Vasile Cîțu, Orban și ceilalți apologeți ai austerității la buzunare se erijează în mari luptători pe pielea altora pentru binele poporului.
Ca să dovedească eroismul luptei lor pentru fiecare bănuț economisit la buget, au început prin a crea în plus două cabinete de viceprim-ministru, cu toată cohorta de consilieri care le populează. Tot din solidaritate cu punga poporului necăjit, în primele 2 luni de când au preluat puterea au umflat statele de plată ale bugetarilor cu încă 14.000 salariați.
Pentru „echilibrarea” bugetului, respectivii au ras cu o voluptate nemaipomenită indemnizațiile la vreo 700 de foști parlamentari pensionari, economisind astfel sub 1% din totalul pensiilor speciale; pensii în fața cărora toți au zis „halt!”.
Venind în întâmpinarea binevenitei lor preocupări pentru austeritate, îmi îngădui să le propun celor de la putere să ofere și un exemplu personal în materie. Întrucât miniștrii iau bani și de la Guvern și de la Parlament, consider că, în contextul mult invocatelor austerități, solidarități, eficiențe ș.a.m.d, respectivii au ocazia minunată să opteze: să încaseze leafă ori de la parlament, ori de la guvern. Separația puterilor în stat trebuie să se exprime și prin separația salariilor de la buget – cu atât mai mult în vremuri atât de complicate.
În prezent, haloimăsul este total: cei care aprobă o lege sunt aceiași care emit ordine de aplicare a legii adoptate de ei înșiși. Și sunt plătiți și pentru una, și pentru alta. Anomalia se datorează, desigur, parlamentului socialist, guvernului socialist, partidului socialist etc. Dar e momentul să fie înlăturată!
Vasile Cîțu umblă la sporurile bugetarilor, legându-le de criterii de performanță. Foarte frumos. Dar ce fel de performanță mai are la locul lui de muncă un ministru care e și parlamentar? În timpul legal, respectivii nu pot să muncească o normă întreagă, simultan, în ambele instituții.
Cîțu și Orban au vituperat împotriva indemnizațiilor foștilor parlamentari pensionați, susținând că eliminarea lor este un semn al solidarității cu suferința populației afectate de pandemie etc. Săracu Ciolacu, mare om, mare caracter, a atins încă o culme a penibilului, sărind în căruța oportunismului liberal și ajungând să propună cu mâna proprie abrogarea legii pe care, în 2015, o semnase ca inițiator! Ca urmare, indemnizațiile parlamentarilor au fost eliminate fix cu votul celor care le introduseseră. Foarte frumos.
Acum este momentul ca și Guvernul să-și manifeste aceeași simbolică solidaritate, cu aceeași populație, afectată de aceeași pandemie. Concret, este momentul ca toți membrii guvernului care sunt și parlamentari să aibă un singur salariu: fie de ministru, fie de parlamentar.
Desigur, nu ne putem aștepta ca această opțiune să se producă voluntar. Este exclus ca dna Turcan, de pildă, să renunțe de bună voie la niște „vuitoane” pe lună, ca să dovedească dumneaei, ca ministru al Muncii și Protecției sociale, că e solidară cu poporul necăjit, renunțând la leafa de deputat!
Nici europarlamentarul cu ochi negri, umezi și rotunzi, care perora cu batistuță a la Cațavencu împotriva „pensiilor parlamentarilor”, nu se arată prea dispus să renunțe la propria pensie de la Bruxelles sau s-o depună în contul Omeniei; nici dl Stolojan, care graseiază pe același subiect, nu se frige la buzunar cu pensia de câteva mii de euro pe lună care-i vin de la Bruxelles, el spunând cu un tupeu candid că banii îi vin de la Olanda și Germania, de parcă România n-ar cotiza la bugetul comunitar. Și nici dl. Cioloș, făcându-și încălzirea pentru Cotroceni, se face că nu știe că va primi pensie de europarlamentar și nici că deja a primit vreo 350.000 euro, bani de buzunar de la CE, pentru a se „acomoda cu viața modestă” după ce și-a încheiat mandatul de comisar român desemnat de Franța.
Aceștia-s oamenii, asta-i trupa, asta votăm și cu asta defilăm. Șmecheri, dar guralivi nevoie mare. Unii-s proști, dar sunt proștii noștri. Însă toți una vorbesc și alta fumează. Ipocriți e prea elegant spus.
În aceste condiții, în care gesturile demonstrative de solidaritate ale guvernanților sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire, singura cale este legea. Și sunt două soluții. Prima este ca Guvernul Vasile Cîțu să emită o ordonanță de urgență care să interzică cumulul salariului de ministru cu indemnizația de parlamentar. Asta așa, ca Vasile să dea un exemplu personal națiunii! A doua este ca săracu^ Ciolacu să mai depună un proiect de lege, similar cu cel prin care a eliminat indemnizațiile parlamentarilor pensionari, prin care fie să stabilească incompatibilitatea funcției de membru al guvernului cu statutul de parlamentar, așa cum este cazul secretarilor de stat, fie să elimine cumulul salariului de ministru cu indemnizația de parlamentar.
Pentru liniștirea spiritelor deja transpirate, trebuie spus că și la Comisia Europeană, de unde ne vin lumina, calea și adevărul, lucrurile stau la fel. Adică nici un membru al Comisiei Europene – care este executivul UE – nu poate fi în același timp și membru al PE. Nici măcar marele Timmermans – acest Vîșinski al vremurilor noi capitaliste, fost agent secret olandez antrenat pentru interogarea prizonierilor, care știe cel mai bine dacă România are sau nu nevoie de cărbune ori dacă suntem sau nu gata să depășim liniile roșii ale democrației – n-a reușit să fie simultan și comisar și europarlamentar.
Iar dacă tot ne închinăm la Bruxelles, ar trebui chiar și cu privire la aceste subiecte să respectăm regulile de acolo. Pentru că asta înseamnă să fii membru UE – să respecți regulile din UE.
Noi le-am încălcat o dată – atunci când România a eliminat indemnizațiile parlamentarilor pensionari, în timp ce regula, peste tot în lume, inclusiv la nivelul UE, este ca foștii europarlamentari pensionați să beneficieze de astfel de indemnizații.
Acum, mai încălcăm regulile încă o dată, prin menținerea cumulului de funcții de membru al Executivului și de membru al Parlamentului, fapt interzis la nivel european, unde membrii CE nu pot fi și membri ai PE.
Miniștrii sunt puterea Executivă. Parlamentarii sunt puterea Legislativă. Regula separației puterilor în stat este abecedarul statului de drept.
Separația ar trebui să se regăsească și în ceea ce privește salarizarea. Nu poți să fii membru al puterii executive și să fii plătit și de puterea legislativă. Este „incompatibilitate și conflict de interese”, ar spune într-un glas ANI, DNA, chiar și super-oberul procuror general european anticorupție.
Nu se poate invoca faptul că banii provin dintr-un singur loc – de la bugetul de stat – și că „e tot aia”. Aici nu vorbim despre sursa finanțării, ci despre specificul răspunderilor în stat. Nu poți să fii simultan în două instituții care au roluri diferite în stat, uneori de control al uneia asupra celeilalte, și să fii plătit de fiecare. Un judecător nu poate fi simultan și procuror.
Un același individ nu poate și să centreze și să dea cu capul. Chiar și genii precum Cîțu, Turcan, Ion de la Justiție, Năsui de la Economie etc, niște supradotați intelectual care pot deține simultan mai mult funcții fiecare, pot să-și arate superioritatea lor demiurgică respectând cu smerenie regulile pământene ale UE.
Și încă un subiect de corectitudine morală și financiară pentru dl.Vasile Cîțu: să verifice dumnealui câți dintre parlamentari au proprietăți în București, dar domiciliu oficial în altă parte – situație care le permite să încaseze bani mulți, practic o dublare a salariului de parlamentar, cu titlu de diurnă și indemnizație de deplasare.
De pildă, ar fi interesant de aflat dacă dna ministru deputat Turcan are în acte domiciliul la Sibiu, dar și apartament în București sau vilă la Mogoșoaia și datorită – sau din cauza – acestei împrejurări triste, încaseză cumva și o binemeritată indemnizație de deplasare de la domiciliu la cele două servicii pe care le are. Sau dacă dl.Orban are buletin de Dobroiești, într-o vilă aflată la 9 km de centrul Bucureștiului și, pentru a putea veni la importantul său loc de muncă în slujba poporului, încasează și dumnealui o diurnă și o indemnizație lunară de deplasare cu Mercedesul parlamentului și escorta SPP-ului. Ș.a.m.d.
Niciodată nu mi-a plăcut să mă uit peste gardul altuia, dar dacă tot e vorba de austeritate, să fie și pentru Grivei, nu doar pentru căței.
Nu-mi fac iluzii. Dar măcar vom avea prilejul să vedem cât de strălucite sunt demagogia, ipocrizia și lipsa de caracter a acestor forme de viață care au ajuns să conducă o țară.
Autor: Octavian Stireanu
Sursa: cotidianul.ro