„În momentul de față noi nu avem puncte de vedere nobile pentru că lumea este înnebunită de politică. Ceea ce ar trebui făcut este să depolitizăm cultura și să culturalizăm pe oamenii politici”.
Am dat peste vorbele astea rostite de Eugen Ionescu într-un interviu din 1978. Cât au trecut de atunci? 44 de ani? Aproape jumătate de secol și starea lucrurilor nu doar că nu s-a îmbunătățit, dar panta alunecării într-o manelizare extremă a societății (din care evident că face parte și politica sau poate mai ales politica) s-a înclinat tot mai prăpăstios.
Ține de datoria fiecărei generații să lupte cu provocările pe care cursul istoriei i le pune în față, nu ne putem baza la nesfârșit pe niște victorii morale ale unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, cu valoare de legendă. Legendele sunt bune, dar nu se pot substitui realității.
Sigur, tragem cât putem de un Caragiale, Eminescu, Enescu și Brâncuși, esența lor e eternă și se pot constitui oricând ca repere. Nimeni nu are pretenția ca geniul să se nască în fiecare generație, dar nu despre asta vorbește Eugen Ionescu, nu despre excepționalitate, ci despre o normalitate sau normalizare necesară sănătății spirituale a societății. Iar la vremea când făcea el declarația aceasta, încă puteam vorbi despre o epocă în care cultura nu era un fenomen marginal, așa, în plin comunism.
Comunismul a căzut, societatea se presupune că ar fi trebuit să renască, la fel și cultura, iar clasa politică să se revitalizeze. Dar s-a mers din rău în mai rău. Nu stau acum să analizez întreg fenomenul – nu sunt nici în măsură și este mai degrabă subiectul unei cărți (care probabil s-a și scris/s-au scris), dar cert este că în 2022, arta a devenit o banană lipită cu scotch de perete, muzica un zgomot sinistru, tolerabil doar dacă te-ai drogat în prealabil, iar cultura, în cazul în care nu a devenit un fenomen la fel de corupt ca politica, dominat de cumetrii și interese meschine, a coborât de pe piedestalul unde era situată odată, și-a abandonat misiunea spirituală, a îmbrăcat straiele profane ale mediului online și s-a integrat în peisajul vulgar a cărui manifestare supremă este Eurovisionul homosexualizat și maneaua care urlă din boxele merțanului.
Cum am putea culturaliza clasa politică, mai imbecilă și ineptă ca oricând, când noi nu putem culturaliza masele? De citit, se citește tot mai puțin (e drept, și salariile sunt mici, dar măcar o carte pe lună tot se poate cumpăra), Facebook-ul ne-a transformat în niște copii cu deficit de atenție care nu se mai pot concentra asupra unui text a cărui lectură depășește 2-3 minute, iar vizualul (televiziunea și Netflixul) a câștigat detașat lupta cu pagina scrisă. Avem un președinte pe lângă care cel mai dezorientat și necomunicativ autist pare un orator al Romei sau Greciei antice, care se așază cu fundul pe Masa Tăcerii, nestânjenit, de parcă ar fi luat loc pe o bancă în parc, iar restul clicii politice este de o mediocritate dureroasă. Dar situația tragică în care ne aflăm, cred că are cel mai mult legătură cu diluarea spiritualității și deconectarea de la sacru și esențial, secularizarea tot mai pronunțată care promovează individualismul pe post de religie universală, care propune ca scop ultim un fals sentiment al fericirii constante, de fapt refugiul în tot ce este artificial, dar oferă o satisfacție de moment, confundată cu împlinirea unor nevoi interioare. „Civilizația” a înlocuit cultura, aducând în prim-plan materialismul, întâietatea tehnologiei în detrimentul comunicării reale, trivializarea iubirii și cultivarea pornografiei, demonul autosuficienței, progresismul cu toate hibele sale – politicile identitare, dictatura minorităților și corectitudinea politică – și preocuparea pentru niște chestiuni periferice ca ecologismul, veganismul și alte isme lipsite de substanță, făcând abstracție de problemele arzătoare, cum ar fi faptul că, pe românește, ne ducem dracului pe p**ă.
N-am nicio concluzie în afara unei evidențe incontestabile: suntem mai săraci și mai proști ca oricând, conduși de niște politicieni mai lacomi și mai incompetenți ca niciodată. Pe ăștia nici dacă îi supui unui program intensiv de studiu al tuturor clasicilor din literatură și filosofie, nu îi salvezi din mahalagismul intelectual la care sunt condamnați de lipsa creierului.
Sigur, culturalizarea de care vorbește Eugen Ionescu nu se realizează peste noapte; nu-ți sunt de ajuns nici măcar anii de liceu plus facultate pentru a te considera un om cult, dar oricum, cine să o facă? Elitele zilei? Cărtărescu și Patapievici?
Trăim timpuri aculturale, despiritualizate, desacralizate. Salvarea nu există decât la nivel individual, omenirea ca întreg și-a semnat de mult sentința la moarte.
Autor: Olimpia Olari-Stan