Putem oferi si alte exemple in istorie. Unul ar fi acela al Prusiei, care a coagulat incepind cu “Regele-Sergent” farimitatul spatiu german in jurul sau si a inceput sa domine tot mai accentuat Europa centrala.
Saraca in resurse – landul era poreclit “nisiparnita Imperiului” – Prusia a jucat cartea militara si a cistigat, contruindu-si in doar doua decenii cea mai buna armata din Europa acelor vremuri.
“Sturm und Drang” a coagulat spiritul intelectual german si i-a dat forma si sens. Practic, o Germanie care aproape ca incetase sa existe dupa Razboiul de Treizeci de Ani, a renascut cu o energie care nu s-a epuizat nici astazi.
Exemplul contrar ar fi Spania imperiala, care a fost prima natiune care a jucat cartea hegemonica in Europa.
Singura beneficiara a “Tratatului Marilor” cu Vaticanul, alaturi de micul regat vecin al Portugaliei, s-a imbogatit in urma exploatarilor coloniilor din Lumea Noua si si-a construit o armata care domina net continentul.
Doar dezastrul “Invicibilei Armade” pe coastele Britaniei a stopat ofensiva si a reechilibrat raportul de forte.
Un secol mai tirziu isi incepea declinul lent, dar sigur, ajungind sa fie cucerita de Napoleon l si sa devina in secolul al XlX-lea o putere de mina a doua.
Elocvent este exemplul Imperiului Otoman, exemplu de administratie si forta care a culminat cu epoca lui Soliman “Magnificul”, pentru ca mai tirziu sa devina “bolnavul Europei”.
Pentru a ne da seama care pot fi marii campioni ai viitorului, trebuie sa studiem dinamismul unor societati sau grupuri de societati.
Pentru ca ceea ce a caracterizat ascensiunea viitorilor campioni a fost tocmai dinamismul, sau efervescenta, daca vreti. La jumatatea secolului al XlX-lea, SUA nu era inca prima putere economica a lumii si avea o forta militara destul de redusa. Dar era extrem de dinamica, fiind unul dintre virfurile industrializarii.
La fel si Germania inceputurilor renasterii ca natiune, cind a dat nu doar o armata formidabila, ci si o scoala de filozofie care domina gindirea europeana, de pilda.
Anglia nu a fost doar spatiul care a “nascocit” industrializarea, ci si un creuzet al gindirii economice si politice de cel mai inalt nivel.
Franta a dat tonul conceptualizarii notiunilor moderne de “natiune” si de “cetatean”. Asadar, care sunt zonele caraterizate de cel mai accentuat dinamism? Unul ar fi acela la culturii hispanice.
Nu ma refer in mod necesar la o delimitare geografica neta, de vreme ce in conditiile lumii de astazi, acelea ale globalizarii, geografia punctuala joaca un rol mult mai mic decit oricind in trecut.
Dar cultura hispanica, in ansamblul ei, inseamna o mare parte din America centrala si de sud, o parte a Europei si o parte a continentului nord-american (SUA si Canada).
Bogata in resurse si edificindu-si tot mai mult constiinta de sine dupa epoca postcoloniala si aceea a razboiului rece, America Latina este unul dintre marii jucatori ai viitorului.
Spania are o cultura cu radacini adinci si un “soft” care isi pastreaza in mare masura forta de reactivare.
Cresterea fortei G-20 in dauna G-8 va naste un culoar favorabil de afirmare pentru statele latino-americane.
Dinamismul populatiei hispanice din SUA o va aduce pe aceasta tot mai aproape de centrele de putere politice, in dauna comunitatilor pina acum “traditionale”, de provenienta italiana, irlandeza sau africana.
Al doilea centru de putere in efervescenta este acela al Asiei. Nu este vorba doar de China.
“Tigrii” din Asia de sud au fost dramatic afectati de criza din 1997, insa dinamismul lor este indiscutabil, chiar daca uriasa China pune in umbra alte povesti locale de succes.
India este de asemenea o societate care isi poate lua o revansa istorica in viitor, dupa epoca postcoloniala. Beneficiaza de o elita intelectuala extrem de bine educata si creativa si este in plina ofensiva stiintifica.
Este si o putere militara mai mult decit semnificativa. Un al treilea centru de putere este Germania.
Nu ne referim doar la RFG, ca natiune, ci la capacitatea acestei culturi de a seduce noile natiuni renascute dupa prabusirea cortinei de fier. Germania este, de fapt, marele castigator al prabusirii comunismului.
Influenta germana s-a extins din centrul Europei si pina la Baltica, din Bulgaria si pina in statele nordice.
In secolul trecut, Germania si-a jucat de doua ori in mod brutal cartea hegemonica, bazindu-se, conform traditiei sale istorice, exclusiv pe forta militara.
Germania de astazi seduce cu un model de administratie onest si performant, cu o scoala tehnica de prim-virf si o cultura bine asezata.
Rusia ramine un mare semn de intrebare, vizavi de modelul de dezvoltare pe care il va alege.
Insa este limpede ca aceasta tara, care acopera o septime din suprafata globului, este departe de a-si fi spus ultimul cuvint pe harta puterii.
Trasa in urma initial de un sistem semifeudal ce refuza cu obstinatie noul – ultimii tzari – apoi de bolsevismul falimentar, Rusia ramine o tara cu un potential inca neexploatat. In pofida opiniilor unor observatori, eu nu cred ca SUA si-a atins apogeul.
Razboiul rece a impins aceasta natiune in postura nu neaparat dorita de “jandarm global”, obligind-o la o imensa cheltuiala de resurse pentru a stopa bolsevismul in expansiune.
Chiar daca anumite administratii americane au avut tente de usor mesianism, SUA a fost si este mult mai preocupata de sine decit cred cei care nu o cunosc.
Lumea mai accentuat multipolara in care traim astazi ii va permite Americii, cel mai probabil, o mai mare aplecare spre sine decit a putut sa o faca in ultimele sapte decenii.
Aceasta resetare de concept al puterii va feri SUA in viitor de atragerea spaimelor hegemonice ale lumii, pe care astazi le atrage cvasiexclusiv.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro