Raed Arafat este de departe cel mai popular om din România. Nu de azi, de ieri, ci de ani buni de zile. La fel cum sînt pompierii în rîndul instituțiilor publice și la fel cum este Hagi în fotbal, o legendă de care nu ai cum să te atingi, așa este Raed Arafat în politică.
Nu poți să te superi pe pompieri. Doar să îi admiri pentru ce fac. Nu poți să te superi pe Hagi. Doar să îl venerezi. La fel și cu Arafat.
Nu o spun eu, că mi s-a năzărit pur și simplu. O spun sondajele. Măsurat în sondajele Sociopol pe tot parcursul acestui deceniu, Arafat se dovedește cea mai rezilientă figură publică.
Nu prezintă evoluții oscilante, care să aibă de-a face cu sezonalitatea ciclurilor electorale. Este acolo sus, în mod constant.
A avut parte de o erodare discretă, lentă, aproape insesizabilă, care vorbește mai degrabă despre atmosfera de comunicare din ce în ce mai acidă și mai otrăvită din spațiul public.
Chiar și cu această erodare, Arafat este în continuare în jur de 55% încredere. A scăzut de la “doar” 70% la “doar” 55%.
Un neverosimil de ridicat nivel la care nici Iohannis n-a ajuns decît meteoric, doar după ce a cîștigat alegerile, nereușind să-și consolideze vreodată cu adevărat acest palier de popularitate de peste 50%.
Dintre toți oamenii publici pe care i-am măsurat vreodată în sondaje, doar Raed Arafat a reușit performanța să stea acolo, semnificativ peste 50%, în mod constant, indiferent ce se întîmpla în jurul său.
Arafat s-a dovedit în 2012 nuca tare care a îngenuncheat tabăra anti-PSD aflată la vremea aceea la conducere. Atacul lui Băsescu la Arafat s-a dovedit a fi fatal pentru fostul nostru președinte alcoolic. După lovitura tăierii salariilor și pensiilor din 2010, conflictul cu Arafat de la începutul lui 2012 a reprezentat bomboana înflorită pe coliva lui Băsescu.
Zilele astea, scenariul se repetă.
Tot o putere anti-pesedistă, pusă pe privatizare și externalizarea resurselor publice, sub masca vrăjelii lozincilor neoliberale privind “eficientizarea” și “competiția” și “economia de piață”. Pur și simplu harneală. Vor să pună mîna pe ditamai halca de resurse publice și să o facă pierdută spre prieteni și alți stăpîni internaționali.
În acest demers, se lovesc din nou de Arafat, cum a făcut-o și Băsescu în 2012.
Cine va ieși cu capul spart din această confruntare?
Va fi Arafat în cele din urmă tras pe dreapta, fără sprijin popular, scos la pensie și SMURD-ul măcelărit elegant de profitorii peneliști?
Sau Orban o să se trezească cu ditamai cucuiul de furie și ură și cu Guvernul destabilizat pentru că s-a luat de cel mai popular om al momentului, care-l depășește inclusiv pe Iohannis în ierarhia simbolică a liderilor publici?
Vom vedea. Pufuleți. Apă plată. Chipsuri. Alune. Floricele. Spectacolul e garantat. Un spectacol de ură și abuz și decizii statale proaste. Ca de obicei, pierde România. Nu mai e demult de mirare. Ne-am obișnuit cu asta.
Vă place cum își iau țara înapoi?
Autor: Mirel Palada
Sursa: Mirel Palada Facebook