Directorul executiv al Serviciului Român de Informații avertizează asupra pericolelor care decurg din diminuarea bugetului instituției. În esență, spune el, în ultimele patru luni ale anului nu vor mai putea fi plătite salarii. Oamenii vor fi trimiși acasă și, astfel, va crește bugetul de pensii. Și, în plus, reducerea generează riscuri majore de securitate națională. Așa o fi?
Voi analiza aceste afirmații și voi face, recunosc, mari eforturi pentru a fi obiectiv. Mai întâi, haideți să recunoaștem cu toții că ceea ce se taie este din sporurile asupra cărora se convenise în decembrie la Cotroceni. Prin urmare, SRI va primi un buget la nivelul anului 2018. În 2018 și până în 2018, toate analizele care s-au făcut au demonstrat că instituția este supraponderală. În comparație cu toate instituțiile similare din lume. Povara pe cap de locuitor în România pentru această factură a securității este mai mare decât în cazul statelor aflate efectiv în prima linie a războiului rece, pe care am încetat – și bine am făcut – să-l denumim război antiterorist.
În plus, dotările cu hoteluri și case de odihnă ale SRI sunt absolut extravagante și ele nu fac altceva decâ să mărească factura. Cum de altfel se întâmplă și cu fermele de legume și animale ale spionajului intern. În aceste condiții, pe ce argumente se susțin afirmațiile directorului executiv al SRI? Rațional vorbind, acesta își face socotelile și constată că, dacă bugetul nu crește substanțial și în acest an, la un moment dat, prin luna august, se termină banii de salarii. E foarte rău. Dar de ce SRI are atât de mulți angaați? De ce în loc să-și reducă treptat schema de personal, aceasta a fost umflată an de an? În paranteză fie spus, pentru domnul Hellvig ar fi o experiență extrem de interesantă să deschidă computerul, să-și acceseze baza de date și să vadă câți din membrii SRI sunt rude apropiate? De ce directorul executiv, care răspunde de managementul instituției, a acceptat măriri exponențiale de salariu? Să fim serioși, din totalul agenților SRI, doar puțini sunt cei care își asumă riscuri reale, comparabile cu cele pe care le au de înfruntat combatanții noștri din teatrele de război. Grosul lucrătorilor SRI sunt de fapt simpli funcționari, care au responsabilități mult mai mici decât ale unui dascăl, de exemplu. Dacă se vorbește de atât de mulți ani, cu cifrele pe masă, despre salariile nejustificat de mari ale oamenilor din SRI și despre numărul exagerat de mare al lucrătorilor, de ce bugetele, în loc să fie scăzute, ajustate, au tot crescut?
Haideți să ne imaginăm că un director de întreprindere angajează în prostie salariați, în general pe criterii de rudenie, le mărește salariile an de an, fără a se gândi la venituri, și, în plus, le mai și achiziționează ștranduri, hoteluri la munte și la mare, nenumărate case de odihnă sau apartamente cu miile, pentru ale utiliza în rol de cuibușor de nebunii. Și după ce face toate aceste lucruri, se miră că nu mai are de unde. Și se duce cu mâna întinsă la acționari. Iar dacă acționarii nu vor să-i dea mai mult, îi avertizează că, în acest condiții , la un moment dat nu va mai avea cu ce plăti salariile, că vor fi pensionați în mod forțat prea mulți lucrători și, atenție, în aceste condiții va exista un risc ridicat de neîndeplinire a parametrilor producției. Ce ar face acționarii puși în fața unei asemenea provocări? Răspunsul e simplu și cred că deja l-ați ghicit. Managerul e împachetat frumos și dat afară, urmând să se organizeze un concurs, care va fi câștigat de un candidat, care vine pentru a reduce costurile și a mări veniturile.
Conducerea Serviciului Român de Informații amenință societatea românească, deci statul, că în condițiile în care nu-i crește bugetul, ne expunem unor riscuri grave de securitate. Adică nu vom mai prinde în acest an o mie de spioni, ci doar opt sue. Nu vom mai identifica și trimite după gratii zece mii de teroriști, ci doar opt mii. SRI nu va mai preveni o sută de atentate, ci doar optzeci. Nu va mai intercepta șase milioane de cetățeni, sub diverse pretexte, ci doar patru milioane. O adevărată dramă, nu-i așa?
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog