Aşa cum bine spunea domnul Constantin Gheorghe, „SRI a devenit principala ameninţare la adresa securităţii naţionale! Este ieşit de sub orice fel de control, deţine sume uriaşe de bani, controlează toate instituţiile statului, până la cea mai măruntă, este supradimensionat şi creşte permanent în dimensiuni şi putere. Nu mai are nevoie de intermediari pentru a conduce ţara, de fapt, pentru a o oferi pe tavă celor care o ocupă şi o jefuiesc. SRI a distrus democraţia, a distrus partidele politice, sindicatele, societatea civilă. Distruge orice formă de solidaritate socială şi naţională“. Total de acord!
Fără a mă referi aici la legitimitatea şi corectitudinea a ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei şi în ţară, o să pornesc de la premisa clară că cei care au organizat totul sunt oameni ai unui SRI disperat şi presat. Acest lucru este la fel de vizibil ca Arcul de Triumf când stai lângă el… În primul rând, vorbim despre scopurile mitingurilor, iar faptul că aceste manifestaţii au fost excepţional organizate din toate punctele de vedere elimină din start caracterul spontan. Sunt de apreciat organizarea impecabilă şi coordonarea din mers, care au permis ca – şi în urma unor sincope pe parcurs (eşecul incendierii clubului Bamboo) – planul să fie dus mai departe fără fisuri. Disperarea este ilustrată de uriaşul efort logistic, la nivel naţional (niciodată folosit până acum în oraşe de provincie), cu activarea maximală a resursei interne de „acoperiţi“, dar şi din toate instituţiile publice (DNA, CSM, Parchet General etc.), pe lângă cunoscuţii din aşa-zisa societate civilă, ONG-uri, inclusiv cei din extern, plata unor interviuri în publicaţii mai mult sau mai puţin importante, atragerea imediată, pe diverse canale, a zeci de corespondenţi la Bucureşti şi Cluj, organizarea militară din Piaţa Victoriei (unde se strigau numai anumite sloganuri şi se acceptau numai un anume tip de bannere), copierea unor idei din manifestaţiile de la Kiev şi din Polonia etc. Vorbim totuşi despre un serviciu cu 32.000 de mii de angajaţi (cei oficiali) – comparativ, de exemplu, cu FBI, care are 35.000 (la o populaţie de 15 ori mai mare) – şi care are un buget de 1,9 miliarde de lei (0,25% din PIB!). La câte resurse s-au aruncat în luptă, bătălia e „care pe care“, altfel nu s-ar fi permis utilizarea atâtor mijloace şi cheltuirea atâtor fonduri.
Scopuri directe:
1. Refacerea popularităţii preşedintelui Iohannis, care s-a aflat, în tot cursul anului 2016, pe o pantă abrupt descendentă, cu măreaţa contribuţie a guvernului Zero-Cioloş, onestul, modestul şi cinstitul.
2. Lichidarea economică a A3 și RTV (care au creat mari deservicii sistemului) prin cooptarea marilor multinaţionale şi influenţarea lor să îşi retragă publicitatea.
3. Creşterea popularităţii Codruţei Kövesi, grav afectată de scandalul Ghiţă şi de achitările ruşinoase pe care le încasează DNA pe bandă rulantă în cauze de răsunet.
4. Determinarea scăderii în popularitate a PSD şi ALDE, care, şi după alegeri, îşi păstraseră o tendinţă de creştere în sondaje (dacă acest punct s-a realizat sau nu, e dificil de spus, pentru că, odată cu prăbuşirea PNL, asta însemnând, probabil, între o treime şi jumătate din intenţia de vot, o parte din electorat s-a transferat spre ALDE, o parte spre PSD şi o parte spre USR – din acest motiv, preşedintele, când a vorbit în Parlament, a spus răspicat că „alegerile anticipate sunt prea mult“).
5. Trimiterea în uitare a scandalului Ghiţă şi a trecerii în rezervă (?) a lui Coldea, concomitent cu faptul că, din punct de vedere penal, nici Florian Coldea, nici Elena Istode (şefa întregii structuri de acoperiţi, adică exact cei care au fost folosiţi din plin la aceste manifestaţii) nu sunt cercetaţi în niciun fel (!)
6. Abaterea atenţiei de la problemele cu adevărat importante ale societăţii – precaritatea dotărilor sistemului sanitar, tăierile masive de păduri, lipsa autostrăzilor, dictatura ANAF etc.
7. Abaterea atenţiei de la faptul că Guvernul face exact ce s-a promis în campanie.
8. Abaterea atenţiei de la dosare penale aflate în lucru sau în judecată.
9. Crearea unei falii profunde între români prin aplicarea în practică a dictonului „dezbină şi cucereşte“ şi consacrarea unor tendințe fascistoide pentru folosirea lor ulterioară în viitoarele alegeri.
10. Creşterea substanţială a USR în dauna PNL, cu scopul clar de a prăbuşi PNL.
11. Eliminarea unui ministru al Justiţiei extrem de incomod.
12. Slăbirea autorităţii lui Liviu Dragnea pentru că atinsese un nivel îngrijorător.
13. Spargerea PSD.
14. Blocarea programului economic de investiţii al Guvernului, care – atenţie! – fără modificarea abuzului în serviciu nu se poate face, deoarece tot ce înseamnă structură decizională este paralizată de frică să semneze orice, ca urmare a miilor de dosare care au fost instrumentate sau sunt pe rol privitoare la această „infracţiune“.
15. Exercitarea unei uriaşe presiuni în scopul clar ca Guvernul să renunţe la adoptarea unor măsuri protecţioniste prin supraimpozitarea multinaţionalelor, mărirea redevenţelor etc.
16. (Şi nu în cele din urmă) o demonstraţie de forţă pentru a se vedea cine este de fapt stăpânul (apropo de zicerea preşedintelui Iohannis despre „cei care-şi închipuie că acum ei conduc…“).
Scopuri secundare (…) cu efecte pe termen mediu şi lung:
1. Slăbirea în general a statului prin crearea impresiei că acesta este, de fapt, neguvernat, poate chiar neguvernabil, cu consecinţa directă a reducerii fluxurilor externe de finanţare şi creşterea costului eventualelor împrumuturi pe care am avea nevoie să le facem.
2. Împiedicarea prin orice mijloace ca PSD să îşi pună în aplicare programul de guvernare.
3. Prelungirea artificială a unei crize politice (de fapt, inexistente!) prin solicitarea demisiei unui guvern legitim ales.
4. Împingerea cu orice preţ a ţării în criză pentru a se putea justifica încheierea unor noi acorduri cu FMI şi ceilalți, care să garanteze monitorizarea mult mai strictă a întregii politici interne.
5. Renunţarea la politicile care să încerce încetinirea ieşirii capitalului din România.
Cheile organizării impecabile a acestor tulburări „spontane“:
a. mesajele „în clar” transmise prin intermediul Realitatea TV, în special din emisiunea „Jocuri de putere”, majoritatea fiind lansate de Rareș Bogdan (vezi echivalenţa cu alegerile prezidenţiale din 2014);
b. utilizarea maximală a reţelelor de Facebook prin implicarea câtorva zeci de firme care, la rândul lor, au câteva zeci de trolli fiecare, plătiţi „la bucată“ („la postare“), un singur troll putând deservi circa 300 de conturi; eu însumi am blocat, în săptămâna care a trecut, peste 1.000 (!) de conturi cu sub 150 de prieteni în listă şi care mă asaltau cu înjurături sau propagandă, asfixiindu-mi postările;
c. simplificarea extremă a mesajului (pentru că un mesaj este cu atât mai penetrant cu cât este mai simplu): „penalii“, „noaptea, ca hoţii!“;
d. orientarea ţintei mesajului exact în zona USR şi a bazinului votanţilor lor, adică cei care lucrează în multinaţionale: „Jos corupţii!“, „Susţinem statul de drept!“;
e. radicalizarea mesajului „La puşcărie!“;
f. translatarea mesajului împotriva PSD: „ciuma roșie” (similar campaniei împotriva lui Ponta din 2014).
Implicarea serviciilor germane
Pe lângă bani, logistică, oameni, fără un plan foarte bun, foarte bine executat şi corectat din mers, totul ar fi fost degeaba. Asta sugerează o conducere unitară a manifestaţiilor. Este evident că o singură persoană nu putea fizic să execute tot acest plan şi, mai ales, să-l ajusteze din mers, ceea ce duce la ideea compartimentării sarcinilor în cadrul unui comandament disponibil 24 din 24. Se putea face aşa ceva fără ştirea şefului SRI? Absolut exclus! Putea SRI să o facă singur? Având în vedere impresionanta dezvoltare externă, probabil că nu. Aşadar, ajutorul nu putea proveni decât de la cei direct interesaţi în scopurile asumate pe termen lung: de la serviciile germane. De ce serviciile germane se implică în răsturnarea Guvernului legitim ales? Pentru că Germania este cel mai mare investitor străin în România, iar firmele străine au în România rate de profitabilitate cel puţin de două ori mai mari ca în orice altă parte a Europei. E o chestiune de bani! Măsurile economice ale Guvernului le fac pur şi simplu să piardă bani, mulţi bani. Iar serviciile germane îşi ajută ţara (cum e şi normal!), nu lucrează împotriva ei, ca ale noastre! Până îşi va rezolva taica Trump problemele interne şi îşi va îndrepta atenţia şi asupra noastră, cam asta e situaţia…
Interesul Rusiei
Mai rămâne o ultimă întrebare: care este interesul Rusiei? Păi, acelaşi ca în ultima sută de ani: să destabilizeze, prin orice mijloace, orice din Europa sau din vecinătatea/anturajul SUA. Aici apare contradicţia clară cu propaganda care şi-a schimbat mesajul şi acum clamează că „PSD vrea să ne vândă ruşilor“, când tocmai cei care fac eforturi şi cedează (nepermis pentru niște câştigători detaşaţi ai unor alegeri), tocmai pentru a asigura stabilitate, sunt exact cei de la PSD. Băsescu, aşa nemernic cum este, a spus clar că suntem ţinta unui război hidrid în faţa căruia nu avem cum să ne apărăm. Nu PSD este în faţa unui asemenea război, ci toată ţara! Interesele de destabilizare ale vecinilor converg şi, în jurul nostru, Rusia strânge încet şi tacticos laţul: Moldova e roşie, Bulgaria, care, în principiu, contează mai puţin, bate şi ea spre roşu, Ucraina e dezmembrată, Ungaria e roşie cu accente naţionaliste, Serbia e roşie şi ea, practic nu mai avem niciun vecin de încredere.
La întrebarea „De ce protestele nu se sting?“, există trei explicaţii posibile:
I. Deşi organizatorii s-au retras, demonstraţiile continuă de la sine.
II. Rolul de organizator a fost preluat de alte structuri, interne sau externe.
III. Organizatorii nu s-au retras deloc, continuă alimentarea demonstraţiilor pentru îndeplinirea scopurilor pe termen mediu şi lung.
În condiţiile în care se preconizează (şi se „anunţă“ pe toate canalele) din nou 100.000 de oameni duminică seară pentru a cere demisia Guvernului, înseamnă că organizatorii, aceiaşi, nu s-au retras nicio secundă.
Încă nu s-a terminat
Până în 2012, apoi şi după, SRI a împiedicat prin orice mijloace orice manifestaţii, mitinguri (nu s-a ieşit în stradă nici la tăierea salariilor, nici la închiderea spitalelor, nici la erata CCR de la referendum), tocmai pentru că ştia că e nevoie de stabilitate, iar lipsa stabilităţii şi predictibilităţii ne-ar pune la pământ din punct de vedere economic. Acum, populaţia este îndemnată să iasă în stradă, schimbarea de orientare e radicală. De ce? Sacrifici o ţară doar pentru nişte interese politice efemere? Sau noi aveam un drum bine stabilit cu ani în urmă şi deodată vine un ţăran din Teleorman care acumulează brusc multă putere şi are tupeul să spună că nu e de acord? Şi toţi cei care s-au opus s-au dus la puşcărie, au fugit sau, pur şi simplu, au renunţat? Aşa cum arată lucrurile acum, vedem un grup mic de oameni care luptă împotriva tuturor, împotriva unor forţe uriaşe. Să vă pară rău de ei! Vor lupta şi vor muri pe câmpul de luptă. Pentru cretinii care nu înţeleg nimic, dar strigă „Huo!“. Sau, precum cei dinaintea lor, vor fi laşi şi vor încerca o pace ruşinoasă. Dar faptul va fi consemnat, cândva, în istorie: în acest moment, corespondenţii străini, cronicarii, sunt tot aici. Nu pleacă. Au fost probabil înştiinţaţi, prin canale diverse (surse), că mai urmează. Articolele în presa străină continuă. Luările de poziţie din partea unor influenţi oficiali europeni şi din partea UE continuă. Protestele continuă. Deci nu s-a terminat. E doar un intermezzo. Până revenim pe drumul stabilit.
Sursa: cotidianul.ro