Când, pe la începutul lunii martie 2019, un consultant politic din zona USR propunea în gura mare pe Facebook vizite obligatorii la muzee „anticomuniste și anticorupție înființate în fiecare reședință de județ”, multă lume a pufnit în râs. Ideea era debilă nu doar prin conținutul ei, nu doar ținând cont de cine e tatăl ipochimenului („Mircea, fă-te că lucrezi”), ci prin faptul că genul acesta de „vizite obligatorii” te duc cu gândul fix la Coreea de Nord și la ceea ce se dorește a fi „interzis”.
Din păcate se pare că dorințele acelui prostănac nu sunt doar niște idei confuze din capul său sec, ci exprimă un întreg curent de opinie în interiorul politicienilor USR care, după ce și-au eliminat din rândurile lor puținele figuri progresiste (mă refer în primul rând, desigur, la Adrian Dohotaru) au depus la Senat un proiect de „interzicere a propagandei comuniste” infinit mai barbar decât cel pe care îl inițializaseră pesediștii în urmă cu câțiva ani (și pe care l-am criticat aici) și, în plus, de-a dreptul fascist.
Spre reamintire, pesediștii, sub emoția de moment a pierderii alegerilor prezidențiale din decembrie 2014 și vrând și ei să se dea bine „cu anticomuniștii”, propuseseră o lege vagă, formată doar din două articole, care să interzică o dată pentru totdeauna comunismul în România. În forma ei de atunci, legea nu era decât o gogoașă vagă, care denota multă prostie din partea celor care o propuseseră.
USR-iștii, în schimb, au depus la Senat un proiect de lege de-a dreptul splendid. Oamenii s-au gândit temeinic la ce-i de făcut cu „comuniștii” ca să li se închidă gura definitiv. Proiectul lor de lege [1] are nu mai puțin de 7 articole care dovedesc că inițiatorii chiar au „cujetat” îndelung la cum să-și poată suprima (fizic) orice opoziție politică sub pretextul că opoziția ar fi „comunistă”. De pildă: „Art. 2.a. Prin organizație cu caracter comunist se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor comuniste, precum ura și violența pe motive de diferență de clasă socială, politica de exterminare socială.”
Putem observa că, relativ ușor, aici s-ar încadra cu ușurință atât unul ca Dragnea cu discursurile sale împotriva multinaționalelor, cât și niște sindicaliști care luptă pentru drepturile muncitorilor pe care îi reprezintă. Definiția pare extrasă fix din gândirea fascismului sud-american postbelic, cel vinovat în Argentina de mii de de desaparecidos, de mii de morți în Chile și Brazilia, de dictaturile brutale ale lui Pinochet sau Alfredo Stroessner.
Că tipii nu glumesc, rezultă din explicația care urmează: „În această categorie [a organizațiilor cu caracter comunist] pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică…” Altfel zis, o simplă suspiciune că un grup de prieteni îl elogiază pe Ceaușescu la un șpriț e suficientă ca să-i bage pe toți la pușcărie, chit că oamenii n-au de gând să formeze nici un fel de partid. Credeți că glumesc? Nici vorbă. Proiectul de lege chiar încurajează, în cel mai totalitar spirit cu putință, delațiunea:
„Art. 3.3 Nu se pedepsesc persoanele [din grupurile pro-comuniste] dacă denunță autorităților organizația, înainte ca aceasta să fie descoperită.”
Pavlik Morozov, dragi tovarăși, ar fi mândru de retardații ăștia de la USR.
Și spre deosebire de proiectul PSD, care era foarte vag, acesta enumeră pe larg și tipul de simboluri și genul de simbolistici ce trebuie evitate dacă vrei să nu o încurci: „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne care promovează ideile [comuniste]”. Intenția totalitară reiese tocmai din acea precizare vagă legată de „orice alte asemenea însemne”… pentru că, la limită, foarte multe lucruri pot fi echivalate cu „însemnele comuniste”. Oare televiziunile vor mai avea voie să ruleze filmul Invictus (2009) despre Nelson Mandela, care a fost, a naibii chestie, chiar un comunist?…
Și așa mai departe. Din păcate observăm că periodic apar diverși nebuni care vor să transforme România, sub pretextul decomunizării, într-o dictatură de tip fascist sud-american. Și acest lucru se datorează exclusiv faptului că în România încă nu s-a ieșit din paradigma fierbinte a lui decembrie 1989, încă nu s-a făcut o dezbatere națională serioasă la rece despre ce a cauzat comunismul românesc și care a fost bilanțul său în cifre.
În rest, nu voi obosi să amintesc și să reamintesc că nazismul și comunismul nu pot fi echivalate decât de niște minți bolnave. Nazismul a fost un regim politic care a pus însăși ideea de exterminare la bazele sale. Nu au existat evrei cu funcții în cel de-al treilea reich pentru simplul motiv că nazismul era genocidar prin el însuși, el propovăduind de la bun început, prin program, exterminarea anumitor grupuri etnice și politice, și mai ales a evreilor. Comunismul nu doar că nu s-a bazat niciodată pe un program genocidar, dar au fost destui „aristocrați” și „burghezi” care au ajuns comuniști, chiar comuniști de frunte (oare Petru Groza sau Ion Gheorghe Maurer ce erau?). Ceea ce se poate spune, într-adevăr, e că în numele comunismului, da, s-au comis crime. Dar comunismul nici măcar nu e original din acest punct de vedere: și în numele creștinismului s-au comis o grămadă de crime, și cu toate acestea numai un prostănac ar repudia învățăturile lui Cristos. Sau în numele democrației liberale (amintesc doar de declarația halucinantă dată la un moment dat de Madeleine Albright care zicea că moartea a 500.000 de copii irakieni a fost ok câtă vreme Saddam Hussein a fost înlăturat de la putere). Tocmai de aceea așa-zisele crime ale comunismului – ca, de altfel, orice crimă comisă în numele unei ideologii oarecare, cu excepția ideologiilor genocidare prin ele însele – nu pot fi judecate decât individual.
Făcându-se că nu înțeleg această distincție elementară între o ideologie genocidară și niște criminali care au acționat în numele unei ideologii, fasciștii de pretutindeni și dintotdeauna ne dovedesc că ei de fapt urăsc și doresc să interzică și să-i pedepsească nu neapărat pe criminalii vinovați de eșecul unei ideologii abstracte – în cazul de față comunismul – ci chiar idealurile umaniste exprimate de acea ideologie: dreptatea socială, egalitatea și fericirea. Mai mult, o asemenea lege introduce arbitrariul în justiție și în politică. Dacă tot le place lor, voi face o analogie cu cauza LGBT: până când homosexualitatea să fie dezincriminată, oricine putea suferi din cauză că ar fi fost homosexual, chiar dacă nu era. Un simplu denunț mincinos sau o vorbă cu subînțelesaruncată de un răuvoitor erau motive suficiente pentru cariere și vieți distruse. Acum nu mai putem acuza oamenii că-s homosexuali, dar găsim chestia asta cu „comunismul”, că sunt „comuniști”. USR-ul pare să fi încăput definitiv pe mâna unor lunatici care au de gând să ne transfere din Uniunea Europeană, 2019, direct pe continentul sud-american, în anii ’70. Evoluția e oarecum de așteptat, având în vedere câți „monicomacoviști” erau încă de la început pe acolo, dar prezența câtorva oameni mai normali părea să asigure un oarecare echilibru. Echilibrul, dacă a existat, se pare că a fost unul de scurtă durată.
—
[1] Se poate citi aici: https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=22061&pos=0&NR=b108&AN=2019
Autor: Lucian Sârbu
Sursa: Argumente și fapte