Unii spun că puterea corupe.
Nu sunt un fan al acestei teorii, dar în vremuri precum acestea, pe care le trăim, când sistemul însuşi este corupt şi pervertit, un sistem care se propaga pe sine însuşi de-a lungul deceniilor, fără a permite ca ceva mai bun sa îl înlocuiască, nu poate fi decât corupt şi bolnav, împiedicând o dezvoltare a societăţii mai mult sau mai puţin normală, precum şi pe cea a fiinţei umane fireşti.
Sisteme precum acestea, care distrug fiinţa umană şi principiile sale, sunt, în realitate, cele corupte, şi nu simplul funcţionăraş, care lucrează 8 ore pe zi.
Sistemul îngrămădeşte în el oameni de toate felurile şi tipurile, dar numai aceia, ce reuşesc să treacă prin ciur şi prin dârmon, ajung, cu adevărat, în vârful iceberg-ului şi anume: politicienii de vârf, liderii religioşi, liderii de corporaţii şi organizaţii, oamenii pe care îi iubim si îi urâm, în acelaşi timp.
Acestea fiind spuse, cred ca există doua tipuri majore de corupţie : internă şi externă – în interiorul unui stat şi, la nivel internaţional, între ţări, precum şi în cadrul alianţelor politice sau economice.
Corupţia internă îşi are fundamentul pe nivelul de trai al oamenilor. Nu trebuie considerată un fenomen sau un defect uman, ci mai mult o constantă a societăţii, precum inflaţia; depinde de acţiunile statului şi de nivelul de trai.
Statele totalitare, care se străduiesc sa rămână la putere, tind sa fie mai corupte decât altele. De ce este aşa? Pentru că, precum un animal înfometat, statul începe să se devoreze pe sine însuşi, pentru a supravieţui.
Guvernul se va schimba. Dar se va schimba pe seama oamenilor şi în detrimentul lor, cu preţul pierderii principiilor lor morale si etice, cu preţul unor generaţii bolnave şi pervertite.
Corupţia externă este indusă de ţări sau organizaţii, care încearcă să ruineze un stat, de exemplu, prin embargouri, prin neacceptarea tratatelor comerciale sau prin tăierea fondurilor pentru regiunile sărace.
Împrumuturile şi sistemul bancar formează o mare parte a corupţiei externe şi este folosită ca şi element hotărâtor/etalon în „balanţa diplomatică”.
Vedem că Uniunea Europeana dă fonduri ţărilor membre din Europa de Est, dar o face fiind conştientă că respectivele ţări au probleme grave de corupţie şi că banii nu vor fi folosiţi pentru cele mai bune proiecte. De ce este aşa?
Este posibil ca aceasta să se petreacă deoarece Uniunea Europeana caută să controleze fiecare aspect din viaţa statelor sale membre, de la votarea legilor şi până la cele mai fine mecanisme economice?
Este posibil ca acestea sa fie, de fapt, mişcări neconstituţionale, daca e să ne amintim de tratatul de la Lisabona, căruia Irlanda i s-a opus prin referendum, dar care, în cele din urmă a trecut şi a fost implementat?
Oameni precum aceştia, sisteme precum acestea, sunt cele care, în realitate, sunt corupte.
Lăcomia şi teama umană, votate şi susţinute prin constituţie!
Dr. Krüger
sursa: fight4romania.com