Într-un discurs rostit la Fed-ul din New York, reputatul analist de pe Wall Street, James Grant, a afirmat că banca centrală a SUA s-a depărtat de mandatul său iniţial stabilit acum 100 de ani, lansându-se în inducerea unei inflaţii persistente, manipularea pieţelor, suprimarea artificială a ratelor de dobândă şi în planificarea centralizată a economiei. El recomanda reintroducerea etalonului aur şi revenirea în mandatul restrâns iniţial al instituţiei. Mohamed El-Erian, şef executiv la PIMCO, fondul cu cele mai mari plasamente în pieţele de bonduri, a afirmat, de asemenea, într-o conferinţă susţinută la Fed-ul din Saint Louis, că strategiile neconvenţionale în politica monetară utilizate după dezlănţuirea crizei ar trebui treptat abandonate întrucât beneficiile acestora nu mai justifică riscurile şi costurile.
Propunerilor de reevaluare a concepţiei de acţiune a Fed enunţate însă i se adaugă una tranşantă: Rezerva Federală Americană ar trebui să se desfiinţeze! Este ceea ce solicită Robert Wenzel, autor al publicaţiei online Economic Policy Journal. El spune că banca centrală a SUA nu mai are nimic de oferit după ce într-un veac de existenţă a adus o inflaţie de 2.241% la nivelul preţurilor şi nu a putut preveni cele 18 recesiuni din America.
Ron Paul, congresman de Texas şi unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Casa Albă din partea Partidului Republican, face, de asemenea, un rechizitoriu dur Rezervei Federale într-un editorial în Financial Times. “Criza financiară a scos în evidenţă pe deplin falimentul intelectual al bancherilor centrali ai lumii”, scrie acesta.
Invitat la sfârşitul lunii trecute să conferenţieze la sediul Rezervei Federale din New York, Robert Wenzel, autor al blogului Economic Policy Journal şi unul dintre cei mai puternici contestatari ai instituţiei, nu a mers cu jumătăţi de măsură: el a propus, nici mai mult nici mai puţin, desfiinţarea băncii centrale a SUA. El a recunoscut în faţa auditoriului că ideile sale sunt într-atât de opuse încât, dincolo de rolul discuţiilor intelectuale, nu vede cum i-ar convinge pe oficialii Fed de utilitatea desfiinţării sistemului Rezervelor Federale.
“Pur şi simplu nu înţeleg cea mai mare parte a gândirii de aici de la Fed şi nu înţeleg cum această gândire poate continua atunci când, în viziunea mea, se loveşte de realitate”, a declarat Wenzel, adăugând că el este adeptul şcolii lui Ludwig von Mises, Friedrich Hayek şi Murray Rothbard, potrivit căreia nu se pot găsi în economie constante aşa cum acestea pot fi descoperite în fizică. Cei de la Fed însă întocmesc studiu după studiu cu ecuaţii construite, de ca şi când ar exista asemenea constante în economie. În piaţa privată aşa ceva au mai încercat în anii ’80 cei de la Long Term Capital Management şi au dat faliment. Traderii au crezut în constante ale ratelor de faliment în piaţa subprime şi au tranzacţionat în consecinţă. Calculele le-au explodat în faţă şi a urmat criza financiară. Fed persistă însă în a întocmi astfel de ecuaţii.
Lui Wenzel i se pare ciudat că reprezentanţii băncii centrale a SUA s-au abandonat unui model keynesian potrivit căruia cererea, iar nu producţia este cea care dictează economia. “Vă rog să aruncaţi o privire prin lume pentu a vedea iPhone-urile, iPad-urile, cuptoarele cu microunde, televizoarele cu ecran plat care mie îmi sugerează că producţia este cea care stimulează economia”, spune Wenzel adăugând că abia abundenţa acestor produse poate crea cererea în măsura în care legea cererii şi ofertei împinge preţurile în zone accesibile.
Fed, 100 de ani de eşecuri
Fed propovăduieşte ideea conform căreia şomajul se poate reduce prin stimularea cererii graţie tipăririi de bani. Această credinţă i-a făcut să majoreze cantitatea de bani de la fondarea instituţiei şi până în prezent cu 12.230%. Şomajul se află însă la niveluri record.
Ca şi James Grant într-un discurs rostit tot la Fed-ul din New York anterior, Wenzel nu înţelege de ce instituţia se opune scăderii preţurilor, aşa cum se întâmplă în piaţa televizoarelor, computerelor şi telefoanelor mobile.
Reprezentanţii băncii centrale spun că urmăresc stabilitatea preţurilor, însă într-un secol de existenţă, acestea au crescut cu 2.241% la nivelul consumatorilor. Argumentul potrivit căruia stabilitatea preţurilor este urmărită doar secundar, în condiţiile în care preocupările se centrează pe stabilitatea financiară, este contrazis de cele 18 recesiuni severe parcurse de la înfiinţarea Fed, între care şi Marea Depresiune din anii ’30 şi criza pe care o traversăm. Toate aceste etape de contracţie economică au rezultat în prăbuşiri ale cotaţiilor bursiere, zeci de milioane de şomeri şi falimente ale companiilor.
Aceste picaje nu numai că nu au fost împiedicate de Fed, dar Wenzel spune că au fost determinate de banca centrală. El îşi argumentează poziţia cu teoria ciclurilor economice a lui Mises, Hayek şi Rothbard, care spune că aceste oscilaţii majore ale economiei rezultă din tipărirea de bani. Cu toate acestea, Fed persistă în politica de majorare a masei monetare. “Vă puteţi imagina ce distorsiuni sunt determinate în economie de Fed prin această tipărire masivă de bani?”, i-a întrebat Wenzel pe oficialii Fed.
El spune că instituţia a eşuat atât în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor, cât şi în asigurarea stabilităţii financiare. “Este credinţa mea că, de la început şi până la sfârşit, Fed este un eşec”, mai spune autorul blogului Economic Policy Journal. El le-a lansat reprezentanţilor Fed din auditoriu un avertisment: “Laţul se strânge în jurul organizaţiei voastre; cantităţi mari de bani sunt necesare a fi tipărite doar pentru a ţine economia voastră manipulată la suprafaţă. În cele din urmă, acestea vor rezulta într-o inflaţie uriaşă la nivelul preţurilor sau, dacă vă opriţi din tipărit, o altă prăbuşire economică va apărea. Nu este altă cale”.
Criza este, aşadar, inevitabilă, iar băncile centrale nu o pot împiedica. Este şi motivul pentru care cel mai bine ar fi să se desfiinţeze. Robert Wenzel îşi încheie interesant discursul de la Rezerva Federală din New York: “Încă o dată, vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat. Aveţi pregătită mâncare, aşa încât nu voi fi nepoliticos şi voi sta să mănânc. Haideţi să avem o masă pe cinste. Haideţi să o transformăm într-un festin. Apoi, vă solicit, vă pledez, vă rog pe voi toţi să ieşiţi de aici împreună cu mine şi să nu vă mai întoarceţi niciodată. Este lucrul moral şi etic pe care trebuie să îl faceţi. Nimic bun nu iese din acest loc. Haideţi să încuiem uşile şi să abandonăm clădirea păianjenilor, moliilor şi şobolanilor cu patru picioare”.
Băncile centrale nu înţeleg actuala criză şi ne împing spre una şi mai mare
Ron Paul, unul dintre cei doi candidaţi republicani pentru Preşedinţia SUA rămaşi în cursă, contestă existenţa instituţiei băncii centrale, iar argumentele sale sunt prinse în cartea “End the Fed” (“Sfârşitul Fed-ului”), publicată în 2009. Aceasta a fost sursă de inspiraţie pentru o campanie publică a susţinătorilor lui congresmanului de Texas, în care sintagma a devenit imperativă: “End the Fed!” (“Să terminăm cu Fed-ul!”).
Într-un articol publicat recent în Financial Times, Ron Paul spune că actuala criză financiară demonstrează falimentul intelectual al reprezentanţilor băncilor centrale, instituţii a căror existenţă nu trebuie subînţeleasă într-o economie de piaţă. “Deşi socialismul şi planificarea economiei centralizate au fost respinse pe scară largă de către economiştii adepţi ai pieţei libere, persistă mitul potrivit căruia băncile centrale sunt o componentă necesară a economiilor de piaţă”, scrie Paul. Astfel, economiştii respectivi înţeleg faptul că un control al salariilor şi al preţurilor bunurilor de către Guvern ar duce la penurie, alocări greşite de resurse şi la înrăutăţirea vieţii. Cu toate acestea, ei admit că băncile centrale trebuie să determine nu numai cantitatea unei mărfi – banii -, dar şi preţul acesteia prin fixarea ratelor de dobândă.
Banii ieftini ne duc doar din criză în criză
Fed-ul a persistat în neglijarea faptului că dobânzile sunt, la rândul lor, preţuri, iar cealaltă eroare o reprezintă majorarea inflaţionistă a masei monetare. “Tipărirea unor cantităţi nelimitate de bani nu duce la prosperitate nelimitată”, scrie Paul. Este însă exact ceea ce a făcut Fed-ul în ultimele două decenii pompând trilioane de dolari în speranţa că vor stimula creditarea şi, în consecinţă, consumul. Aceste intervenţii au scopul de a creşte artificial preţurile acţiunilor, de a coborî costurile împrumuturilor pentru companii şi indivizi, precum şi pe acela de a menţine ridicate preţurile caselor.
Spre deosebire de predecesorii lor din anii ’30, care au lăsat frâu liber deflaţiei, actualii reprezentanţi ai Fed-ului se comportă ca şi cum culmea unei bule a creditării reprezintă un status quo la care trebuie să ne întoarcem. Ei confundă banii cu avuţia şi promovează ideea potrivit căreia prosperitatea derivă din preţuri ridicate ale activelor şi cantităţi uriaşe de bani şi de credit.
Politica banilor ieftini nu e nouă. Fiecare criză a început cu o politică monetară inflaţionistă ce a condus la umflarea unor baloane speculative, spune Paul. Băncile centrale au considerat, la spargerea inevitabilă a acestora, că soluţia este reinflamarea lor, doar că aceasta doar seamănă seminţele unei noi crize. Spre exemplu, coborârea de către Fed a ratelor de dobândă pentru evitarea recesiunii după spargerea bulei “dot.com” a condus la inflamarea unei bule imobiliare, după al cărei colaps nu ne revenim nici astăzi. Eşuând să înveţe lecţia, acum banca centrală a SUA pompează trilioane de dolari în economie şi promit că vor ţine ratele de dobândă aproape de zero până în 2014. “Aceasta ne asigură că următoarea criză va fi încă şi mai distructivă decât cea prezentă”, avertizează Paul.
El întăreşte că reacţiile instituţiei la criza financiară ne spun că oficialii înalţi nu înţeleg natura acesteia: “Răspunsul Fed la criză sugerează că aceasta crede că actuala criză este o problemă de lichiditate. De fapt, este o problemă a investiţiilor alocate prost ce au fost cauzate de un preţ inadecvat al banilor şi a creditului, preţuri distorsionate de acţiunile inflaţioniste ale Fed”.
Adevărata prosperitate cere bani solizi
Rezolvarea crizei nu poate veni decât din ruperea acestui cerc vicios care să schimbe o realitate care ne spune că “Fed a făcut ca băncile şi corporaţiile să fie dependente de banii ieftini”. Pieţele acum sunt puternic distorsionate după zeci de ani de intervenţii ale autorităţii de politică monetară. “Trăim într-o lume în care a abandonat conceptul potrivit căruia economisirea şi investiţiile sunt sursele avuţiei reale şi a creşterii economice. Pieţele financiare cer crearea de bani din partea băncilor centrale. Speranţele pentru noi programe de relaxare cantitativă de la Fed, Banca Angliei ori Banca Japoniei – sau alte operaţiuni de refinanţare pe termen lung ale BCE – încurajează pieţele, în timp ce deciziile de a nu se interveni determină picaje ale acţiunilor. Factorii de decizie se axează pe stimularea consumului, în timp ce ignoră producţia. Aşa-numiţii capitalişti au uitat că, de fapt, capitalul nu poate fi creat de Guvern”, scrie Ron Paul.
El avertizează că perpetuarea unui actual model ne poate conduce către o criză de proporţii: “Controlul economiei globale a fost trecut în mâna unui cartel bancar care reprezintă un pericol pentru noi toţi. Adevărata prosperitate cere bani solizi, productivitate crescută, economisiri şi investiţii sporite. Lumea este inundată de dolari şi o criză valutară care implică moneda de rezervă a lumii ar fi o catastrofă fără precedent”.
autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro