„Este ceva în sufletul omului, un imbold optimist, care isbucnește tocmai în această zi. Prima zi a anului. Toată suflarea omenească își spune: Anul acesta va fi cu siguranță mai bun decât anul trecut… Anul acesta, nu se poate să nu reușesc!… Și trăiește omul cu această speranță o zi, o săptămână, o lună, două sau trei, până la prima deziluzie mai puternică. E iar deprimat. Și așteaptă cu nerădare ziua de 1 Ianuarie, zi dătătoare de infinite speranțe”
Cu această convingere pleca reporterul revistei «Realitatea Ilustrată» în iarna anului 1929, în ajunul zilei de Revelion, pentru a culege de la scriitori celebri ai vremii răspunsuri la întrebarea: Ce impresie vă face venirea unui an nou? Intervievații: Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu. Răspunsurile, nu atât de ușor obținute pe cât am putea crede, ne dezvăluie o parte din fața mai puțin cunoscută, umană, a marilor noștri scriitori de altă dată:
„Domnul Liviu Rebreanu, fiind director general al Teatrului Național, e extrem de ocupat. Între semnarea a două petiții, lămuririle pe care le dădea unei actrițe și o convorbire telefonică, ne-a spus:
– Fiecare an nou e un prilej de iluzii, precum fiecare sfârșit de an înseamnă o risipire de speranțe și o revizuire a sfărâmăturilor. 1930 poate să aducă toate surprizele. Pentru mine, ar fi cel mai simpatic dacă mi-ar aduce o carte nouă – firește de-a mea”.
„Când m’am dus la domnul T. Arghezi, rugându-l să-mi răspundă la întrebarea pusă, domnia-sa mi-a râs în nas. Eram complet dezarmat. Tot domnul Arghezi m’a scos din încurcătură, dându-mi următorul răspuns, sub formă de scrisoare:
Stimate Domnule,
După „anchetă” s’a născut „întrebarea”. În zece zile, mi s’au pus deja două întrebări: „Ce cred despre doamna Hortensia Papadat-Bengescu?” și „Ce influență au avut femeile asupra încercărilor mele literare?”. În primul caz am scăpat – să mă ierte distinsa scriitoare – afirmând că nu știu să citesc. Anchetatorul mi-a și trimis volumele doamnei Bengescu… În al doilea caz, am afirmat – să mă ierte cititorii – că sunt virgin.
La întrebarea dv. – a treia – „Cum privesc venirea unui an nou”, lăsați-mă să reflectez, până la 25 lulie 1930.
Dați-mi voie să mă folosesc de ospitalitatea dv. ca să previn, pe al patrulea întrebător eventual, că dacă nu mă lasă’n pace, îi trag o bătaie.
Cu camaraderie, ARGHEZI”
„Pe domnul Camil Petrescu, autorul ‹Sufletelor Tari› l-am găsit în redacția ‹Omului Liber›, înconjurat de un vraf de hârtii și de prieteni.
– Ce impresie vă face venirea unui an nou?
– Aceeași impresie pe care mi-o face întâi Septembrie. Când eram în liceu îmi ziceam: anul acesta voi avea numai note bune. Și era totdeauna ca în trecut. Asta, până am terminat liceul. Voi privi la fel fiecare început de an, până când voi termina iar…”
„Domnul Victor Eftimiu, autorul atâtor piese de teatru care au obținut succese răsunătoare pe prima noastră scenă, ne-a spus:
– N’am avut niciodată impresia că intru într’un an nou, căci disciplina milenară n’a putut învinge, în mine, sentimentul de independență. An nou? De ce? Toate zilele sunt noi. E an nou, când încep o muncă nouă. Firea însăși nu se supune legilor noastre, căci 1 lanuarie nu înseamnă un început, nici pe pământ, nici sub pământ, nici în ape, nici în văzduhuri. Când desghiață gârlele, când se vestește prima barză și toate cele de subt pământ, – afară de frații noștri îngropați – ies la lumină. Iată Anul Nou. Cellalt? O foaie moartă de calendar”.
Cu domnul Ion Minulescu am avut de dus lupta cea mai aprigă. Am fost la domnia-sa acasă.
– Sunt de la ‹Realitatea›. Am întreprins o anchetă printre scriitorii noștri, pentru numărul special de „Anul Nou”. Solicit amabilitatea unui răspuns de la dumneavoastră.
– Care e întrebarea?
– Cum priviți, ce impresie vă face venirea unui an nou?
– Asta știe Dumnezeu!
Al doilea răspuns care mă dezarmează. Insist.
– Totuși aș vrea să știu, cum priviți venirea unui an nou…
– Bine, vino mâine la minister. Îți voi da răspunsul.
A doua zi l’am căutat pe dl. Minulescu la Ministerul sănătății, al muncii, al instrucțiunii publice. Nicăieri nu l-am găsit. Era instalat, tot în biroul d-sale din Ministerul cultelor și artelor, care întârziase cu mutatul. Domnul Minulescu era înconjurat de o actriță, un profesor de conservator, un director de teatru și alții… Îi vorbesc.
– Mi-ați promis răspunsul pentru azi.
– A! Da! Da! Șezi, te rog, puțin.
Și domnul Minulescu mi-a scris răspunsul:
Sosirea unui an nou o privesc la început cu bucurie, fiindcă de obicei de fiecare an nou, mi se cer tot felul de interview-uri, atenție care face să mă cred om mare. Și pe urmă, cu tristețe fiindcă interviewurile de obiceiu, nu mi se plătesc, ceea ce-mi dovedește că sunt tot un om mic”.
Articolul «Scriitorii și anul nou» publicat în numărul din 28 decembrie 1929 al revistei «Realitatea Ilustrată»
Sursa: anonimus.ro