Valoarea deciziilor și randamentul activităților depind, până la urmă, de nivelul pregătirii profesionale, civice și morale dintr-o comunitate. Depind, desigur, și de organizări, de politici, dar depind cel mai direct de nivelul acestei pregătiri.
Cel puțin câteva fapte recente ridică din nou întrebări grave privind nivelul pregătirii din România actuală.
Primul fapt s-a petrecut la Facultatea de Drept de la Universitatea București unde câteva zeci de studenți au copiat la examen. Faptul în sine poate părea oarecare, dar, din păcate, nu este izolat. Mulți concetățeni au de relatat multe la o discuție fără perdea. Iar dacă într-una dintre primele universități din țară se petrec asemenea fapte, putem bănui ce este în altele. Și dacă în universități are loc așa ceva, putem să ne imaginăm restul.
Nu este singurul exemplu de fraude care afectează nivelul pregătirii în universități de azi. În definitiv, beneficiari de fraude sunt deja numeroși. Unii sunt chiar cei „universitari” ajunși pe căi insalubre (nepotism, servicii reciproce, corupere, influențe, falsificări de acte) și numeroși inși care etalează acte de studii fără acoperire. Ca să nu mai insistăm asupra doctoratelor plagiate și profesurilor fraudate! Acum se dezvăluie, de pildă, că în dosarele de concurs sunt raportate cărți cu ISBN-uri, dar care nu s-au tipărit, sau cărți care constau doar din coperți! Sau că mai nou unii „universitari” și-au angajat odraslele în reciprocitate – „tu pe a mea, eu pe a ta”.
Al doilea fapt este răspunsul ministrului educației la o întrebare a presei. Cum se știe, în Germania, ministerul educației oferă șansa, prin modificarea legislației, ca elevii să repete anul școlar ratat în pandemia începută în 2020. În acea țară se știe bine că se recuperează greu ceea ce nu se învață la timp și, mai ales, că exigența nu este relativă. La noi, „merge și așa!” – cum s-a întâmplat, de altfel, în 2020: s-a redus materia predată, s-au ușurat examenele și s-au bifat „realizări”. Ministrul de resort de la București declară acum cu suficiență că face recuperări și că are bani. Pesemne că în Germania nu sunt bani și nu se știe de recuperări! Sau, mai curând, se știe ce este pregătirea!
Al treilea fapt îl reprezintă declarația mai mult decât stupefiantă a „președintelui” României actuale:„solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă” (detaliat în Cornel Nistorescu, „Președintele și ministrul- tămâie la drept”, în “Cotidianul”, 7 martie 2021). Se observase de mult că „președintele” pricepe greu ce se discută – economie, administrație, educație, drept, relații internaționale. Ce spune este adesea superficial, chiar greșit și dăunător. Luând în seamă doar declarația, cum să modifici o hotărâre definitivă de clasare a unui dosar, a unei instanțe, rămânând în teritoriul justiției? „Președintele” nu pare a știi ce înseamnă justiție.
Iar această declarație trimite la alte două fapte. Ea sugerează, pe de o parte, cât de mari au putut fi abuzurile din „justiția” pe care „președintele” o patronează de ani buni. Nu întâmplător, România acestor ani a revenit la oribile condamnări politice. Pe de altă parte, declarația deconspiră ce nivel de pregătire are cel care vorbește de ridicolul său „program” al „României educate”.
Al patrulea fapt este nivelul de pregătire profesional, civic, moral – un veritabil record în jos – al celor care au fost aduși în „guvernul meu”. Unii au devenit „pregătiți” doar pentru că au fost în joc bani de undeva, nu capacitate personală – când se știe de mult că banii, în lipsa capacităților, nu dau decât competențe de fațadă, oricare ar fi stăruința! Alții invocă certificate și diplome căutând să tragă profit din existența de teancuri de cartoane fără acoperire valorică și din indistincția răspândită în România actuală dintre trecere de examene și pregătire reală.
Alt impostor în guvernul României
Faptele evocate sunt doar câteva dintr-un pachet ce indică nivel de pregătire scăzut și, din nefericire, în scădere, căci măsurile care se iau acum în educație nu vor face decât să ducă și mai jos. Unii vorbesc despre „colapsul” sau „descompunerea” educației din România. Există însă, trebuie menționat, și insule sustrase trendului negativ, cum sunt, de pildă, școlile și liceele private. În orice caz, nu severitatea diagnosticului mi se pare esențială. Primejdioasă este slăbirea în continuare a educației, cu consecințe în toate direcțiile vieții.
Cel mai recent pregătirea scăzută a decidenților s-a văzut în abordarea nepricepută a pandemiei, cu rezultatele tragice ce sporesc de la o zi la alta. Fiind puțin circulată, de fapt izolată, nu doar în raport cu Vestul, dar izolată și în Est, România beneficiază modest de legături, comerciale sau de altă natură. Dar ar fi putut să beneficieze în oprirea Covid-19. Nu a fost să fie.
Amatorismul decidenților, voința meschină de a profita de pandemie, incapacitatea de a gestiona dificultăți, cugetarea greoaie, plină de clișee și depășită au generat în țară o situație critică, al cărei sfârșit nu se întrevede. Deocamdată, decidenții au falsificat atât de mult date și indicii, încât nici nu se cunoaște suprafața infectărilor.
Când se discută cauzele slăbirii pregătirii, se trimite, ca un reflex, la trecut.
Ar fi, se spune, infrastructură depășită în educație. Deși, aș observa că în multe locuri din țară infrastructura este la zi. Multe școli și licee sunt de fapt în regulă din acest punct de vedere. Ca alt exemplu, în 2012, când am părăsit Rectoratul, universitatea clujeană avea, conform analizelor americane și europene, infrastructura comparabilă cu cea a unei universități relevante din America sau Europa de Vest! Era deja competitivă.
Se spune că dascălii ar fi nepregătiți. Nu este tocmai așa! Dascălii sunt ca oriunde, diverși. Sunt dator să menționez că în reforma din 1997-2000, covârșitoarea majoritate a dascălilor s-au angajat într-o serioasă schimbare în bine a educației și că, împreună cu ei, am închis primul capitol în negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană și la NATO. Depinde ce propui, dacă ai idei și viziune și cum discuți cu dascălii.
Se mai acuză că ar fi fost create prea multe “universități private”. Poate-i adevărat! Ele erau înființate deja și nu am înființat vreuna – nici ca ministru al educației naționale. Dar am spus mereu că, dacă aș face o universitate privată aș face-o mult mai bună decât oricare dintre universitățile de stat din țară!
Evident, nu trebuie generalizat în grabă. Dar nu am fi responsabili dacă nu am spune că, oricât de exigent judecăm ceea ce a fost, nu trecutul explică prezentul. Scăderile din prezent se explică prin abuzurile și precaritatea pregătirii celor care decid.
Din trecutul ceva mai lung, prezentul și-a luat, desigur, decidenți slab pregătiți, care se văd azi pe scenă. Este însă de menționat că respectivii nu ar fi contat nicidecum, orice trecut considerăm. Cum îmi spune mereu un amic, ei nu ar fi depășit roluri de ocazie.
Se pune întrebarea: cine i-a selectat pentru a decide fața țării și a o desfigura? Este o întrebare tot mai gravă, dat fiind, de pildă, faptul istoric extrem de dăunător, al umplerii funcțiilor de decizie din țară cu neisprăviți, la care istoria va trebui într-o bună zi să dea răspuns!
Desigur, slaba pregătire a decidenților de azi este până la urmă a lor. Sunt însă tot mai costisitoare acum deciziile lor nesăbuite. Iată câteva.
Se dârâmă astăzi ceea ce era sursa de motivare pentru pregătire a oricărui tânăr: convingerea că pozițiile la care aspiră în societate sunt deschise oricărui cetățean merituos, iar concursurile triază. Generații la rând au trăit această convingere, chiar dacă fără iluzii. Astăzi, această convingere este contrazisă. Așa cum arată lucrurile, de sus până jos, nici un vârf intelectual nu este în siajul administrației actuale. Nici unul dintre vârfurile promoțiilor nu este printre decidenți.
Ar trebui văzut unde sunt vârfurile, care în mod cert există. Unde sunt în raport cu deciziile! Se poate constata ușor că mulți cu pregătire aproximativă au ajuns la butoane mai ales prin excesele “deciziilor unipersonale” ce înfloresc în societatea noastră și o împing în degradare. Unde sunt concursurile pentru funcții publice?
Situația este și mai complicată. Nu este democrație care se respectă fără meritocrație. Chiar și în SUA, care a întruchipat cel mai bine această deviză, se acuză viguros că acum cei ajunși în poziții datorită părinților îi blochează pe ceilalți. Aceștia din urmă pierd competiția pentru venit și status (vezi Daniel Markovits, The Meritocracy Trap, Penguin Press, New York, 2019) chiar și atunci când se joacă după reguli.
America își face reproșuri că nu poate asigura oportunități celor care nu au avut favorul situației părinților. Cât ar fi însă de reproșat în România actuală, unde la inegalitatea părinților, se adaugă nepotismul, serviciile în reciprocitate, corupția, „desemnările unipersonale”, aranjamente de culise – toate împotriva meritelor?
Nu mă refer aici pe larg la erorile din educație. Le-am semnalat nu demult (A. Marga, Viitorul universității, Ecou Transilvan, 2020) și nu le reiau. Mă refer doar la trei fapte care coboară acum pregătirea din țară.
Primul este acela că România a trecut nechibzuit la suspendarea școlii prin „starea de urgență” („de demență”, cum bine s-a spus!) din primăvara anului 2020. Am arătat la timp că este o măsură greșită, pe care alte țări nu au luat-o (A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Era normal să se aplice măsuri antipandemice, dar ele trebuiau gândite altfel – de pildă, stimulând autonomii locale și concursul fiecărui cetățean. Cum am spus, greșeala putea fi corectată “mușcând” din lunga vacanță de vară. S-a preferat o politizare primitivă.
S-a trecut, nu fără emfază deplasată, la predarea online. Numai că mijloacele de evaluare a pregătirii sunt slabe la noi. Și studenții și elevii spun că nu iese o pregătire de calitate. În locuri optime din lume, în cele mai bune universități, rezultă abia 60% din performanțele anterioare. Nu discut faptul că sute de mii de elevi și studenți din România de azi nu au avut de fapt acces online. Nici absența de fapt a pedagogiei pentru online.
Se pricepe deocamdată greu, chiar și de către unii specialiști, ce ar trebui să fie pregătirea de azi. Desigur, pregătirea înseamnă cunoștințe sincronizate, care-l fac pe posesor capabil să abordeze un domeniu și să învețe. Nu este însă pregătire fără înțelegerea cunoștințelor și a contextului, cu nevoile lui. Nu este pregătire fără conștiința valorilor. Nici fără dedicare și reflexivitate.
Nu se poate să nu remarcăm că, la noi, la scăderea pregătirii contribuie și mentalități lăuntrice educației. Iată două, cu pondere.
Prima este în jurul studiilor în afara țării. Personal am dorit intens să fac doctoratul în afară și m-am bucurat – în condițiile din anii șaptezeci, ca unul venit la universitate dintr-o familie simplă și dintr-un ținut oarecare, fără a avea pe cineva în spate – de șansa de merge la cel care avea să devină vârful mondial al filosofiei. Dar nu am avut niciodată sentimentul că acest fapt îmi dă vreo distincție aparte. Mi-era clar că pregătirea trebuie să o confirm prin valoare–prin profesionalism, civism, dedicare. Altfel, pregătirea “afară“ este doar excursie.
Azi, din nefericire, România s-a umplut la decizii nu de inși valoroși care au studiat „în afară”. S-a văzut cum unii dintre cei care au studiat „în afară” au dus la prăbușire unitățile de care s-au ocupat. România s-a umplut de gonflați în pretenții goale, mai cu seamă de odrasle, cum se vede și în guvernarea actuală. Țara s-a umplut nu de valori sigure, ci de inși poate mai informați, dar fără pricepere și dedicare, de cariere datorate de fapt aranjamentelor, nu meritelor certe.
La un moment dat, cineva se flata, în declarații scrise, că este “ajuns, fiind deja la cele mai înalte titluri”. Mulți au rămas siderați – mai ales că nu mai era secret ce serviciu secret a creat acea “ajungere”. Este clar că se înțelege greu spre deloc că o carieră formală (funcții, titluri etc.) nu este totul în viață. Mai este nevoie de valoare profesională, civică și morală atestată de contribuții pe măsură. Cariera formală poate să fie – cum și este în destule cazuri vizibile – străină și de valoare și de contribuție. Sub funcțiile și titlurile multora din România actuală nu sunt de fapt decât prestații banale, poate prea banale, ce țin până la frontieră.
Putem discuta îndelung, dar să nu ne mire efectele scăderii pregătirii. Cum am mai spus, nivelul de pregătire nu este totul în societate – mai intervin munca stăruitoare, organizările, pluralismul, instituțiile și altele. Dar alegerea între „meritocrație”, „mediocrație”, „prostocrație” și „ochlocrație” are oriunde efecte pe scară mare. Prostocrația instalată în structurile de decizie ale României actuale, cum se observă ușor, are efecte ce ating mai toate domeniile și instituțiile.
De pildă, este mai mare decât în oricare altă țară europeană așteptarea, tipică societăților debusolate și manipulate, a banilor de la Uniunea Europeană și este prea mică preocuparea de generare a resurselor financiare. Aceeași decidenți nepregătiți au creat o iluzie de care Bruxelles-ul ia deja distanță. Nu este vorba de „v-am adus 80 de miliarde!”, cum se perora, iresponsabil față de numeroșii români loviți de necazuri. Este vorba de bani dintr-un buget ce revine țării pe mulți ani, de granturi (vreo 16 miliarde euro ce se dau sub condiția cofinanțării a 25%) și de împrumuturi rambursabile. Nu ar fi mai matur și benefic să se lupte și pentru generarea de bani prin performanțe competitive, proprii?
Cel mai bun cunoscător actual al economiei României a arătat, cu toate argumentele, că România nu a atins nici în 2019 producția totală din anul 1988, an, de altfel, sărac (Florin Georgescu, Capitalul în România postcomunistă, Editura Academiei Române, București, 2019). Atunci când analizează exportul actual al României, economiști integri din țară arată că este vorba de produse puțin prelucrate și cu valoare adăugată mică. Iar recent, nu altcineva decât publicația “The Economist”, altfel simpatizantă cu cei care se dau „dreapta” politică, a tras linia: România de azi este de fapt „o democrație viciată”.
Nu cred că asemenea performanțe sunt spre lauda pregătirii din România actuală. Nu cred nici că așa se va putea continua. Pentru cetățeanul onest nu va fi acceptabil.
Sursa: cotidianul.ro