Site icon gandeste.org

Un nou dosar penal anti-Kovesi. De plagiat

Este o certitudine. De acum înainte, Laura Codruța Kovesi nu mai are scăpare. Secția pentru procurori va ancheta o nouă cauză penală, care o are drept țintă pe Laura Codruța Kovesi. După ce a îngropat cât a putut de mult circumstanțele în care și-a plagiat propria lucrare de doctorat, acum, lipsit de funcție, nemaifiind la fel de puternic, fostul șef DNA devine vulnerabil.



Un grup de oameni de știință a descoperit că faimoasa lucrare de doctorat a doamnei Kovesi este realizată prin plagierea masivă a nu mai puțin de 11 autori. În plus, Kovesi și-a atribuit pur și simplu, sub proprie semnătură, reglementări juridice. La ce poate conduce o asemenea anchetă penală?

Plagiatul este un furt. Un furt intelectual. Care este pedepsit penal ca orice alt furt. Prin urmare, după ce procedura inițată de oamenii de știință se va finaliza printr-un verdict al Ministerului Învățământului, doamna Kovesi va fi pusă sub o nouă anchetă penală. În mod automat. Cu această ocazie, vor fi cu certitudine analizate nu numai furtul propriu-zis, ci și circumstanțele, care pot fi agravante, legate de prezumtiva infracțiune. În acest sens, sunt extrem de interesante două aspecte. 1). Faptul că, încercând să se apere, doamna Kovesi a făcut un gest pe cât de neobișnuit, pe atât de nesăbuit. A întocmit și a prezentat un dosar, cu ajutorul căruia a încercat să își probeze nevinovăția. Dosarul respectiv însă o incriminează în aceeași măsură ca și lucrarea plagiată în sine. Cu alte cuvinte, dând din mâini și din picioare, fostul șef DNA s-a îngropat și mai mult. 2). Doamna Kovesi a fost ajutată să-și elaboreze lucrarea plagiată de doctorat de alte persoane, apoi a beneficiat de referate, care stabileau în mod fals valoarea științifică a lucrării și, în continuare, a fost ajutată să se apere, așa cum s-a apărat, după ce primul act al scandalului s-a declanșat. Unii dintre cei care i-au aruncat colacul de salvare pot fi complici.

Lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de doctor, pentru că s-a stabilit că lucrarea sa a fost plagiată, abia după ce nu s-a mai aflat la putere. Istoria se poate repeta și în cazul doamnei Kovesi, care, între timp, nu se mai află la cârma DNA. Sunt mulți foști demnitari ai statului român, care au doctorate falsificate, dar împotriva cărora nici nu a pornit, nici nu s-a finalizat vreun proces privind anularea titlului. Și cu atât mai puțin nu am auzit de anchete penale soldate cu condamnări penale pentru această infracțiune și nici măcar de inițerea unor asemena anchete. Oare totul va începe, culmea ironiei, chiar cu Laura Codruța Kovesi?

Doctoratele false reprezintă una dintre bolile grave care macină societatea noastră. Extrem de costisitoare sub aspect moral și material. Pe calea doctoratelor false, sute, dacă nu cumva mii de persoane au fost promovate în funcție, deși nu meritau, ocupând astfel locul cuvenit altora. Au primit salarii mai mari, dar să nu uităm că au primit, sub forma unor ajutoare de studii, și alte stimulente financiare, pe parcursul elaborării lucrărilor. Ulterior, pe măsura promovării în funcții –  și în baza acestor doctorate plagiate – acești hoți intelectuali au fost răsplătiți cu generozitate de către statul român. Iar, în final, au beneficiat până la capătul vieții de pensii nemeritate. Au fost create în baza doctoratelor false ierarhii inechitabile, care au creat veritabile și legitime frustrări în diverse domenii de activitate. Iar statul a înregistrat și continuă să înregistreze pagube financiare, nu numai prin rezultele slabe ale unor incompetenți aflați în funcții de conducere, ci și prin stimularea materială a acestora fără un just temei.

Mai mult, acești falși doctori, ajungând în poziții profesionale cheie, au inițiat la rândul lor mecanisme de producere a altor și altor lucrări false de doctorat și, implicit de acordare a unor noi și noi titluri necuvenite. Este un proces, care nu poate fi oprit, decât dacă este lovit la temelie. Îndemn din nou instituțiile abilitate ale statului, prin reprezentanții încă neafectați de acest cancer, să se implice cât încă nu este prea târziu. Și să înceapă chiar cu acele instituții de forță, care au dezvoltat în proximitatea lor false academii, al căror scop a fost tocmai acela de a acorda false diplome. Această boală de care suferă națiunea română trebuie lovită în punctul cel mai periculos. Iar punctul cel mai periculos este reprezentat tocmai de acele instituții create și plătite pentru a asigura ordinea și legalitatea.

De aceea am ferma convingere că un dosar penal pe numele Laurei Codruța Kovesi este nu numai inerent, ci și de bun augur, pentru că el ar putea marca un început.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Exit mobile version