Vai de ţările UE care ajung în incapacitate de plată, care, adică, nu mai pot garanta rata dobânzilor ce derivă din datoria suverană!
Am văzut recent un film franco-grec despre criza datoriei suverane a Greciei, Adulţii din cameră, pe Cinemax 2.
Când se ajunge la o asemenea criză, primul lucru care se întâmplă este să fie interzisă orice dezbatere publică despre vinovăţiile ce s-au acumulat până la incapacitatea de plată. Dacă această dezbatere ar fi permisă, s-ar vedea că datoria suverană a ţării în criză a fost stimulată de mai-marii UE, care au vândut masiv ţării respective produse ce erau achitate cu bani din împrumuturi.
Prima regulă a negocierilor ce au a începe? Discutăm doar despre ieşirea din criză, nimic despre intrarea în ea.
Grecii au negociat ca leii, ştiind că nu e doar vina lor că au ajuns la incapacitatea de plată. Au negociat până la limita „Memorandum de ieşire din criză ori Grexit”.
Memorandumul era înrobitor: veţi vinde aia şi aia unor companii germane care se vor împrumuta de la băncile voastre ca să poată cumpăra aia şi aia, iar guvernul vostru va garanta acele împrumuturi. Altfel spus: grecii aveau să dea banii cu care aveau să fie devalizaţi.
Acesta este un clar mecanism imperial de exploatare a celor mai slabi din imperiu. Cine sunt cei mai slabi? Cei care duc datoria suverană până dincolo de 60 la sută din PIB. Grecia fusese încurajată să o ducă dincolo de 200 la sută din PIB.
România face, de câteva luni, paşi mari spre limita de 60 la sută. Nu apare nicio voce în ţară care să semnalizeze pericolul ca pofta noastră de împrumuturi să vină mâncând. Ea chiar aşa vine. Vom face noi împrumuturi ca să putem plăti la termen dobânzile pentru cele vechi.
Avem nevoie la fel de mare ca de un vaccin anti-COVID 19 de o dezbatere internă despre o lege generală a bugetului naţional care să limiteze drastic recursul la creşterea datoriei suverane. În fapt, avem nevoie de un pact politic legiferat ca să nu mai împrumutăm decât pentru dezvoltare (investiţii). O astfel de lege trebuie prevăzută cu sancţiuni penale contra acelora care vor folosi împrumuturile în afara literei legii.
Ce ar însemna o astfel de limitare? Ar însemna că va trebui să punem ordine în cheltuielile (risipa) de stat şi să nu mai permitem fenomene grave de evaziune fiscală.
În ultimii 30 de ani, nici măcar un politician nu a deschis gura ca să propună aşa ceva. Unul măcar. Acesta e tabloul unui patriotism vândut altor interese. Dacă ar fi fost vorba doar de incompetenţă, s-ar fi găsit un politician mai răsărit la minte care să deschidă gura despre nevoia unei legiferări cu adevărat patriotice a datoriei noastre suverane.
Dar ce motivaţie ar mai avea partidele noastre dacă li s-ar lua satisfacţia mafiotă de a umfla organigramele de stat cu clientela lor din ce în ce mai costisitoare? Iată viciul pe care se bazează răbdarea imperialilor de a ne vedea într-o zi la mare ananghie.
Acum, cu un sandvici de crize pe cap, iohanniştii nici măcar nu mai arată românilor ce plan bugetar au pentru 2021. Să treacă alegerile şi abia apoi o să le spună alegătorilor că TVA va creşte, căci altfel nu se poate. Alegeri libere cu alegători în cunoştinţă de cauză?! Evident că nu. Ne dăm votul cum au găinile obiceiul să dea găinațul.
Autor: Ioan Buduca
Sursa: cotidianul.ro