Site icon gandeste.org

Învățați-vă copiii să iubească România!

Reiau câteva gânduri pentru tineri, foarte pe scurt. Om fără țară în suflet înseamnă neom. Ca să aibă Țară, trebuie „să aibă un Dumnezeu”.

Nomadismul spiritual înseamnă însingurare, sclavie, moarte. Răul există și, de vreo 6 ani, umblă pe pământ fără ascunzișuri și fără glume. Epoca lui Bulă și a lui Păcală (răul anesteziat, răul ca imperfecțiune haioasă) s-a terminat. Sunt vremuri de cernere: unii de-a dreapta, alții de-a stânga. Dar asta nu se vede decât cu ochi mistic și disciplină (trupească, mentală, duhovnicească).

Și unii și alții pot muri înainte de vreme (unii se sacrifică, alții pentru că și-au predat trupul și sufletul). Tăria stă în caracter, dar și în brațe. Fără sport sau munca țărănească la câmp, nu putem merge. Sănătatea mai înseamnă și introspecție. Iar pentru introspecție e nevoie de lecturi serioase.

Învățarea tăcerii este pe același drum cu învățarea împărtășirii prin fapte bune. Uitați-vă în sus, să vedeți stelele din voi și din aproapele, pentru a putea înțelege detaliul. Concentrați-vă pe idee, nu pe impresii.

Nu pierdeți vremea cu „socializarea”! Sunt vremuri de război. Spiritual, duhovnicesc, și de zilele trecute, pe punctul de a fi chiar cu sânge, la noi, aici!

Cereți de la voi și veți primi cât cereți! Nu vă mai judecați învățătorii, urmați-i!

Autor: Radu Baltasiu

Sursa: Radu Baltasiu Facebook

Exit mobile version