Când vine vorba despre politică, italienii cred în „dietrismo”, în ce se întâmplă „în spate”, împărțind lumea între scenă și culise, acolo unde are loc acțiunea care contează, scrie sociologul german Wolfgang Streeck. Când citește ceva sau aude ceva la radio la televizor, un „dietrista” experimentat nu își pune întrebări despre ce i se spune, ci de e i se spune asta și de ce i se spune acum.
Acum, după trei ani de covid și un an de război în Ucraina, se pare că toți europenii au devenit „dietriști”. Nu mai ascultăm și citim „narativele” pe care le produc guvernele și clienții lor din presă pentru ceea ce spun, ci pentru ceea ce ar putea însemna. Astfel am ajuns să nu mai acordăm importanță detaliilor poveștii despre operațiunea polono-ucraineană pentru sabotarea conductei Nord Stream, venită să contrazică ancheta realizată de Seymour Hersh, care indică implicarea Statelor Unite, ci ne întrebăm de ce The New York Times a scris această nuvelă polițistă și apoi a trimis-o spre publicare celor de la Die Zeit. Așa am ajuns să ne întrebăm de ce The New York Times și Washington Post au scris, în ianuarie 2023, o serie de articole despre corupția din Ucraina – cazurile de corupție din această țară nu pot sta la baza unor știri, câtă vreme Ucraina este una dintre cele mai corupte țări din lume. La aceste lucruri cât se poate de comune privite din perspectivă ucraineană se adaugă scurgerea de informații de la Pentagon, care arată că liderii armatei americane au foarte puțină încredere în anunțata contraofensivă ucraineană.
„Pentru ucraineni și sponsorii lor europeni pare foarte greu de evitat deznodământul retragerii americane de pe acest front și lăsarea treburilor nerezolvate în seama celor din regiune”, scrie Wolfgang Streeck.
Cum va rezolva Europa un război început de Statele Unite și Rusia? Cu ajutorul Germaniei, căreia Washingtonul îi va reconfirma statutul de lider al UE (contestat de Franța imediat după Brexit), însă cu condiția ca Berlinul să se ocupe de finanțarea războiului din Ucraina. Și care este metoda preferată de Berlin atunci când vine vorba de chestiuni economice? Austeritatea pentru întreaga Uniune Europeană.
„Acționând împreună cu Polonia și statele baltice, SUA au reușit în ultimele luni să împingă Germania într-o poziție de lider al Europei, cu condiția că Berlinul se va ocupa de organizarea și contribuția Europei la război. Anul trecut, pas cu pas, UE s-a transformat într-o organizație auxiliară a NATO – însărcinată, printre altele, cu războiul economic – în timp ce NATO a devenit și mai mult un instrument al politicii americane, prezentată acum sub brandul de politică a Vestului”, scrie Streeck.
„Se zvonește că, la mijlocul lui 2023, secretarul general NATO Jens Stoltenberg va fi recompensat pentru activitatea lui cu o sinecură binemeritată – președinția băncii centrale a Norvegiei – iar actuala șefă a Comisiei Europene îi va succeda la conducerea NATO. Asta ar definitiva subordonarea UE față de NATO – cealaltă organizație internaționala, mult mai puternică, cu sediul la Bruxelles, care, spre deosebire de UE, include și Statele Unite și este dominată, firește, tot de Statele Unite. Cu ani în urmă, von der Leyen a fost ministru al Apărării sub cancelara Angela Merkel, unul dintre cei mai incompetent ministru de resort. Ea este responsabilă pentru situația jalnică a armatei germane la începutul războiului din Ucraina, însă se pare că a fost iertată pentru asta datorită americano-europenismului ei ardent.
Oricum, la începutul anului 2023, a fost semnat un acord de cooperare între UE și NATO – făcut posibil și de renunțarea la neutralitate de către Finlanda și Suedia. Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung acordul stabilește ‘în termeni deloc neclari prioritatea Alianței în ce privește apărarea colectivă a Europei’, consfințind rolul de lider al SUA în ce privește politica de securitate a Europei, o politică de securitate foarte vag definită”, scrie Streeck.
Germania a luat în primire rolul trasat la Washington și a început să formeze batalioane de tancuri produse în Europa pentru frontul din Ucraina; Rheinmmetall a anunțat că va construi o uzină de tancuri în Ucraina, cu capacitatea de 400 de tancuri pe an; Germania și Polonia au anunțat că vor construi o uzină de reparații pentru tancurile germane avariate în Ucraina. Iar cel mai important este că Ursula von der Leyen a anunțat că Ucraina va fi reconstruită în special pe cheltuiala Europei, fără să-i mai amintească pe oligarhii ucraineni. La fel de important este că banii europeni vor fi gestionați de o corporație americană, câtă vreme președintele Zelenski a discutat cu șeful Black Rock, Larry Fink, despre planurile reconstrucției Ucrainei.
„Însă asta nu se va întâmpla foarte repede. Documentele americane scurse recent și cele spuse de analiștii semi-oficiali din SUA arată că nu este deloc iminentă o victorie totală a Ucrainei, ba chiar ea nu este deloc așteptată. Armele livrate de Occident nu fac decât să mențină linia frontului și, atunci când rușii vor câștiga teren, Ucraina va primi artilerie, muniție, avioane și tancuri cât să-și recupereze teritoriul pierdut. Însă victoria declarată esențială pentru supraviețuirea națiunii de către partidul aflat la guvernare la Kiev nu mai este printre obiectivele SUA”, scrie Streeck.
„SUA europenizează războiul din Ucraina, iar Germania va trebui nu doar să organizeze sprijinul pentru Ucraina, ci și să convingă guvernul de la Kiev că sprijinul occidental nu va fi suficient pentru a obține victoria dorită de naționaliștii ucraineni. În calitate de franciză americană pentru acest război, Germania va fi considerată principalul vinovat, dacă rezultatul războiului din Ucraina va fi sub așteptările Europei de Est, ale SUA, ale germanilor pro-ucraineni și, firește, ale Ucrainei. Această poziție va fi cu atât mai proastă pentru Germania, cu cât modul în care se va termina războiul nu va fi decis în Europa. Un jucător important, dacă nu decisiv, va fi China, care se opune folosirii armei nucleare și înarmării beligeranților, inclusiv a Rusiei.
Unul dintre motivele pentru care SUA oferă Germaniei sarcina organizării războiului poate fi dorința americană de a determina China să respecte politica de mai sus, un lucru pe care nu l-ar face dacă Rusia ar fi pusă cu spatele la zid printr-un război gestionat total de americani. Asta poate fi o înțelegere tacită, dar poate fi și un acord negociat, care însă nu va fi făcut public în contextul în care administrația Biden se pregătește de război chiar cu China.
Se poate ca super-naționaliștii de la Kiev să fi mirosit ceva. Imediat după ultima întâlnire dintre liderii aliați de la Ramstein, ministrul adjunct de Externe Andriy Melnyk, reprezentantul elementului clasic-fascist Bandera în guvernul ucrainean, a spus că Ucraina are nevoie de zece opri mai multe arme decât Vestul trimite în acest moment, pentru a obține victoria în 2023. Melnyk este școlit la Harvard și știe bine că o asemenea declarație îi poate deranja pe patronii americani. Faptul că nu-i pasă de acest lucru sugerează că Washingtonul și-a luat deja privirea de la Ucraina și a îndreptat-o spre China. Este și un semnal despre disperarea regimului de la Kiev în ce privește viitorul războiului, precum și despre dorința naționaliștilor de a lupta până la capăt, convinși că adevărate națiuni se nasc pe câmpul de luptă, prin jertfa celor mai buni fii ai lor”, mai spune Steeck.
Rolul Europei în ordinea globală care se construiește acum nu poate fi conturat decât prin aducerea Chinei în ecuație. „În ultimul timp, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a fost în numeroase vizite, cu misiunea de a aduce cât mai multe state în tabăra americană, făcând apel la valorile „occidentale”, oferind sprijin diplomatic, economic și militar și amenințând cu sancțiuni economice. Credibilitatea lui Baerbock în calitate de ambasador al Americii depinde de modul în care propria ei țară, Germania, respectă linia trasată de America, inclusiv excluderea Chinei din economia globală. Însă această linie este într-un conflict fundamental cu interesele industriei germane și, prin extensie, cu interesele Germaniei ca țară, făcându-l pe ministrul german de Externe să urmeze o linie bizară în relația cu China.
Privind cu un ochi în culise, putem specula dacă nu cumva cancelarul Olaf Scholz a ajuns la o înțelegere prin care SUA să-i ofere ceva libertate în relația cu China, atât de imporantă pentru exporturile germane, ca recompensă pentru faptul că Germania conduce efortul de război al Europei în Ucraina, respectând solicitările americane. Pe de altă parte, producătorii germani par să fi pierdut oricum cota de piață din China, în mod dramatic în cazul automobilelor, chinezii preferând automobilele electrice autohtone.
Politica germană față de China, respectând proiectul ordinii bipolare impus de SUA, duce nu doar la conflicte politice interne în Germania, ci și la nivel internațional, în special cu Franța, amenințând să fragmenteze și mai mult Uniunea Europeană. Aspirațiile franceze la „autonomie strategică pentru Europa” au o șansă doar într-o lume multipolară, cu multe state nealiniate, ceva asemănător cu ordinea internațională dorită de China. Dacă această ordine ar presupune echidistanță europeană față de China și SUA este mereu neclar, cel puțin din declarațiile președintelui Franței. Oricum, acest proiect al Franței este subminat de militanții prooccidentali din Germania, speriați de remarcile ocazionale ale lui Emmanuel Macron cum că autonomia strategică este incompatibilă cu loialitatea Europei față de SUA.
La fel ca foștii președinți ai Franței, Macron știe că țara sa nu poate domina UE decât cu susținerea Germaniei. Problema lui este că Germania a coborât acum de pe bicicleta tandem a UE și se pare că a făcut-o pentru totdeauna. Conducerea ecologistă a diplomației germane speră, împreună cu Polonia și țările baltice, că îl va putea deferi pe Putin Curții Internaționale de Justiție și că tancurile germano-ucrainene vor putea defila prin Moscova, așa cum au făcut-o tancurile sovietice în Berlin. Macron vrea însă să-i ofere o portiță de ieșire lui Putin și speră să reia legăturile economice cu Rusia după o încetare a focului mediată dacă nu de Franța, atunci poate de o coaliție de state nealiniate din „Sudul Global” sau „chiar de China”.
Dominația franco-germană a Europei își trăiește ultimele etape, urmând ca pe ruinele ei să se dezvolte o infrastructură economică europeană anti-rusă și o infrastructură militară condusă de statele est-europene prin procură obținută din partea SUA. Acest lucru a fost evident în timpul vizitei lui Macron în China, pe 6 aprilie 2023. Macron a fost tratat regește în China, iar în zborul revenirii în Franța a spus că aliații americii nu pot fi vasalii Americii. Atunci, ministrul german de Externe a fost revoltată și a lăsat să se vadă asta, urmată conștiincios și unanim de presa germană.
UE se transformă prin ruptura dintre Franța și Germania și prin ascensiunea statelor din Europa de Est, ca urmare a revenirii SUA în Europa sub conducerea lui Biden, totul pe fondul pregătirii unei confruntări globale între țara lui Xi și neobositul efort american de a construi o lume cât mai sigură pentru democrație…”.
Sursa: anonimus.ro