Site icon gandeste.org

FMI ne obligă să vindem tot

Oficialii FMI vor cere Guvernului, în timpul vizitei care a început ieri, să vândă pachetele majoritare ale companiilor de stat.
De când am pornit în aventura FMI (în 2009, odată cu încheierea acordului de împrumut, dublat la începutul acestui an cu altul de tip preventiv), finanţatorii externi au avut tot felul de pretenţii numite „sugestii de îmbunătăţire a mediului economic”. Mai ales în ceea ce priveşte companiile publice din energie şi transporturi care au rămas la stat după sistarea, în 2006, a programului de privatizări.
Ieri, delegaţia FMI a început a treia vizită de evaluare a acordului preventiv, iar finanţatorii externi merg mai departe şi cer vânzarea pachetelor majoritare din companiile care au mai rămas la stat. Aceasta în ideea că, mai nou, investitorii nu mai sunt atraşi de o bucăţică mică dintr-o companie, ci vor să deţină controlul ei.

La început, finanţatorii au venit cu ideea unor planuri de restructurare, apoi, iarna trecută – când proiectul giganţilor energetici Electra şi Hidroenergetica a picat – s-au lăsat înduplecaţi de ideea formării a două companii integrate mai mici, respectiv complexurile Oltenia şi Hunedoara. Aceasta cu condiţia unui management privat la noile companii şi a listării la bursă a unor pachete minoritare din societăţile care au rămas „pe-afară” – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, Transelectrica, Transgaz şi Romgaz. Tot atunci au cerut şi listarea unor pachete minoritare din CFR Marfă şi Tarom. După ultima vizită, cea din august, s-a convenit privatizarea pachetelor majoritare din filialele Electrica şi a celor minoritare din noile complexuri.

Ne întoarcem la investitorii strategici

Prin urmare, există toate şansele să ajungă în mâini private cele două noi complexuri, Electrica, CFR Marfă şi Tarom, care îşi vor lua adio de la listarea la bursă şi vor fi tăiate de pe lista societăţilor de stat cu management privat. Mai mult, FMI nu se va opune dacă Guvernul va dori să cedeze controlul şi în cazul celorlalte companii de stat, considerate strategice. Aceasta deşi Guvernul bate toba de trei ani că nu va mai vinde nimic către investitori strategici, ci doar în mod transparent, pe Bursa de Valori.

Preţ european la energie şi gaze

O altă idee pe care va pune accent delegaţia FMI şi a Comisiei Europene în cadrul acestei vizite va fi liberalizarea pieţei de energie şi gaze, în ideea că trăim într-o piaţă globală, iar preţul în România nu are de ce să fie mai mic decât în alte ţări. Aceasta chiar dacă salariile românilor sunt mult mai mici decât în restul UE, iar companiile europene din energie şi gaze obţin la noi marje de profit considerabile.

După întâlnirea de ieri dimineaţă cu oficialii FMI, şeful E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat că românii trebuie să se aştepte la majorări cu două cifre a preţurilor. Chiar dacă este vorba momentan doar de consumatorii industriali, produsele acestora se vor scumpi şi oricum toată populaţia va fi afectată. Companiile private din energie sunt aceleaşi care, în 2004-2005, au cumpărat societăţi de stat din poziţia de „investitor strategic”. Tot în cadrul acestei vizite va fi revizuită negativ prognoza de creştere economică pentru anul viitor, de la 3,5%, cât era estimarea anterioară, iar discuţiile privind bugetul vor porni de la un deficit de cel mult 3% din PIB.

Autor: Florentina Cioacă

Sursa: adevarul.ro

Exit mobile version