Imaginati-va ca ati vrea sa deveniti un “Marx” al zilelor noastre si vreti sa elaborati un “MANIFEST”. Luati-o ca pe un joc pe calculator.
Ce titlu sa-i dati?
S-a facut ceva vilva pe la sirsitul verii acestui an 2009 in Romania asupra publicarii manifestului “Asta nu e Romania noastra”. Un titlu bun. Incitant, tipator, de actualitate, etc. Dar continutul “are si copyright”, e deja cunoscut, criticat laudat, ce mai… alt continut. Vreti altul. Unul diferit. Unul mai bun, mai profund, ce sa mai incoace si-ncolo, unul de calitate. Ati citit tot felul de comentarii in internet, si continutul manifestului acela – zice lumea – ca are greseli pina si de ortografie, e partinitor, chestii de-astea. Dumneavoastra vreti un continut cu greutate. Unul competent. Unul cel putin la inaltime “manifestului” lui Marx, daca nu unul mai bun.
Va intoarceti la titlu. Asta s-a verificat ca merge. Prinde. Si e de actualitate inca. Schimbati doar numele autorului initial cu al dumneavoastra si lumea o sa fie curioasa si intra si citeste. Asta e important. Sa apuce lumea sa intre. Sa-i “agatati” cu ceva pe oameni. Se poarta. Ce spunea titlul? Aaa da, ca “asta nu e Romania nosatra”. Cum adica “nu e Romania noastra”? Dar a cui e Romania asta? Nu va intoarceti la continutul initial ca sa aflati caci nu vreti sa va influienteze si sa iasa o replica la el.
Vi se pare insa putin deplasata ideea de “a noastra” si “a lor”. Cum poate fi o tara a cuiva anume? Cum sa fie cineva “proprietarul” unei tari?. Poate n-ati inteles bine sensul cuvintului “proprietar”.
Intr-un coltisor al acestui imaginar joc pe calculator aveti un mic buton pe care scrie “dictionare” Ei, da! Asa da! Cu citeva dictionare la indemina nu are cum sa nu iasa un manifest “adevarat”. Nimeni n-are cum sa mai ciriie in vre-un fel. Si apasati butonul.
Si aicea “doamnelor domnisoarelor si domnilor”, incepe circul. Aici incepe marea aventura. Va va umple de toate sentimentele posibile. De nervi, de bcucurie, de suspans, de dispret, de toate. Veti experimenta aproape toate starile posibile. Atentie insa. Acest joc poate da dependenta. Veti da cu el de pamint dar tot la el va veti intoarce.
Intrind in lumea dictionarelor, veti constata ca nimic din ceea stiati nu este asa cum il stiati, si chiar mai rau decit atit: nimeni nu stie mare lucru. Iar cei care mai stiu cite ceva se bat intre ei ca chiorii, nu reusesc sa se puna niciodata de acord. Dar oamenii se comporta ca si cum fiecare partener de dialog, ar sti exact ce inseamna “cutare” sau “cutare” lucru.
Astfel, cind cineva spune “asta nu e romania mea” se presupune ca toata lumea care il asculta si este sau nu este de acord cu el, stie ce inseamna “sa ai”, “sa posezi”, “sa fie al tau”. Are unul o firma, e-a lui. Nimeni nu poa’ sa i-o ia. E “patron” domne’. Lucrurile sint clare.
Dar nu. Lucrurile nu sint deloc clare.
Conform DEX-ului editia ’98, “Proprietar” inseamna “Persoană care are drept de proprietate asupra unui bun; stăpân, posesor;”
“Drept de proprietate”. “Stapin”. “Posesor”. Parca nimic nu se potriveste cu “Romania noastra”
Noul dictionar explicativ din 2002 ne poate satisface un pic mai mult: “proprietate” = “Dreptul de a poseda, de a folosi un bun” sau “Valoare materială de care dispune cineva”.
Parca imi aduc aminte de “economia politica” pe care o invatam in liceu pe vremea lui Ceausescu, unde definitia “proprietatii” suna cam asa: “acea categorie economica ce da proprietarului dreptul sa dispuna de produs”. In acele vremuri, omul de rind, omul normal stia mult mai multa “teorie politica” decit stiu chiar si profesionistii sau profesorii in zilele noastre.
Deci “sa fii proprietar” inseamna “sa dispui de ceva”. Aici mai merge. Deci daca “nu e Romania noastra” inseamna ca nu noi dispunem de Romania ci altii. Corect. Iar fiind vorba de o comunitate, adica de mai multi, vom vorbi de una din cele mai mari aberatii care s-a inventat vreodata: “proprietatea in comun”.
ABERATIA “PROPRIETATII IN COMUN”
Nu este o aberatie? Atunci de ce cind intrati intr-un WC public incuiati bine usa? Mai multe sanse aveti sa va intre un hot in casa decit sa intre cineva peste dumneavoastra intr-un WC public. Si cu toate astea incuiati bine usa. Doar e proprietatea tuturor. Fiecare are dreptul sa intre acolo cind vrea.
Cineva ar putea sa argumenteze: “pentru ca sint lucruri care nu pot fi ale cuiva anume. Aia cu WC-u e altceva. Dar spre exemplu drumurile publice. Cum poate fi un drum public al unuia singur?”
Aaaa, nu? Stiti ce se intimpla cind un drum public are nu mai multi ci doar doi proprietari in loc de unul singur? Este singurul caz in care se prodece ACCIDENTUL DE CIRCULATIE. Traficul rutier este poate inventia umana cea mai relevanta si cea mai pilduitoare pentru comportamentul oamenilor intr-o societate. Am mai spus-o de nenumarate ori. Cita vreme fiecare isi ocupa “bucatica lui de sosea” de care nu poate dispune “cum vrea” ci “cum trebuie”, e loc pentru toata lumea. Cita vreme unul are pretentie sa ocupe alt loc care nu-i apartine si nici nu este disponibil, sau din neatentie intra in “posesia” locului ocupat de altul, apare dezastrul. Se produc tragediile.
Si nu e afectat de tragedii doar cel care a avut aceasta pretentie absurda, de “a folosi in comun” acei citiva metri patrati de sosea, impreuna cu un oarecare partener de trafic – aflat si el in posesia acelorasi metri patrati – ci intreg traficul de pe acea sosea. Caci si masinile implicate, (si ele in proprietatea unei singure persoane si nu a mai multe), nu au avut noroc de o persoana atenta si cu capul pe umeri care sa le devina proprietar si “sa dispuna” in mod corect de ele si de metrii patrati care ii corespundeau. Si din acest unic motiv si nu din alte motive, acuma bietele masini nefericite, zac pe proprietatea despre care s-a crezut ca ar putea fi vreodata comuna, distruse, mormane de fiare vechi fumeginde si amestecate eventual cu singe de om, si carne de om, sfirtecata.
Vieti distruse, trafic blocat, timp pierdut, ambulante care nu pot ajunge la spitale, pompieri care nu pot stinge incendii, interventia organelor de ordine care… costa enorm, la fel ca si echipele de descarcerare, ca si lunile de spitalizare, ca si cheltuielile de inmormintare. Chiar si crucile pe care le vedem atit de des pe sosele, acolo unde a murit un om in accident de trafic, costa. Si multi nu pricepem niciodata nimic din toate astea. Continuam sa credem ca proprietatea in comun poate exista vreodata. Sau cel putin ne comportam ca atare. Insa singurele cazuri in care s-a experimentat vreodata “proprietatea in comun”, “proprietatea publica”, sint marcate pe marginea soselelor cel mult cu cite o cruce, sau chiar mai multe.
Asadar putem vorbi de un “drum public”, de “proprietate publica” doar atunci si numai atunci cind ne referim la SUMA PROPRIETATILOR PRIVATE apartinind unor persoane anume.
Iar cind e vorba de viata unor oameni, “proprietarul care dispune de obiectul proprietatii sale” sub nici o forma nu poate fi o persoana nepregatita sa dispuna de acel obiect. Nu poti incredinta o masina unui copil, sau unui orb. Nici macar unuia in stare avansata de ebrietate. Nici macar a unui adult in depline facultati mintale dar care nu are o pregatire. Un permis de conducere nu e o simpla autorizatie cum s-ar putea crede. E inainte de toate confirmarea aptitudinilor fizice si a pregatirii teoretice si practice pe care un participant la trafic o are. Persoana care dispune de “ceva” fie acel ceva o masina, o fabrica sau chiar si o tara, o lume, NU POATE FI DECIT O PERSOANA COMPETENTA. Pregatita in mod special pentru asta. Sau SI pentru asta. Si niciodata un grup, oricit de mic. Fiecare are “bucatica lui” de administrat si trebuie sa fie competent pentru asta, iar de administrarea a mai multe bucatele insumate va trebui sa se ocupe o persoana pregatita pentru asta, mai competenta decit cei din subordinea sa, decit persoanele din subsistem.
PROPRIETATEA PRIVATA FLOTANTA.
Dar cit de mare este “bucatica” de asfalt care apartine proprietarului sau de fapt? Paii… atit cit este gabaritul masinii – ar putea raspunde cineva. Nu domnilor. Asta este valabil doar in cimitirul de masini. Pe sosele lucrurile stau altfel. Nici macar in locurile de parcare, care nici ele nu pot fi cupate, nu pot fi folosite in comun, in acelasi timp, lucrurile nu stau asa.
Ce se intimpla cind o persoana “violeaza dreptul de proprietate al vecinului” asupra bucatii lui de asfalt? Se intimpla ca nici unul si nici celalat nu mai poate “dispune” de masina al carui proprietar este, fara un risc ridicat de a o deteriora. Si cind stau pe loc, masinile ocupa o in mod normal, un mod in general acceptat de societate, o suprafata cu cel putin citeva zeci de centimetri mai mare decit gabaritul lor. O suprafata pe care de obicei o numim SPATIUL DE MANEVRA.
Cind insa tonele de fier, plastic si carne umana se pun in miscare, “spatiul de manevra creste proportional cu viteza de deplasare a acestora.
Nu intimplator ne bat capul legiuitorii traficului cu privire la “respectarea distantei de siguranta” si “spatiul de frinare”. E vitala respectarea dreptului de proprietate asupra nu numai a locului in care se afla in fiecare secunda o masina in mers ci si a a unei suprafete de sosea, “de siguranta”, cu atit mai mare cu cit viteza masinii este mai mare. Programele informatice care se vor implementate in masinile viitorului au un principiu simplu: citesc in fiecare moment parametrii de trafic, calculeaza in fiecare moment distanta de siguranta, iar cind distanta de siguranta scade sub limitele optime, dau alarma.Sau actioneaza ele in locul omului o comanda. Lucrurile sint atit de clare aici. Doar in viata de zi cu zi, ne incapatinam sa credem in aberatii si nimeni nu da nici o alarma.
Pentru ca un element aflat in miscare ocupa in fiecare secunda centimetrii noi de spatiu in sensul miscarii si elibereaza aceeasi cantitate de centimetri in spate, Va trebui mai devreme sau mai tirziu in vocabularul nostru, sa introducem conceptul de PROPRIETATE PRIVATA FLOTANTA. Si sa desfiintam odata pentru totdeauna aberatia “proprietatii in comun”. Sa redefinim conceptul proprietatii publice ca fiind “suma proprietatilor private” care in cazul elementelor in miscare, a elementelor dinamice, a “bunurilor mobile” nu poate fi decit “flotanta” si sa reglementam din nou intr-un mod adecvat conditiile de transfer a drepturilor acestea de proprietate.
Nu este nici foarte greu si nici nu ar fi prima reglementare de acest fel. Traficul rutier este, repet, un exemplu foarte relevant si la indemina oricui. Nu este singurul exemplu. Traficul rutier, traficul maritim, traficul feroviar, sint la fel de bine reglementate. Nu va trebui deci reinventata roata. Atita doar ca va trebui sa introducem concepte noi, sa le definim corect si sa emitem un set minim de norme. Un astfel de concept nou va fi cu siguranta mai devreme sau mai tirziu acela de REGLEMENTARE A TRAFICULUI SOCIAL. Pentru ca societatile umane nu sint un ansamblu de elemente statice. Sint un ansamblu de fiinte umane vii, intr-o continua miscare, intr-un continuu trafic.
Va trebui sa redefinim conceptul de “bunuri” caci si aici definitiile clasice au fost depasite de realitati. Iar daca miinile sau piciorele unuia sint considerate extensii ale creierului acesteia, o proteza in locul unui picior amputat nu are de ce sa nu fie considerata ca o extensie a creierului uman. Iar daca o proteza vom cadea de acord ca este o extensie a aceluiasi creier de ce n-am putea cade de acord ca si o unealta in mina unui meserias este si ea o extensie a creierului acestuia.
Iar cind ne folosim de serviciile cuiva, contra cost evident, un electrician spre exemplu, nu ne folosim numai de surubelnita si de patentul acestuia ci si de minile lui, care sint extensii ale creierului sau, ca si sculele sale.
Iar cind intram intr-o relatie de colaborare cu acest electrician, cind incheiem cu el o tranzactie, acesta devine o extensie a creierului nostru, iar noi la rindul nostru o extensie a creierului lui.
Da, oricit ne-ar pare de straniu, de inuman sau mai stiu eu cum, Asta este realitatea. Noua realitate pe care nu o vedem inca asa cum este. Iar faptul ca refuzam sa o intelegem si sa o vedem asa cum este nu impiedica aceasta realitate sa fie asa si nu altfel. Iar proprietaea in comun nu exista si socialismul e o aberatie la fel de mare ca si “proprietatea in comun”. De aia si nu din alte motive a fost condamnat de istorie. De aia si nu din alte motive marii diriguitori ai lumii au horatit ca “asa nu mai merge” in 1989.
Iar “proprietatea privata” la rindul sau nu poate functiona daca nu este inteleasa ca o “proprietate flotanta reglementata de norme specifice”. De-aia capitalismul se infunda si el intr-un drum infundat si cu sens unic. Obiectele dreptului de proprietate trebuiesc intelese ca extensii ale creierului unuia, chiar si persoanele cu care acesta intra in relatie.
INTEGRATORII SOCIALI
Iar persoanele care poseda creierele mobilate cu aptitudinile si pregatirea necesara unei bune administrari a extensiilor sale, vor trebui la rindul lor redefinite. Caci aceste persoane sint integratorii sistemului in care functoneaza alaturi de celelalte persoane din sistem. Ei sint INTEGRATORII SOCIALI. Fie ca ii numim deocamdata patroni, sau proprietari sau moguli sau conducatori auto, piloti de aeronave sau mai stiu eu cum, ei sint inainte de orice “integratori sociali”. Nici o activitate umana nu poate functiona fara o INTEGRARE ADECVATA. Nici macar banalul mers pe strada. Un simplu pieton trebuie sa fie un bun integrator al activitatii sale atit de banale, de simple si care aparent nu necesita nici o pregatire. Dar nu! Pina si mersul pe jos necesita o pregatire chiar daca aceasta nu se vede. Si celui care-mi va spune ca bat cimpii nu-mi ramine decit sa-l sfatuiesc cu lacrimi in ochi si durere in suflet, gindindu-ma ca ar putea sa nu tina cont de sfatul meu, sa nu-si lase niciodata copilul singur pe strada fara macar ca acesta sa stie ce inseamna “culoarea rosie a semaforului” si ca masinile reale nu sint jucarii si ca pot ucide.
CONDUCEREA FLOTANTA
Frumoasa aventura! Nu-i asa?
Si nu se termina aici. Caci ce-ar insemna ca fiecare conducator auto sa fie pregatit sa conduca o singura masina chiar si de acelasi tip sau marca? Ce-ar insemna daca la fiecare masina noua sau la mina a doua conducatorul auto ar fi obligat sa dea din nou examen de conducere pentru ca permisul sau de conducere ar fi valabil numai pentru vehicolul pe care il are in proprietate si numai pentru un singur vehicul?
Sigur ca suna aberant. Dar la fel de aberant suna si “lipsa unui permis de conducere al unei intreprinderi”. Sau a unei institutii. Sau a insasi statului. De ce un conducator auto nu poate conduce un vehicul fara o pregatire temeinica si fara o atestare reala, corecta? De ce cu cit vehiculele conduse sint mai complexe, pregatirea conducatorilor e si ea mai complexa? De ce un conducator auto nu poate conduce o aeronava? De ce un conducator de aeronave civile nu poate conduce o aeronava militara si nici un vapor? De ce atunci o activitate atit de complexa ca aceea de activitate a unui stat, cu o economie nationala, cu o populatie atit de mare si cu atit de multe probleme paote in schimb fi condusa de oameni fara nici o pregatire, fara nici un fel de atestare a pregatirii lor? Pe ce strada si la ce numar se afla “scoala de presedinti de stat din Romania?” De ce este viata asta a noatra atit de plina de aberatii?
Pentru ca nu ne asezam strimb ca sa cugetam drept. Ne asezam drept si cugetam strimb. Pentru ca ne-am obijnuit cu starile de lucruri si mai ales pentru ca luam de bun tot ce ni se spune. Pentru ca cineva ne-a anesteziat simtul critic si puterea de analiza si noi am acceptat asta. Iar fiinta umana nu are numai 5 simturi, vaz, auz, etc ci mai multe. Iar intre aceste “mai multe simturi” pe care le avem se afla si SIMTUL CRITIC al fiecaruia, care a fost in mod fals canalizat catre lucruri lipsite de importanta; “cum se imbraca unul”, cit e de inalt sau de scund” “de frumos sau de urit” “citi bani are” “ cit aur poarta” sau “cite femei isi poate permite”. E suficient sa deschizi televizorul un minut si constati ca daca privesti lucrurile din aceasta perpectiva lucrurile asa stau. Si n-ar trebui sa stea asa.
Ar trebui sa ne indreptam atentia critica si asupra competentei cu care fiecare isi ocupa locul in societate si ar trebui sa incepem inainte de toate cu NOI INSINE.
Iar aceasta competenta ar trebui atestata corespunzator si inclusa intr-un cadru normativ adecvat. O astfel de legislatie este absolut prioritara in Romania. Daca un director de firma duce la falimet firma respectiva este dat afara si isi cauta alta firma de falimenat. Caci nefiind a lui si putin ii pasa. Dar in ce masura este tras acesta la raspundere pentru incompetenta sa? In nici un fel. Vinovat se considera tot patronul care i-a delegat competenta pentru ca n-a deschis ochii sa vada pe cine angajeaza. Si de bine de rau, in sistemul privat, patronii invata pe cont propriu inainte de toate sa deschida bine ochii asupra cui angajeaza. In sistemul “proprietatii publice” insa la fel de aberant ca si denumirea in sine, in ce masura este un director sau un om politic tras la raspundere pentru atit de vizibilele si permanentele sale esecuri? Ce institutie se ocupa cu atestarea competentei sale? Nici o institutie. Iar tragerea la raspundere se limiteaza doar la rusinea pe care se presupune ca ar trebui s-o simta dar nici macar aia in nesimtirea lui caracteristica nu-l afecteaza citusi de putin. Mai rusine ne este noua de rusinea lor decit acestor nesimtiti aroganti. Suficient de pregatiti doar pentru a exploata slabiciunile sistemului
Toate astea se intimpla pentru ca sistemul este prost conceput. Pentru ca conducerea unei institutii de acest gen, o institutie publica, ea insasi prost conceputa, in special cea politica, este conceputa ca fiind o conducere flotanta. Ori de data aceasta CONDUCEREA UNEI INSTITUTII PUBLICE NU POATE FI FLOTANTA. Fotabilitatea unei astfel de conduceri, sau capacitatea de a schimba un conducator cu un altul, nu poate exista decit in conditiile unei PREGATIRI SI ATESTARI SPECIFICE TIPULUI DE INSTITUTIE si a unui SISTEM PUNITIV ADECVAT. Un sistem de pedepsire corespunztoare, a tragerii la raspundere a celor vinovati de esecuri, Daca un conducator de autobuz e pedepsit corespunzator atunci cind distruge un autobuz si-si mai si raneste sau omoara pasagerii care si-au pus vietile in miinile acestuia, si un conducator al oricarei institutii ar trebui pedepsit la fel de corespunzator. Nu stiu in ce fel, poate ca nu in acelasi fel cu un sofer neatent dar criminal, dar cu siguranta nu poate scapa fara a fi tras la nici un fel de raspundere. Catre astfel de probleme trebuie indreptata atentia publica si nu spre divertisment exagerat, de proasta calitate sau “topul celor care au furat mai mult cu acte-n regula”.
Dar de ce ar avea Romania nevoie de “o persoana” sau “un grup” care “sa dispuna” de ea chiar si pentru o perioada limitata?
Pentru ca e suficient sa iesiti din casa numai, pentru a vedea cu ochii dumneavoastra ce se intimpla cind “nu dispune” nimeni de ea. Cind este o “tara a nimanui” sau “a noastra a tuturor” cum ne place sa ne amagim si care este absolut sinonim cu “tara nimanui”. ORICUM SE GASESTE CINEVA SA DISPUNA DE TARA CUM II DICTEAZA PROPRIILE AFECTIUNI PSIHICE. Caci “lacomia” si “avaritia” nu sint altceva decit grave afectiuni psihice care nu ar trebui niciodata sa permita unui om sa dispuna nici macar de un singur gram peste limita necesitatilor sale bazice, de a supravietui in mod decent, sau chiar si in lux, dar si aici cu anumite limite de bun simt in mod general stabilite si acceptate. Orice gram in plus aflat in proprietatea acestor bolnavi psihic, afecteaza grav atit pe noi toti ceilalti dar si pe el insusi, caci in loc sa-l ajute sa se trateze, ii alimenteaza si ii agraveaza propria-i boala.
Cristian Adrian Butusina