Misteriosul cuvânt este unul aparent banal: revoluție. Ce-i o revoluție? În mod normal, dacă e să o luăm după realitatea istorică, revoluția este schimbarea radicală și violentă a unui regim. Dicționarele lumii uită însă voit caracteristica violentă a unei revoluții, păstrând doar schimbarea totală. Ca și cum aceasta s-ar produce de la sine, într-o concordie deplină. Iată manipularea! De unde provine? Fix de-acolo de unde provine tot răul lumii acesteia, anume de la Revoluția Franceză.
Dacă aveți curiozitatea să vă uitați într-o carte școlară de istorie, veți vedea cum numita revoluție e zugrăvită în culori care mai de care mai calde. Ai impresia că acolo a fost doar o răzmeriță și că, în urma ei, lumea a dus-o mai bine. În realitate, Revoluția Franceză a fost unul dintre cele mai oribile evenimente din istoria omenirii. A fost un genocid înfiorător și, culmea, după înfăptuirea sa, francezilor le-a mers mult mai prost decât înainte. Absolut toate domeniile de activitate au căzut și asta în condițiile în care revoluționarii promiseseră numai lapte și miere. Oamenilor li s-a spus că dacă vor înlătura aristocrația bogată, bunurile acestora vor fi împărțite și astfel tuturor le va fi mai bine. Într-adevăr aristocrația a fost îndepărtată însă celorlalți nu le-a mers mai bine, ci mai rău. Era logic să se întâmple așa: degeaba împarți pământurile unui latifundiar întrucât respectivul nu înseamnă doar terenurile sale, ci întreg setul de cunoștințe necesare exploatării terenurilor. Nu-i de mirare că în Franța postrevoluționară se murea de foame mai dihai decât înainte. Culmea, ticăloșii cățărați la putere aveau și-o soluție pentru rezolvarea crizei: lichidarea a aproximativ jumătate dintre francezi. Toate crimele comise în timpul așa-zisei Revoluții aveau, în subsidiar, justificarea că astfel va fi mai bine pentru cei rămași în viață.
Au venit apoi revoluțiile de la 1848, alte mișcări ticăloase prezentate în culori favorabile. Pe capul francezilor a picat și nebunia din 1871 rămasă în istorie sub numele de „Comuna din Paris”. Practic acolo a avut loc înfruntarea dintre revoluționari și revoluționarii radicali, întrucât autoritatea de la Versailles era cât se poate de republicană, adică revoluționară.
În ciuda ororilor produse, revoluțiile secolelor XVIII și XIX au fost doar precursoarele mega-revoluțiilor secolului XX transformate în adevărate carnagii umane. Comunismul, instaurat în Rusia printr-o revoluție copiată fidel după cea franceză, a reușit să facă aproape 100 de milioane de victime la nivel mondial! E interesant că în Estul Europei(fără URSS) numărul de victime ale comunismului se cifrează la aproximativ 1 milion dintre care aproape 90% sunt victime românești! „Concurentul” comunismului, fascismul – care nu a fost decât un comunism întors cu susu-n jos – s-a instalat tot în același mod revoluționar, fiind responsabil pentru aproximativ 25 milioane de victime. Acestora li se adaugă victimele rezultate din confruntarea celor două regimuri surori, cunoscută azi ca „Al Doilea Război Mondial”. Astfel, „Aliații” comunismului au pierdut peste 60 milioane de oameni, în timp ce „Axa” fascistă peste 12 milioane de oameni.
Așa cum în timpul Comunei din Paris s-au bătut „revoluționarii” cu „și mai revoluționarii”, la fel s-au petrecut treburile și-n secolul XX când revoluționarii comuniști s-au bătut cu cei fasciști. Prețul experimentelor revoluționare a costat vreo 200 milioane de victime!!!
În ciuda acestor realități, prin manipulare, s-a ajuns la prezentarea pozitivă a revoluției, în condițiile în care revoluțiile s-au dovedit coterii ale unor borfași criminali. Însă, aceiași borfași criminali sunt și cei care, de-a lungul timpului, s-au chinuit să ridice-n slăvi binefacerile revoluțiilor în condițiile în care ele au fost niște nemernicii în urma cărora lumea a dat înapoi. Și uite-așa s-a ajuns ca respectivul concept să ajungă în limbajul cotidian: „este o descoperire revoluționară”, „savantul X a revoluționat domeniul”, „e o revoluție în artă” etc. Iată cum este utilizat azi conceptul pentru a exprima chestiuni pozitive! O oroare care statutează celebrul „răul este bine” al lui Orwell.
În urma demonstrației mele vor fi mulți care-mi vor spune că revoluțiile au avut loc deoarece „așa nu se mai putea”. Iată, de exemplu, în 1989, s-ar mai fi putut continua cu regimul lui Ceaușescu? Evident că nu, dar avem și dovada că violența acelor zile n-a servit la nimic. Iar uciderea lui Ceaușescu a fost nu doar ticăloasă, ci și nocivă. Faptul că am făcut o schimbare violentă se vede și acum întrucât artificialitatea acelei mișcări face ca și astăzi să fim ultimii din Europa și să ne îngrijim cel mai puțin de interesul propriu.
Utilizarea greșit a noțiunii de revoluție face ca omul să creadă că, într-adevăr, doar printr-o ieșire violentă în stradă și-ar putea rezolva problemele. Istoria ne arată contrariul: nu violența, ci lupta așezată face ca problemele să se rezolve. Așa cum bine ați constatat, după Revoluție nu ne-a fost mai bine. A trebuit să treacă mai bine de un deceniu pentru ca lucrurile să se așeze cât de cât. O tranziție lină ar fi facilitat transferul de know-how și astfel țara și-ar fi păstrat mult mai clar viziunea interesului propriu.
Nu vreau să se înțeleagă greșit: nu sunt împotriva manifestării civice. Probabil e nevoie ca la un moment dat mulțimea să-și facă simțită prezența pentru a le arăta „aleșilor” cine-i cel care i-a pus în funcție. Însă aceste ieșiri nu trebuie să fie gloate aduse la pachet cu discursuri sforăitoare și influenceri dubioși sau isterici. Fiecare om trebuie să fie conștient de ce se află acolo și să iasă doar ca efect al deciziilor propriei conștiințe, nu mânat precum oaia!
Mișcările așezate sunt mișcări pentru principii. Nu ieși în stradă să urli că ți-e foame. Dacă ți-e foame trebuie să cauți cauza acestei situații în care te afli. Dacă tu crezi că ți-e foame „pentru că Iohannis” sau „pentru că Dragnea”, e clar că te afli în eroare. Dacă însă să observi că ți-e foame pentru că străinii fură prea mult din țara ta, atunci e o altă poveste și-ți poți continua raționamentul observând că România are legi mai permisive care trebuie modificate și că la noi clasa politică pactizează cu ocupantul. Poți, de asemenea, să vezi că în Constituție la articolul 69(2) se spune că „Orice mandat imperativ este nul”. Păi de ce-ar fi nul un mandat imperativ rezultat în urma unui pact dintre ales și alegători? Mai mult, la art. 72(1) se spune că „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Nu-i logic! De ce să nu poată fi tras la răspundere pentru mințirea electoratului? Iată diavolul ascuns în detalii.
Dacă spre exemplu s-ar lupta concertat pentru clarificarea celor două paragrafe din articolele Constituției, obligându-i pe aleși să nu mai mintă electoratul, eventual cu consecințe penale, altfel s-ar desfășura lucrurile. Și cu totul altfel un votant și-ar putea urmări alesul. E doar un exemplu.
Rețineți totuși că nicio revoluție n-a rezolvat absolut nimic. Doar acțiunea calmă, menită a ataca principiile, a făcut ca schimbările în bine să se producă. Încetați să mai folosiți noțiunea de revoluție în sens pozitiv întrucât e un sens fals care vă sucește mințile! Altfel nu veți avea parte decât iluzii similare țâțelor „libertății” zugrăvite de Delacroix pentru a servi propagandei Revoluției. Cam cu atât s-au ales francezii din Revoluțiile lor. Și cu o națiune într-un perpetuu colaps ca bonus.