Site icon gandeste.org

Luminița Arhire: ”UN PROST SUPREM”

Când am văzut pe 29 iulie 2020, în conferință de presă, nimicul pompos, de doi metri lungime, cu masca aplicată pe mufă și debitând niște înțelepciuni de bodegă (dintr-aceea cu berea acrită și alunele râncede), mi-a venit să plâng… dar n-am plâns, căci mi-am dat seama că suntem într-o democrație și hei! 66,09% dintre votanții la prezidențiale au stat cu sufletul la gură simultan cu perplexitatea mea existențială și au sorbit indicațiile prețioase ale „amoebei proteus” despre cum trebuie dânșii să se spele pe mâini, să poarte mască și să păstreze distanța, așa că… la naiba, cine sunt eu, ca să contrazic o asemenea majoritate hotărâtă și matură!

Așadar, pentru ce și-a chemat președintele roiul cosmic de jurnaliști la Cotroceni? Ei bine, pentru asta:

„Am discutat despre modalitățile prin care România să poată accesa și valorifica cele 80 de miliarde de euro, bani pe care i-am obținut prin negocierile de la Bruxelles.”

Și-acum, dacă sunteți pregătiți sufletește, iată cum se va face „valorificarea”:

„Am stabilit domeniile prioritare pe care le vom finanța cu acești bani, fiindcă ne dorim ca România să prospere în următorii ani și asta nu se poate face decât prin investiții masive în domeniile cu impact major pentru cetățeni. Noi facem o prioritate zero din investițiile în infrastructură. Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructura energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare în economie, în administrație, să investim în infrastructura din educație și din sănătate.”

V-ați luminat? Un fel de #ȘÎEUAMFOSTLABRUXELLES… asta a fost ceea ce a avut a ne comunica președintele. O sʹ fie bine, ca-sʹ nu fie rău!

Abia apoi a urmat „tirul” neobosit al întrebărilor jurnaliștilor. Iar președintele s-a descurcat de minune…

DESPRE AMÂNAREA ALEGERILOR:

„Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? În loc să le ținem la sfârșit de septembrie, intrăm poate în noiembrie, sau în decembrie, sau în ianuarie, când peste pandemia de COVID-19 poate se suprapune și gripa, poate se suprapune și o iarnă grea și ne trezim că în loc să facem lucrurile mai bine le facem mai prost. În acest fel cred că trebuie să evaluăm situația. După părerea mea, până la mijlocul lunii august trebuie să ținem cont de toate aceste lucruri și atunci se va lua o decizie dacă se reia discuția pe alegeri sau dacă mergem înainte.” (deci, logic, în luna august vom ști dacă vine gripa peste noi sau dacă iarna va fi grea; e clar că în luna iulie nu avem de unde să știm, în schimb în august vom afla cu precizie ce are de gând gripa sezonieră și dacă o să ningă sau nu la iarnă, n.n.)

DESPRE INVITAȚIA LUI MIKE POMPEO LA O COALIȚIE INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONTRACARAREA „AMENINȚĂRII” CHINEZE:

„În consecință, am luat act de această declarație, vom face propria evaluare și diplomația română vă asigur că are capacitatea să analizeze și să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice.”(m-am liniștit -cred că tot în luna august diplomația română va face evaluarea, n.n.)

DESPRE CREȘTEREA ALOCAȚIILOR PENTRU COPII ȘI A PENSIILOR:

„Cu toții ne dorim ca această dublare să devină realitate și, dacă nu este posibilă de azi pe mâine, poate devine posibilă în etape sau, cum spune cineva (!!! ooooo, n.n.), pas cu pas. Primul pas, cu siguranţă, va putea fi făcut destul de repede şi aşteptăm ca Guvernul să vină cu un calcul, care va fi făcut împreună cu un calcul pe rectificarea bugetară, şi vom avea o creştere a alocaţiilor… Și pensiile vor creşte. Punct şi clar. Cât va fi această creştere va calcula Guvernul şi vor veni cu măsurile de rigoare.” (deci, „destul de repede” înseamnă că în august o să ne anunțe, căci august pare o lună fastă pentru calculele guvernului, n.n.)

DESPRE COMUNICAREA GUVERNULUI ÎN LEGĂTURĂ CU ULTIMELE MĂSURI PENTRU COMBATEREA PANDEMIEI:

„Eu sunt convins că Guvernul, în momentul în care va decide aceste măsuri, va veni şi cu explicaţiile aferente.” („momentul” va fi în august, zic… o lună minunată pentru comunicări guvernamentale de tot felul! n.n.)

DESPRE LEGEA CU PRIVIRE LA ALEGERILE PARLAMENTARE:

„Această lege abia ce a ajuns la mine și probabil voi da un răspuns exhaustiv în momentul în care voi decide promulgarea sau nepromulgarea în această etapă a legii.” (în luna august, cred… și aștept cu nerăbdare răspunsul „exhaustiv” al președintelui la cestiune, adică „exhaustiv” DA sau „exhaustiv” NU!, n.n.)

DACĂ ARE ÎN VEDERE ACHIZIȚIONAREA UNUI VACCIN:

„Avem de gând să achiziţionăm şi vaccinul în măsura în care el va fi disponibil, şi medicamentele.” (cred că nu chiar în august, ca să nu ne aglomerăm…n.n.)

DACĂ REPROȘEAZĂ CEVA GUVERNULUI:

„Cred că datele arată ceva destul de clar. În timpul stării de urgenţă situaţia a fost bine gestionată și am avut o creștere şi atunci (!!! de la buna gestionare, zic, n.n.), dar pe urmă numărul de persoane infectate a intrat în descreştere. O etapă care mie mi s-a părut notabil de negativă (!!! n.n.) a fost disputa din Parlament pe legea carantinei și izolării. Proiectul de lege a fost elaborat în regim de urgență de Guvern, trimis în Parlament, unde PSD, nimeni altul, a tras de timp, într-un mod cinic, pe care nu l-a bănuit nimeni. Au apărut politicieni care deschis au incitat la nesupunere, să nu purtăm mască, să ne vedem de treabă, să nu mai raportăm atâtea chestiuni și așa mai departe, inducând în public impresia că lucrurile nu sunt grave, că aceste măsuri nu sunt necesare.” (deci, PESEDEUL, desigur… ca să nu mai zic că a mai fost un cinic, de ziceai că-i pesedist sadea, care prin februarie ne-a zis că „nu există niciun motiv real de panică” și trebuie să descurajăm „orice încercări de a crea senzaționalul în aceste momente” deoarece „acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală”… însă în august sunt convinsă că guvernul Orban va gestiona și mai bine situația, n.n) .

DESPRE CUM VA ÎNCEPE ANUL ȘCOLAR ȘI UNIVERSITAR:

„Evident că această situație a deschiderii noului an școlar și, implicit, a noului an universitar este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri din Guvern cu atribuții pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și a unor scenarii.”

(deci, s-au făcut progrese… în august cred că vom afla ce progrese s-au făcut, n.n.)

DACĂ GUVERNUL ORBAN MAI ARE AUTORITATEA MORALĂ DE A CERE POPULAȚIEI SĂ RESPECTE REGULILE, CÂND MEMBRII GUVERNULUI AU FOST FOTOGRAFIAȚI IGNORÂNDU-LE CU DESĂVÂRȘIRE:

„Da, aveți perfectă dreptate. E nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea. Dar haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea punctuală A UNOR PERSOANE CARE NU AU ÎNȚELES NIMIC.” (deci întrebarea se referea la nerespectarea regulilor de către înșiși membrii guvernului Orban; la ce anume se referea răspunsul președintelui, nu avem de unde să știm! poate aflăm în august, când va înțelege și președintele ce anume a fost întrebat…n.n.)

Nu v-aș mai plictisi… dar hai, să mai punctăm încă vreo câteva înțelepciuni prezidențiale: „suntem în mijlocul unei pandemii care poate se atenuează, poate nu se atenuează”… „poate n-o să avem o contracție de 8% -a noastră o să fie într-un scenariu pe care l-am calculat, mai mică (!!!, n.n.)”… „vom avea mai mult școală normală, deci cu elevii la școală, sau mai mult online, sau un sistem mixt”… „vreau să cred că românii nu își doresc această boală (!!! n.n)”… „lucru care pentru noi este foarte important, o mișcare care vine să sprijine aliații de pe Flancul Estic, lucru foarte important și apreciat de noi, fiindcă suntem pe Flancul Estic.”… „dar, paușal (!!!, n.n), pot să vă spun de pe acum că România a atras atenția de ani de zile, eu am atras atenția de ani de zile, că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre”… „ în ce privește soldații americani, pot să vă spun că soldații americani sunt tot timpul foarte bineveniți (!!! n.n.) în România.”
………………………………………………………………………………….

Asta e, cetățeni… un prost e, oricum l-ai lua, tot un prost. Iar un prost fudul e mai rău decât un prost simplu. În timp ce un prost fudul cocoțat într-o funcție înaltă e o nenorocire.

Când Rareș Bogdan vă spune ce genial este președintele nostru, dumneavoastră trebuie să înțelegeți, cetățeni, că el știe exact, dar EXACT! chiar în vreme ce îl ridică în slăvi, ce IQ atrofiat are amoeba supremă numită Klaus. Însă posibilitatea de a-și bate joc de o Românie întreagă în așa hal i-ați oferit-o dumneavoastră, cetățeni făcând parte din procentul de 66,09%, când ați utilizat, pe 24 noiembrie 2019, atât de entuziast, ștampila!
……………………………………………………………………………………….

P.S. Toate extrasele sunt din conferința de presă susținută la Cotroceni de către președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe 29 iulie 2020.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook
Sursa foto: Playtech

Exit mobile version