Am zis mereu ca despre un popor poti sa afli orice studiind obiceiurile normale/comportamentul cotidian al cetatenilor. Afli mult mai multe decat din orice studiu savant. Cum e omul in lucrurile mici, asa e si in alea mari.
Inceperea anului scolar. Scoală centrala, sector 1.
Ii ghicesti imediat pe parintii care simt nevoia sa epateze, pe cei care vor tot timpul validare externa – sunt aia care-si impopotoneaza copiii, desi e total inadecvat pentru loc, moment si ora.
Ii remarci si pe parintii tefelisto-useristi, care-si trimit copiii la fel de inadecvat, dar in sens opus – ca la plaja, fara sa tina cont/sa stie nimic despre codul vestimentar sau eticheta. Nu cunosc si nici nu le pasa.
Azi, festivitatea de deschidere. Sute de parinti. Directoarea anunta intonarea primelor doua strofe din imnul national si invita cinstita adunare sa participe activ.
Doua doamne (una fiind eu) au cantat incet (stiind, evident, versurile), iar un domn a luat pozitia de drepti, in semn de respect pentru imn.
In rest, toti ceilalti total dezinteresati, cu ochii pe sus, vorbind, cascand etc. Nu le spunea nimic imnul. Bineinteles, nici copiii din dotare nu stiau si nu erau interesati.
Un moment mic, dar un indicator urias. Astia sunt cei care detesta orice guvernare, care viseaza in permanenta sa plece de tara si pe care-i incurca pensionarii, bugetarii, colegii de munca, armata, vecinii, sefii si care-ar da foc la holde fara sa clipeasca. Pentru ca daca n-ai sentimentul apartenentei, nici nu-ti pasa.
Partea buna e ca nu-si bate nimeni capul sa ne cucereasca. Nu-i cazul. Noi avem predarea neconditionata in sange.
Autor: Valentina Serbanescu