Site icon gandeste.org

Eleva de 10, care a refuzat banii lui Orban: “Guvernul caută să-mi tragă la răspundere părinții și îi amenință!”

Antonia Pup, eleva care a luat nota 10 la Bacalaureat și care ulterior a refuzat banii de la Guvern transmițându-i premierului că trebuie să asigure condiții pentru elevi, nu astfel de premii. Acum, eleva susține că părinții ei sunt amenințați de oameni din Guvern, asta pentru că tatăl ei lucrează la o instituție aflată în subordinea Ministerului Economiei. Se pare că secretarul de stat de la Economie l-ar fi sunat pe tatăl fetei pentru a-i atrage atenția că dăunează imaginii guvernamentale.

”Dacă părinții mei lucrează la stat, iar eu mă iau de Guvern, asta înseamnă că trebuie să accept ca ei să fie trași la răspundere pentru cum aleg eu să mă poziționez în raport cu Executivul? Tatăl meu a fost atenționat asupra ultimei mele postări și aparent unii dintre dumneavoastră susțineți cu tărie că gestul meu a fost arogant și că pe mine mă dau banii afară din casă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca părinții mei să fie afectați de cele spuse de mine, așa că aleg să fiu proactivă în acest sens: îmi dau seama ce încercați să faceți. Exact cum am spus, nu este cazul să ne dea banii afară din casă, poate și mie mi-ar fi prins bine 3.000 de lei ca să petrec cu prietenii la mare, dar spre deosebire de anumiți oameni, eu nu tranzacționez niciun principiu! Nu aș mai fi putut să mă uit în oglindă dacă știam că eu am luat bani de la Guvern când Guvernul nu asigură un minim de resurse igienico-sanitare pentru elevii dezavantajați, în plină pandemie. Voi puteți să vă mai uitați în oglindă când știți că acei copii nu au ce mânca de pe o zi pe alta și voi le vorbiți despre platforme educaționale online? Ați făcut prea puțin pentru acei copii, din martie până acum, ca să mă faceți să cred că acei bani nu sunt murdari de iresponsabilitate.

Persoanele aflate acum la putere încearcă să îmi caute părinții prin diferite forme de contact, direct sau indirect, ca să îi tragă la răspundere pentru faptele mele. Nu mai îmi sunați părinții să îi convingeți să îmi închidă gura, să încercați să îi amenințați sau să îi faceți pe ei să sufere din cauză că la mine nu ați ajuns. Amândoi părinții mei lucrează la stat, își văd de treaba lor, nefiind înregimentați politic, așadar cei ce citesc postarea asta și o coroborează cu anterioarele pot să își dea seama că familia mea ar fi prima supusă acestor atacuri. Din cauză că eu spun ceea ce cred. Chiar în ziua în care am publicat decizia de a refuza banii de la Guvern tatălui meu i-a fost atrasă atenția într-un mod fără scrupule la locul de muncă pentru ceea ce am ales eu să fac, să gândesc și să public. “Guvernul meu”, îmi aduci aminte de cum Ceaușescu hărțuia părinții rămași în țară atunci când copiii reușeau să fugă de sistem. Oricine încearcă să vă sancționeze pentru greșelile făcute, apelați la vechile șiretlicuri pe care odinioară le-ați blamat pentru a încerca să ne reduceți la tăcere. Refuz să trăiesc într-o realitate distorsionată în care democrația nu înseamnă libertate, pluralism și dezbatere.

Nu aveți niciun drept să dați în părinții mei, care nu ar trebui trași la răspundere pentru faptele mele. Eu singură pot să fiu trasă la răspundere, nu doi oameni care toată viața lor au muncit ca să îmi asigure mie un viitor. Orice presiune livrată într-un asemenea mod nu poate demonstra decât faptul că vă este frică atunci când se vorbește de principii, iar, în ciuda faptului că poate veți încerca să îi întoarceți împotriva mea, mie nu veți reuși să îmi slăbiți motivația de a lupta pentru dreptate, adevăr, egalitate de șanse.

Da, am ales să sancționez Guvernul PNL pentru modul în care a tratat elevii din România. Fără mandat, fără blat cu niciun partid. Am sancționat acțiunile tuturor factorilor de decizie din domeniul educației fără să mă uit la carnetul lor de partid, ci mai degrabă la modul în care își onorează promisiunile față de cetățeni.

Dacă orice fel de amenințare la adresa familiei mele menită să mă reducă pe mine la tăcere se va transpune în dispoziții abuzive nu voi ezita să îi apăr la fel cum am apărat elevii pentru care am luptat. Tuturor părinților din România: nu plecați capul, aveți încredere în copiii voștri, vorbiți-le despre principii și valori, lăsați-i să-și ducă lupta lor, așa cum ai mei părinți m-au lăsat să îmi duc lupta mea.

P. S. Lectura zilei pentru cine mă mai suspectează de blaturi cu vreun partid sau altul: https://bit.ly/3b8ecBc”, spune Antonia Pup.

Autor: Lucian Negrea

Sursa: Stiri pe surse

Exit mobile version