M-am văzut cu un băiat din Teleorman și mi-a spus cam ce vă relatez aici.
Sunt un băiat din Teleorman. Știu că nu vreți să vă asociați cu unul ca mine. Nu sunt nici suficient de civilizat, nici prea europenizat și nici prea bogat ca să vă trezesc interesul. Sînt unul dintre ăia foarte mulți care nu ne permitem nici măcar să plecăm din țară. Am văzut că mai nou nu vă interesează nici măcar votul meu. Nici pe mine nu mă mai interesează promisiunile voastre. Am încercat toate partidele și rezultatul îl știu: 12 ore de muncă pe zi pentru un salariu minim pe economie și acela la negru. Dar nu am de ales. Vorba șefului: alde tine stau la poartă și abia așteaptă ca tu să pleci.
Ce să vă spun despre mine? Muncesc de la 16 ani. Am făcut o școală tehnică și revoluția m-a prins pe la strung la o uzină care s-a privatizat. După care a fost închisă. Eu am ajuns șomer, iar uzina a ajuns la fier vechi. De atunci tot lucrez zi și noapte cu un salariu de mizerie. Am făcut de toate, de la șantier pînă la gunoier. Nu-mi ajunge, dar nu mă plîng. Nu am timp pentru lacrimi. Am avut de crescut 4 copii. Nevasta e plecată în Italia de vreo 10 ani. Ne vedem o dată pe an.
Copiii între timp au crescut mari. Am și nepoți la doar 55 de ani. Așa suntem noi săracii, ne plodim. Mai avem timp și pentru asta. Știu că voi sînteți mai ocupați și, dacă a-ți putea, a-ți face jumătate de copil. Dar lăsați că de asta ne ocupăm noi. Ăia bețivi și leneși cu care nu vreți să vă asociați. E adevărat ca nu prea avem timp de educație că trebuie să muncim de pe la 15 ani ca să nu murim de foame. Nu mai avem de mult timp de școli. Știu, și copii mei sunt la Londra: doi din ei. Doar că ai mei muncesc ca zilieri, dorm pe unde apucă, pe cînd ai voștri sunt la școli.
Ce să vă mai spun? Știu că nimeni nu are nevoie de noi. Legile și statul ăsta de mult timp nu ne mai reprezintă și nu ne mai aparține. Nici nouă, nici copiilor noștri. Vi l-ați luat înapoi. Păstrați-l pentru voi. Dar lăsați-ne în pace. Noi de multă vreme suntem pe cont propriu, dar totuși nu uitați cîteva lucruri.
Noi suntem ăia care vă spălăm vasele din crîșmele bune prin care umblați, noi vă punem în farfurie și noi vă ducem gunoiul pe care-l aruncați dimineața cînd mergeți la birou în Pipera sau în Parlament. Poate nu eu, dar unul ca mine sigur. Noi vă facem pînă și chiloții ăia de firma cu care vă dați mari în pat. Da, fiica mea care lucrează la un italian vi-i face: 5-6 chiloți e salariul ei pe lună.
Așa că atunci cînd vă beți cafeaua, duceți gunoiul și vă puneți chiloții pe voi, aminiți-vă că un băiat din Teleorman face treaba asta murdară pentru voi. Pe un salariu de 5-6 chiloți și ceva pateu.
Știu că n-o să vă amintiți. Vă amintiți de noi doar cînd vin alegerile: ca să ne mințiți sau să ne înjurați. Eu nu vă rog nimic. Nu vreau nimic de la voi. Am o singură rugăminte mică: lăsați-ne dracului în pace. Și nu ne mai rostiți nici măcar numele. Căci dacă ni-l amintiți, s-ar putea să ne dăm seama cine suntem și să ne înfuriem. Și să vă ferească Dumnezeu de furia omului flămând…
Autor: Vasile Ernu
Sursa: Vasile Ernu