Privesc șirurile nesfârșite de greviști care mărșăluiesc pe Calea Victoriei, cerând, prin majorări salariale, dreptul la o viață decentă. Privesc, apoi, execuția bugetară pe primele patru luni. Două realități care nu încap una în alta. Căci situația bugetului, așa cum apare din informarea Ministerului Finanțelor Publice, îndeamnă, mai degrabă, la reduceri severe de cheltuieli, decât la majorări. Ceea ce, firește, nu e un argument pentru profesorii dintre care unii nu și-au mai văzut salariile majorate încă de dinainte de molima de coronavirus.
Execuția bugetară este lamentabilă. În termeni nominali, dacă socotim inflația și creșterea economică, veniturile curente ar fi trebuit să crească cu cel puțin 16 %. Creșterea veniturilor a fost la jumătate. În termeni reali, veniturile au fost mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut. La fel și în ce privește impozitul pe profitul companiilor, lucru ciudat, dacă avem în vedere profiturile uriașe, rezultate din evoluția prețurilor. Iar colectarea de TVA a fost un veritabil eșec.
Cheltuielile, însă, în termeni reali, au crescut. S-au majorat amenințător cheltuielile cu dobânzile, care riscă să ajungă, până la finele anului, la incredibila sumă de 40 de miliarde de lei, de trei ori mai mult decât acum cinci ani. Au crescut, inexplicabil, într-un an în care se proclamă austeritatea, bunurile și serviciile. Investițiile sunt insuficiente. Deși deficitul bugetar ar fi trebuit să scadă, el e mai mare cu 33%, ceea ce pune sub semnul unei mari îndoieli atingerea țintei de deficit pe întregul an.
Pericolul cel mare vine din faptul că deficitul nu este consecința creșterii substanțiale a investițiilor, ci a subvențiilor, dobânzilor, bunurilor și serviciilor. Dacă socotim că salariile, asistența socială, dobânzile și subvențiile, adică obligațiile de neînlăturat, ajung la 90% din veniturile curente, înțelegem că Guvernul nu are, practic, spațoiu fiscal, și că orice revendicare onorată se duce direct în deficitul bugetar, deja depășit.
Autor: Varujan Vosganian