Un produs de succes al Casei de consultanţă politică şi PR „Săftoiu&Săftoiu”

Potrivit propriilor afirmaţii auto-laudative ale consultantului politic şi de comunicare Claudiu-Elwis Săftoiu, numitul Gheorghe Ştefan, alias „Pinalti”, a apărut pe scena vieţii politice din România ca rezultat al primului experiment electoral de succes al companieiCapital Promotion („Săftoiu & Săftoiu”). La alegerile locale din anul 2004, compania„Săftoiu & Săftoiu” s-a ocupat de campania electorală a liberalului Gheorghe Ştefan, care a câştigat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ. După un deceniu de la momentul în care Claudiu Elwis Săftoiu făcea referiri la acest succes electoral, care l-a impus şi în staff-ul de campanie, din 2004, al candidatului la Preşedinţia României, Traian Băsescu, cel mai important şi mai bine răsplătit proiect de PR asumat de „Săftoiu & Săftoiu”, cele două exemple de succes ni se dezvăluie ca dezastruoase eşecuri pentru proiectul de ţară. Paradoxul „succes notabil” pentru consultantul politic şi dezastru pentru ţară este cheia în care lucrează nu puţini consultanţi politici autohtoni, sau de import. Dar, despre rolul şi influenţa lor în bulversarea societăţilor democratice, vom reveni cu un alt prilej. Primul exemplu de succes al Casei de consultanţă „Săftoiu & Săftoiu” este astăzi arestat preventiv şi anchetat în unul dintre cele mai mari cazuri de înaltă corupţie politică transnaţională din istoria României – megascandalul afacerii licenţelor Microsoft.

Nimeni nu o să-l deranjeze vreodată pe ex-consilierul prezienţial şi ex-director al Serviciului de Informaţii Externe cu întrebarea dacă, înainte de a deveni angajatul lui Gheorghe Ştefan, „pentru a-l face mare om politic”, s-a documentat asupra dominantelor de personalitate ale clientului-angajator. Nu de alta, dar nu-i tot una să faci campania efectorală a unui om onest, animat de idealul slujirii comunităţii, cu netezirea drumului spre putere a unui viitor mare infractor potenţial. Consecinţă şi a uşurinţei şi rapacităţii unor consultanţi, buni pentru ei şi răi pentru ţară, am ajuns să ne pricopsim cu sute de mari infractori din sfera politicului, preocupaţi de un proiect de ţara imaginat după chipul şi asemănarea lor. Am fi orbi să nu vedem, iresponsabili să nu ne întrebam, cine s-a ocupat de campaniile lor electorale, de promovarea imaginii nonvalorilor şi ce beneficii au cules, pe unde s-au pripăşit, ce şi pentru cine mai lucrează?

Dezvăluirile din „zuhaus” ale suspectului „Pinalti”, produsul Casei de consultanţă „Săftoiu & Săftoiu”, ne confirmă, cu valoare juridică doveditoare, ceea ce multă lume ştie, dar nu poate dovedi. Această generoasă bancă de date „la purtător” deţine informaţii despre, cităm:„[…] toate sumele şi numele a peste 100 de persoane, cu rang de prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, funcţionari publici din ministere, de la Secretariatul General al Guvernului, parlamentari, oameni de afaceri, avocaţi […]”, cu toţii implicaţi în fapte de mare corupţie-trafic de influenţă, dare şi luare de mită, spălare de bani, evaziune fiscală. Care, mai precizează suspectul „Pinalti”, rămân cu banii în conturile personale sau ale societăţilor de afaceri pe care le administrează ori le controlează prin interpuşi.

Ca vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal, „Pinalti” o fi „tăiat şi spânzurat” prin jungla hoţilor din energie, botezaţi de naşul Traian „băieţi deştepţi”?! Adică o fi impus şi taxat numirile în posturile cheie pentru ingineria şi acoperirea deturnării banului public, o fi colectat parandărăturile, plus altele, potrivit tehnologiei transnaţionale a finanţărilor ilegale a partidelor şi politicienilor, devoalate de suspectul Gabriel Sandu, ex-ministru al Comunicaţiilor?! Altfel, din afara reţelei, cum să fi intrat în posesia informaţiilor şi, mai cu seamă, cum să le şi probeze? Dacă suspecţii „Pinalti” şi Gabriel Sandu se arată cooperanţi, înseamnă începutul căinţei sau, dimpotrivă, i-au constrâns zdrobitor rezultatele strictei şi intimei lor monitorizări secrete, puse în faţă, pentru a le sparge rezistenţa? „Pinalti”, mai cu seamă, este căinat de fani că ar fi un naiv, un inocent, căzut şi folosit în maşinăria diabolică a corupţiei politice instituţionalizate. În consens, chiar şi „Pinalti” insinuează că mulţi din „cei 100” ar fi fost prinşi în tentaculele caracatiţei corupţiei, fără să realizeze în ce au intrat, crezând probabil că aşa se face politică. O nouă strategie de PR, aplicată noului context?!

Un astfel de raţionament absurd nu poate să nu genereze mari rezerve şi neîncredere în nivelul culturii politice şi juridice a aleşilor, motiv pentru care astfel de „specimene” ar trebui să fie excluse din viitoarele competiţii politice. Firesc, în mod democratic, prin vot liber şi în cunoştinţă de cauză. Numai că alegătorii, pentru a fi în cunoştinţă de cauză pe cine votează, ar trebui seminarizaţi din operele specialiştilor în dezinformare, făcători de oameni politici, cărora nici societatea şi nici legea nu le-au impus, încă, un cod de etică profesională. Nu în ultimă instanţă, ar fi benefic ca şi partidele politice, în absenţa structurilor proprii de integritate, să uzeze de prevederile legale pe care le au la dispoziţie, pentru a solicita verificarea candidaţilor pe care îi propun în funcţii publice, aflate în zona factorilor de risc, fie că avem în vedere corupţia, fie serviciile de spionaj, care oficial cultivă capete de pod, iar neoficial culeg fructele trădării.

Nu întâmplător am adus finalul acestor sumare consideraţii în zona spionajului şi a contraspionajului. Informaţiile care încep să apară din anchetele în plină desfăşurare fac trimitere la filiere externe, cu puncte de plecare ori terminus în areale ostile. Precedentul „Şereş-Nagy” este doar unul foarte palid. Imaginaţia stimulată de conexiunile suspecţilor „Pinalti”, Toni Greblă, Elena Udrea ş.a. ne-ar putea duce cu gândul şi la agenţi „de carotare” a suveranităţii deciziilor Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului. Un foarte solid temei ca demnitarii din zonele de risc să fie adecvat integraţi programelor naţionale de apărare împotriva spionajului şi a controlului străin ostil, asupra deciziilor.

Autor: Aurel I. Rogojan

Sursa: Ziarul Natiunea