Ce v-a venit de v-ați făcut fermier bio?
Gospodar! Sau țăran! Vorbiți, dom’ne, românește, că fermier e cuvânt american. Noi suntem de la oraș, soția e din Mediaș, iar eu sunt din Oradea și am locuit în Germania după Revoluție. Așa am ajuns să participăm ca și translatori la niște cursuri de agricultură bio în Elveția. În fiecare an, în fiecare vară, mergea câte o serie de practicanți care făceau practica la gospodării bio din Elveția. Și acolo erau chiar gospodării faine, de mărimi destul de mici în comparație cu gospodăriile europene. Ăia au devenit idolii mei, modelul meu.
Familii tinere ca și a mea, cu copii mici, trăiau foarte veseli și satisfăcuți, holist, din gospodăria lor bio. Produceau pentru ei mâncarea, aveau și pentru vânzare, aveau vânzare directă majoritatea. Deci tot modele din astea alternative, super inovative. Și am început să ne îndrăgostim de stilul ăsta de viață. Am zis la soția mea, hai, dragă, să ne cumpăram o casă săsească și ne mutăm înapoi în țară și începem și noi să facem agricultură bio. Între timp, învățasem multă teorie și ne doream să avem un spațiu de viață fericit și sănătos și binecuvântat. Suntem foarte fericiți cu toți cei cinci copii ai noștri, trăim din asta și foarte multă lume vine la noi. Și astăzi la noi e plină casa.
Explicați-mi, vă rog, care e modelul cooperatist de la Biocoop?
Cooperativa e înființată pe baza legii 1/2005 și deciziile se iau, cum să zic…este omul și votul. Organigrama i-aproape identică cu a unei societăți pe acțiuni, numai că diferența mare e că nu e acțiunea și votul, ci omul și votul. Unu’ poate să aibă 100 de părți sociale, altu’ poate să aibă numa’ 10 părți sociale, numa’ că cel mare nu poate să-l outvoting (să aibă o putere decizională mai mare – n.red.) pe ăla mic. Ca de obicei, ăia mici încep, pun osu’, trag tare, sparg gheața, bătătoresc un drum și pe urmă, când merge trenu’, când e în mișcare, vin și sar și ceilalți. Așa se întâmplă-ntotdeauna, sar și ceilalți mari pe trenul care îi gata în mișcare, împins de noi, ăștia mici. Dar dacă îți însușești principiile locului, poți să vii. Și poți să ai și mai multe părți sociale, dar la decizie nu dictezi tu, tot numa’ un vot ai, ca și ceilalți. Venitul se redistribuie în sensul că noi practic folosim BioCoop-ul ca pe un magazin de prezentare al nostru. Nu privim magazinul Biocoop ca pe un intermediar, este magazinul nostru de desfacere. Și am pornit inițial cu 4% adaos pentru chiria spațiului, pentru curent, tot ce trebe cheltuieli, am pus prețul meu de vânzare plus 4% la consumator. Care e un lucru superfain, îi puțin 4%. Și primești banii înapoi pe toate produsele ce ți s-or vândut într-o săptămână. Scriem un fel de borderou de achiziție, că noi pe asta dăm la Biocoop, nu pe factură, că n-avem. Practic, menirea cooperativei este ca persoane fizice, care nu au personalitate juridică, să poată să valorifice produsul lor, că e cooperativă de valorificare. Țăranii aduc la Biocoop, care are personalitate juridică și poate să valorifice, să aibă casă de marcat ca să vândă legal la consumatori.
De ce credeți că în România nu sunt foarte populare formele de asociere între țărani?
Eu cred, și știu, că din cauza comunismului, în primul rând, și apoi din cauza capitalismului. Una după alta or venit, una mai rea ca alta. De ce zic asta: înainte de comunism or fost modele și încă mai sunt rămășițe ale modelelor ăstora de asociere. Poate ai auzit de composesorate… Sau, uite, ciurda satului, că-i tot un fel de asociere. Că primăvara devreme, toți tăranii trebe să se întâlnească undeva în căminul cultural al satului sau altundeva și să tocmească ciurdar, să tocmească salariul ciurdarului, ce-i dă fiecare, câte o pită de casă, câte o tablă de slănină sau mai știu eu ce. Și împreună, ei se înțeleg cum să facă această întreprindere toată vara. Deci ceva forme de asociere mai sunt.
Cu ce sunt de vină astea două sisteme?
Păi uite, capitalismul cu încurajarea individualismului ăstuia, a concurenței. Societatea asta de consum o venit cu o mare lăcomie. Cum e vorba aia greed is good (lăcomia este bună, dicton consacrat de filmul Wall Street – n.red.). Înainte nu era chestia asta, înainte era empatie. Era așa: mă, uite mie ce mult cartof mi s-o făcut anu’ ăsta și uite la ăla i s-o băltit acolo și nu i s-or făcut deloc cartofii. Ia să-i dau eu din cei o sută de saci ai mei, să-i dau și lui cinci saci sau zece saci. Era sharing (a împărtăși – n.red.)…. Nu erau străini de-a împărtăși sau de a folosi în comun, de a face împreună tot felul de activități, clăci, se ajutau reciproc, era… Ce mai, toată comunitatea era, cel puțin la noi la sași, era o comunitate foarte compactă. Un principiu fundamental al cooperației este voluntariatul, de exemplu. Bunuri imateriale pe care le putem împărtăși. Comunismul o distrus prin faptul că o compromis numele de cooperativă. O forțat niște oameni să intre într-o cooperativă, care, normal, are la bază voluntariatul, liber consimțământul. Asta n-o fost liber consimțit în comunism, or fost fortați, majoritatea membrilor cooperativelor au fost forțați și încă prin ce metode diabolice… De-aia acum, în România, țăranii-s reticenți și nu mai vor să se asocieze.
România are cea mai mare populație rurală din UE. Cu toate astea, agricultura la noi e în declin. După dumneavoastră, care sunt cauzele declinului agriculturii?
Cauzele sunt mai multe. Ai auzit de mobbing? Înseamnă a-l face pe om, pe țăran adică, să renunțe, să-l dai afară prin terorizare psihică, transmițându-i subliminal niște mesaje din astea: tu ești din trecut, tu ești demodat, ceea ce faci tu nicăieri altundeva nu se mai face. Ai auzit de lapte neconform? Ce neconform, cu ce domnule? Cu ce trebe să se conformeze? Și chestii din astea. Asta ți-o zic niște oameni mediocri care, din păcate s-or înmulțit, or împânzit toate domeniile din România, mediocritatea îi ridicată la scară de virtute, de șefie. Mediocritatea și incompetența. Ciobanu’ nu mai are voie să-și mulgă oile. Păi, ce să-i facă, mă, cum să nu mulgă? Măcar de-ar asculta oamenii ăștia de la conducere melodii, muzică populară, că măcar din versuri ar putea omu’ să reînvețe agricultura sustenabilă. Așa de bine înrădăcinată e agricultura țărănească și sustenabilă în cultura românească. Și ăștia or reușit să îi dea afară. E poate cea mai diabolică metodă. Că cică-i îmbătrânită populația rurală și nu mai e nimeni să lucreze, și cică în alte părți se lucrează cu tractoru’ și cu GPS-ul, de nici om nu mai e în tractor, prin GPS îl conduce. Pe urmă, landgrabbing-ul (spolierea de pământ – n.red.). Le vezi pustii (terenurile agricole -n.red.) acum, de ce? Fiindcă se face speculație cu terenuri, de asta. În jurul orașelor, și chiar și la distanțe destul de mari, sau lângă arterele principale de drumuri, alea-s terenuri de speculă. Deci specula e a doua cea mai mare cauză a faptului că nu se lucrează pământurile, că nu mai este suveranitate alimentară și așa mai departe.
Să zicem că dumneavoastră ați fi la Ministerul Agriculturii. Ce politici ați imagina pentru agricultura românească? Ce-ați șterge din ce e acum în legislație și ce-ați pune în loc?
Nu trebe șters nimic, pentru că nu există politică agricolă nici în România și nici în Uniunea Europeană pentru gospodăriile țărănești. Politica agricolă care există momentan este pentru marile ferme industriale, pentru land grabberi (hoți de pământ – n.red.) și pentru din ăștia. Deci, asta aș ignora-o și aș porni un nou set de legi. În primul rând, trebuie scăzută fiscalitatea, asta de la Dacian Cioloș o știu, pentru că el cu noi ține. Dacă în Europa se poate să avem comisar pe unul care ține cu micii producători, poate și în Romania am putea. Dar la noi, nu, deși avem cei mai mulți țărani din Europa, noi avem Monsanto (cea mai mare companie producătoare de organisme modificate genetic din lume – n.red.) la minister. Ce schizofrenie, ce dovadă de nepatriotism, de nevalori, de nesimțire, când tu așa vădit lucrezi pentru unu’ sau doi mari jecmănitori, în loc să zici, mă, poporul m-a pus aicea să fac politica poporului, nu a unora. Asta la noi e o treabă generalizată, cam în multe domenii. Aș face politica țăranului român, în primul rând, că el e majoritatea, că el mă alege. Ăia câțiva, Culiță sau Tărâță, cum i-o chema, nu mă interesează că nu mă mai votează. Un vot, ce-ai aia un vot pe lângă 4 milioane? În toate țările așa-zis dezvoltate există o politică specială a țăranului, un statut social, o clasă socială, țăranul, care are altă asigurare socială, altă asigurare de boală. Important e că se ocupă politicul de el ca de o categorie socială și profesională. Dacă media gospodăriilor românești e de 1,5 hectare sau de 2 hectare, apăi trebuie să ne dăm peste cap până conturăm o politică relevantă. Am auzit recent la radio taxa care se aplică la mâncare la noi. La americani, tot ce ține de mâncare e no taxes (fără taxe – n.red.). Ce deștepți or fost ăia, îți dai seama, în sensul asta.
Mâncarea foarte ieftină. În Europa, sunt vreo doua-trei state care merg pe taxare zero, apoi sunt altele care merg cu taxarea până la 5%. Noi suntem cu cel mai mare TVA. Asta aș face, zero taxare la țăran, nu la ăia mari, nu la Smithfield (firmă americană specializată în creșterea și prelucrarea cărnii de porc care a cumpărat fermele Comtim – n.red.) și la de-ăștia. Țăranul livrează bunuri publice, externalități pozitive, cum le mai zic ăștia, un peisaj super fain, un peisaj cultural, turistic, o apă și un aer curat, și câte și mai câte livrează țăranul poporului român. Pentru asta, el merge să fie lăsat în pace să producă și să vândă cu cât vrea el. Atunci ar fi piața liberă și atunci s-ar vedea de la cine vor oamenii să cumpere. Că ei zic că acum e piața liberă, da’ nu e, se intervine foarte puternic. De-abia atunci o să vedem de la cine cumpără populația. Citeam într-un sondaj că în Anglia foarte mulți dintre consumatori, 15-20% din consumatori, au ajuns să cumpere direct de la producători. Și este o mare mișcare în Anglia, de la oraș merg la sat să cumpere. La țăran îi trebe legi care să-i recunoască statutul.
Nota: articol scris de Adrian Deonca si publicat in numarul 11/ Aprilie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.
sursa: comunitatedurabila.ro