Citesc și nu-mi vine să cred. În momentul cheie, când solidaritatea și implicarea sistemului sanitar ar trebui să funcționeze la maximum pentru a proteja cetățenii și pentru a stopa extinderea virusului cel mai mare operator privat ne informează.
„MedLife, cel mai mare operator privat de sănătate, a decis să restrângă consultaţiile pentru pacienţii cu probleme respiratorii acute pentru a păstra în siguranţă pacienţii care vin în cadrul clinicilor reţelei pentru alte patologii. Măsura vine în contextul în care numărul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns la 50 la momentul transmiterii acestei ştiri, iar nevoia de medici este una critică. MedLife are peste 6.600 de angajaţi în spitalele şi clinicile reţelei din ţară.”
Să o luăm altfel. Medlife e lanțul privat care a cumpărat Polisano: cel mai mare şi cel mai bogat. Polisano e clinica unde este angajat în paralel actualul ministru al Sănătății cel care a pornit ”reforma” cu „privatizarea sănătăţii”. Nu mai amintesc că această „reformă” încalcă Constituţia României. Dar cine mai respectă Constituţia acestei ţări? Dar reamintesc cum se face mişcarea ”gulerelor albe” a mafiei din Sibiu care este mult superioară celei de la Alexandria.
Cum se face la Sibiu: Naşul (nu e peiorativ, e chiar naş) Klaus Iohannis îi face un cadou generos finului său, Paul-Jürgen Porr, care, coincidență este directorul Spitalului Polisano de la Sibiu şi a luat locul lui Johannis de şef al Forumului Democrat al Germanilor din România după plecarea la Cotroceni a Naşului.
Cum, ce urmează? Procedura? Îl pune Ministrul Sănătății pe Victor Costache, angajat la Polisano care activează cu dublă normă (la stat -ministru şi la privat – medic) chiar în timpul mandatului de ministru. Ce conflicte de interese? Ce ştiu „miticii” ce e fainoşagu’ de Sibiu.
Tot întâmplător directoarea Adela Cojan de la clinica Polisano din Sibiu este numită în funcţia de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Doar coincidenţe.
Că aşa a vrut Naşul: „guvernul meu” responsabil în vreme de criză. Am văzut aseară lecţia de maximă iresponsabilitate prin retragerea lui Cîţu cu 5 minute înainte de investire.
Vi se pare ceva în neregulă?
Nimic: totul e perfect. Mai ceva ca lupii paznici la oi. Acum, în plină criză ce aflăm? Că firma la care lucrează Ministrul nu mai este dispusă să servească cetățenii, bolnavii suspecți de coronavirus.
De ce? Simplu: pentru că sistemul privat de sănătate are ca prim scop nu grija față de pacient, grija față de starea de sănătate a populației, ci grija față de profiturile aduse fondurilor de investiție de care depind.
Pacientul în cazul lor este o simplă marfă. Și cum sunt privați își pot alege liber marfa, clientela, boala pe care o tratează. Simplu: ce e profitabil e la privat, ce e în pierdere e la stat. La privat vin doar bolile profitabile.
De ce să deschidem un corp special pentru cei suspecţi că sunt purtători de virus, de ce să ne riscăm îmbolnăvirea „pacienţilor profitabili”? Alegem varianta simplă: refuzul total. Pentru cei suspecţi sau îmbolnăviţi de coronavirus există spital de stat, sistem sanitar public pe care vrem să-l privatizăm.
Dar asta nu mai este sistem public de sănătate, ci un simplu SRL care își servește mai întâi investitorul, nu pacientul. Gândiți-vă pentru o clipă că într-o astfel de criză majoră tot sistemul ar fi privat? Ce facem? Iar în acest moment Ministrul Sănătății este nu doar angajatul statului Român, ci și a companiei private MedLife/Polisano. Oare interesele cui sunt reprezentate în acest moment?
Autor: Vasile Ernu
Sursa: libertatea.ro