Site icon gandeste.org

PATRIOT-ismul românesc – apel contra militarismului și imperialismului

În țara în care milioane de cetățeni încă mai trăiesc fără să-și permită acele lucruri care marchează viața civilizată într-o societate dezvoltată, care este acea lipsă pe care o simt acut toți politicienii indiferent de partid? Răspunsul pare a fi lipsa rachetelor americane. În următorii ani vor merge cca. 3,9 miliarde de dolari pe cumpărarea a 7 baterii anti-aeriene Patriot, produse de gigantul american Raytheon, o corporație cu o lungă istorie în lobby-ul pentru înarmare și război. Cum s-a ajuns la hotărârea că acestea sunt nevoile cele mai stringente ale apărării, ca să nu spunem ale țării? E secret de stat, bineînțeles!

La fel cum au dat imediat înapoi la cererea reprezentanților SUA și UE când a venit vorba de a încerca măcar o impozitare echitabilă a marilor afaceri și marilor venituri, guvernanții PSD nu au găsit nici o problemă de conștiință în a semna un acord care îngrașă, fără dezbatere și fără licitație, bugetul unei corporații militare americane.

Lucrurile au ajuns într-un asemenea hal încât până și talibanii neoliberalismului de la HotNews au început să-și pună probleme cu privire la contract (pentru a face bineînțeles reclamă unui concurent european al Raytheon).

Pe lângă această cheltuială, mai sunt deja pregătite 2,1 miliarde de euro pentru alte sisteme anti-aeriene de rază scurtă și foarte scurtă, 1,6 miliarde de euro pentru reluarea cumpărării a 4 corvete, precum și un număr de alte cheltuieli doar pe achiziții, ajungând la o notă de plată de 9,3 miliarde de euro pe următorii 10 ani – 930 de milioane de euro pe an, înainte de tipicele complicații și amânări cu care am fost obișnuiți în tranzacții cu „mediul serios de afaceri” american; prin comparație, bugetul educației are pe 2017 cca. 2 miliarde de euro, iar cel al sănătății cca. 1,4 miiarde de euro. În treacăt, cifra totală a investițiilor străine directe din 2016, un an record după criza din 2008, este de aproximativ 3,9 miliarde de euro – să ne mai repete așadar ideologii cum nu ar apărea un loc de muncă fără grija și bunăvoința investitorului.

Imediat după lansarea știrii propagandiștii și ideologii dreptei s-au mobilizat, strivind din fașă orice opoziție. Când, de pildă, deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru a îndrăznit să pună sub semnul întrebării această risipă a fondurilor de stat, a fost imediat pus la zid de rețeaua online a „generalilor de fotoliu”, cerându-se expulzarea sa din partid și eventual deportarea sa în Coreea de Nord. Pentru a nu-știu-câta oară în ultimii 27 de ani s-a ridicat sperietoarea rusească pentru a reduce la tăcere orice critic, ca și cum Federația Rusă, această putere în continuă decădere de 3 decenii, a cărei sferă de influență se retrage an de an tot mai aproape de fâșia verde din jurul graniței sale, ar avea planuri iminente de invazie – o invazie de care numai îngenuncherea fără critici sau condiții în fața Washingtonului ne poate salva. Acest delir anti-rusesc devine cu atât mai schizofren cu cât promotorii săi se dedau în același timp celor mai abjecte forme de adulație a președintelui american Trump, un admirator declarat al Kremlinului și al modelului autoritarist consacrat acolo.

Ca o ironie a sorții, cei mai îndârjiți apărători din România ai imaginii autocratului Putin au ajuns să fie rusofobii de toate culorile, care îl umflă pe acesta într-un monstru mitic la conducerea unui imperiu gata-gata să cucerească lumea, în contrast cu realitatea – o societate rusă în continuă degradare, prinsă între presiunile și intervențiile occidentale și rapacitatea propriilor oligarhi, o Rusie al cărei partid conducător trebuie să recurgă la monopolul asupra resurelor de stat și la forme din ce în ce mai dure de agitație națională pentru a-și menține poziția hegemonică.

Pe de altă parte, noi ce am câștigat demonstrând din nou și din nou că suntem „parteneri serioși și de încredere” ai industriei militare americane? Nici măcar vizele pentru SUA nu au fost ridicate, iar politicienii români continuă să-și „cumpere” întâlnirile cu conducerea SUA. Investițiile americane stagnează încă la mai puțin de 3% din totalul investițiilor străine directe, și numără asemenea povești de succes cum este construcția de autostrăzi de către Bechtel. Am „reușit” însă să devenim o posibilă țintă a oricăror forțe anti-americane. Mai mult, acest servilism în fața agendei imperiale americane ne-a pus pentru prima oară în istoria noastră în postura de invadatori neocoloniali în Irak, Afganistan și Libia, ne-a atras în rivalitatea inter-imperială ruso-americană și ne face co-părtași la toate masacrele produse la nivel global de către forțele NATO. Nu în ultimul rând, ne-a împins spațiul public într-o isterie securitară și militaristă care mai poate fi găsită doar la cetățile sub asediu sau la dictaturile în colaps, unde orice dizidență ajunge să fie considerată trădare, isterie de care beneficiază doar aparatul securitar românesc, ale cărui cheltuieli și afaceri rămân în mare parte secrete de stat, și „geostrategii” cu posturi comode în media, publicitate, consultanță sau politică, care înfruntă în imaginația lor armatele lumii în războaie la care ei nu vor trebui niciodată să participe. Într-un astfel de context, mobilizarea şi organizarea tuturor forțelor anti-militariste și anti-imperialiste din România devine cu atât mai necesară.

Sursa: manadelucru2016.blogspot.ro

Exit mobile version