importantă bancă românească de comerţ exterior (Bancorex) a fost falimentată de un agent al bancherului amrican Rothschild, să observi că prim-ministrul ţării tale este impus de F.M.I. şi B.M. (Th. Stolojan), să înţelegi unde am ajuns dacă este posibil ca guvernatorul B.N.R. (M. Isărescu să facă jocurile C.F.R. (controlat de magnaţii Rothschild şi Rockfeller), să constaţi cât dispreţ naţional poate conţine gestul unui director al Bancorex (D. Andrei?) de a transfera ilegal o foarte mare sumă de bani – din conturile băncii – în favoarea magnatului Rothschild…

Hm! O fi oare, în abordările aberante menţionate, vreo umbră de respect faţă de noi – românii – şi de convenţiile în vigoare? O „văd” cei care fac atâta paradă de felul în care s-a ajuns să avem atâţia corupţi în ţară? Dar cei care strigă, de aici şi de dincolo, „Jos corupţia”? Ei nu sunt, oare, corupţi? Sau incompetenţa lor nu … ucide? Lor, adică acelora care nu văd decât răul din ograda noastră, le recomand spre meditaţie următorul text-avertisment al fostului prim-ministru N. Văcăroiu: „F.M.I. şi Banca Mondială reprezintă în domeniul financiar – monetar, dar şi în politica economică, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate în tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respectice (…) Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de F.M.I. şi Banca Mondială. Din contră”!

                                                                          autor: Prof. Costel NEACȘU

sursA: justitiarul.ro

Exit mobile version