Nu știu dacă SUA vor începe un nou război în Orientul Mijlociu, câtă vreme nimic nu este sigur în ceea ce privește celelalte conflicte din zonă. Evident, Trump nu înțelege cu adevărat angajamentele SUA în regiune. Mă tem că niciun politician american cu putere de decizie nu știe lucrurile astea. Agenda statului paralel, ca peste tot în lume, n-o cunoaște nimeni. Politicienii sunt doar decorul ”democratic” care îi legitimează deciziile.
Nu știu ce ascunde cu adevărat ”obsesia rusă” a celor care formează statul paralel american, cel care decide cu adevărat, peste capul Casei Albe, oricare ar berbecul care behăie pe holurile ei. Pot spune însă că, acum cel puțin, motivul este alianța formată de Moscova cu Teheranul și Ankara. Deja asta schimbă datele problemei, măcar în ceea ce privește securitatea Israelului. Nu mai e cu distracție și aplauze, când lunetiștii armatei israeliene mai asasinează câte un palestinian care dă cu pietre.
Oricât de implicat ar fi Washingtonul în favoarea Israelului, nu cred că este în puterile sale să-l sprijine, în caz de conflict, dacă cele trei țări dau o mână de ajutor adversarilor Israelului. Și mai este ceva: factorul chinez. Și Rusia, și Iranul, sunt parteneri privilegiați ai Beijingului, esențiali pentru finalizarea proiectelor Chinei pe cele trei ”drumuri ale mătăsii”, de fapt rute alternative de transport, gândite pentru a securiza rutele comerciale, în caz de conflict prin Pacific, așa, în mare. Poate pare greu de crezut, dar China are deja o flotă prin Mediterana. Și nu sunt galere cu vâsle!
Oricum în Consiliul de Securitate nu se va putea lua o decizie, care să permită intervenția ”occidentului” în Siria. China și Rusia au drept de veto. Întrebarea este dacă SUA și aliații lor, gen Franța și Marea Britanie(Germania e mai reticentă) riscă o intervenție militară fără acordul formal al ONU. Probabil că ar face acest lucru: oricum nu mai pasă nimănui de Organizație. Doar că va fi un pas înainte spre anarhia totală în relațiile internaționale. Lucru care nu are cum folosi Occidentului, inclusiv SUA. Evident, Siria, ca și Libia, poate fi rasă de pe fața pământului. Cu tot ajutorul Rusiei, Iranului, Chinei, ele nu pot fi parte directă în conflict. Doar că distrugerea Siriei nu are nicio valoare strategică, dacă nu este însoțită de distrugerea Iranului. Iar aici nici Moscova, nici Beijingul nu vor mai fi reticente să intervină direct. Și o vor face cu tot ceea ce au la îndemână. Și au! Pentru că, de data asta se joacă și soarta lor.
Avem toate datele unui conflict marginal, pe care niște mari puteri, iresponsabile, se străduiesc să-l transforme într-unul generalizat, fără să știe cu adevărat de ce o fac. Va avea ceva de câștigat Israelul? Evident, nu! S-ar putea să iasă-dacă mai iese!-din acest conflict atât de slăbit, încât nu va putea să gestioneze o ipotetică victorie a aliaților săi. Demografia nu joacă pentru el, și nici resursele. Va avea ceva de câștigat Occidentul? A câștigat ceva de pe urma ”primăverilor arabe”? Va putea gestiona fluxul de refugiați, care se va revărsa asupra Europei? Va putea gestiona relațiile refugiaților cu localnicii? Va ști să evite un război civil european, marcat de atentate sângeroase, prăbușirea economiei și a nivelului de trai? Va putea evita radicalizarea unei mari părți a societății europene?
Va mai putea revendica Washingtonul poziția de hegemon? Chiar crede că poate câștiga un conflict generalizat, cu adversari de talia Chinei și Rusiei? Cu ce preț? Care va fi reacția societății americane, confruntată direct cu un război pe teritoriul național, cu milioane de victime civile, cu o infrastructură făcută zob, cu pierderea piețelor esențiale pentru economia americană? Un război nu înseamnă doar profituri pentru complexul militar-industrial. Să nu știe decidenții americani asta?
Nu mai întreb nimic despre România. Vă invit doar să revedeți experiența noastră în WW II. Vom fi carne de tun pentru actualul hegemon, așa cum am fost pentru nemți. Și, probabil, îi vom aștepta cu flori pe învingători, chiar dacă unii vor avea ochii oblici, iar ceilalți vor cânta Kalinka…
Autor: Gheorghe Constantin