Nu subestima niciodata pe cineva care a pierdut totul și este încă aici pentru a spune povestea.
Și o spune! Cu riscul de a fi declarat nebun! Căci nebun i se spune celui ce-ți spune ce va fi. Și întotdeauna timpul i-a dat dreptate. Ce a spus, s-a împlinit!
Nu subestima pe cineva care a luptat din greu pentru oameni. Pace. Iertare. Iubire. Libertate. Autenticitate.
Nu-i subestima pe cei singuri. Au înfruntat războaie pe care doar cei care înțeleg lipsa conexiunii umane le pot face. Dar ei au trecut prin ele și au supraviețuit.
Chiar și acum. Ei țin oamenii împreună în timp ce în jur totul e anulat sălbatic. Şi uneori îi putem vedea cum se descoperă atât de blând. Sau tare. Sau oricum, sufletul lor își dezleagă cel mai bine cușca.
Nu-i subestima pe cei care au suferit genul de durere care nu părea să se mai termine. Cei care au fost distruși în locuri despre care noi nici măcar nu știam că există. Cei care au căzut în tăcere pentru că plămânii lor nu mai aveau cuvinte de spus și nici voce pentru ele.
Nu-i subestima pe cei ce și-au pierdut umbra. Au scapat de ea, atunci când au fost nevoiți să stea îngropați. Atât de adânc, încât la apariția luminii au descoperit că până și umbra lor i-a părăsit!
Nu-i subestima pe cei care au învățat să moară trăind. Au atins veșnicia cu ochii și au simțit gustul învierii. Au știut că singurul lucru ce le- a rămas de făcut a fost înălțarea! Precum vulturul se înalță deasupra stâncilor neclintite de mii de ani. S-au contopit cu Cerul și au înțeles sensul zborului fără aripi.
Nu vom fi mereu puternici.
Nu, nu. Nu.
Dar rezistăm.
Domnul să vă miluiască!
Autor: Zoe Dantes