Site icon gandeste.org

UE este fosta URSS!

Emmanuel Macron, autointitulatul nou lider politic al UE, in urma prabusirii Angelei Merkel, dar si “profetul” unei noi Uniuni, transformata in Federatie, a ajuns in Franta, la el acasa, la UN PROCENT DE INCREDERE DE 24%! Fiind contestat in strada prin proteste violente de sute de mii de francezi!



Ce democratie mai este aceasta? Cum mai putem vorbi de vointa cetatenilor si valorile general consacrate cu privire la drepturile omului, statul de drept, democratia constitutionala?

Situatia este aceeasi, daca nu mai grava, in Germania, celalalt stat cu pretentii hegemonice pan-europene. Acolo unde, asa cum am spus, Angela Merkel si CDU A PIERDUT SPRIJINUL CETATENILOR.

Si, daca nu mai este vorba despre democratie, atunci despre ce putem vorbi? Putem vorbi despre DICTATURA! O noua forma de dictatura, care se sprijina pe sistemele de forta si repersiune legale sau oculte, care impun popoarelor un drum politic si un mod de viata strain vointei acestora.

Nu intamplator Ministrul de Externe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a afirmat recent ca Uniunea Europeana este o noua forma a Uniunii Sovietice!

PNTCD, partidul care a luptat pana la sacrificiu contra URSS, nu poate accepta o UE transformata in URSS! Aceasta nu este o pozitie eurosceptica. Din contra, PNTCD isi doreste o Uniune fondata pe principiile democratice, statul de drept, drepturile si libertatile cetatenilor, valori proclamate chiar de tratatele UE, dar care au fost pervertite.

Ipocrizia nu mai este de niciun folos, uriase mase de cetateni europeni s-au ridicat si se ridica pe zi ce trece impotriva acestei dictaturi mascate. Cu cat se va amana momentul unei reforme profunde a UE, cu atat mai mult va exista pericolul ca UE sa se dezintegreze fara sansa de a mai fi reformata.

Autor: Aurelian Pavelescu

Sursa: Aurelian Pavelescu Facebook

Exit mobile version