Din cimitirele Roșiei Montane, morții au fost reînhumați în nord-vestul țării, în funcție de noua locuință a strămutaților. Numărul lor exact nu poate fi aflat, deoarece persoanele implicate refuză să dea informații. (hartă de Luminiţa Dejeu) (sursa: vice.com)
Startul deshumărilor a fost dat de Gabriela Szekely, o pensionară fostă învățătoare timp de 17 ani în Roșia Montană. I-am aflat adresa dintr-o carte de telefoane și am găsit-o într-un bloc clujean cu patru etaje, singură, șchioapă și înfofolită într-un halat brodat. Se mutase aici în 2003. <<În contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor era scrisă și exhumarea, dar am văzut asta un an mai târziu. Le-am spus că vreau să-mi aduc soțul cât de repede, ei au suportat absolut toată cheltuiala, iar eu am fost foarte mulțumită. A costat mult. Cam o sută.” Adică o sută de milioane de lei vechi, banii RMGC cu care doamna Szekely a cumpărat un loc de veci pentru ea și soţul ei, în Cimitirul Central, cel mai scump din Cluj-Napoca. Mi-a spus: „Atât de adâncă o fost groapa, încât și eu încap acolo. Dar n-aș mai avea puterea să-mi dezgrop soțul încă o dată”.
După prima deshumare, în Roşia Montană au început să circule zvonuri despre „morţii care se duc”. Dorinţa „de a-şi avea morţii aproape” s-a răspândit ca o epidemie printre cei care şi-au vândut proprietăţile companiei, iar cimitirele comunei s-au umplut de muşuroaie de doi metri lungime. Printre localnici se zvonește că adevăratul motiv care grăbește golirea cimitirelor este prețul unui mort – aproximativ două mii de euro. Sorin Jurcă, proprietarul unuia dintre magazinele din Roșia, mi-a povestit: „Pentru mine a fost un şoc. Mătușile mi-au deshumat bunicii fără să ştiu. Mi-au zis că sunt prea sensibil şi poate nu aş fi venit să văd. Şi să stau liniştit, că nu au luat bani, deşi eu nici nu le-am întrebat asta”. Am realizat cât de sinistră e situația când Andrei Gruber, proprietarul hostelului în care mă cazasem, mi-a explicat: „La toți care deshumează le dau și un loc de veci în plus. Așa îi conving pe bătrâni, care scapă de grija costurilor pentru propria groapă”.
Dorel, poreclit Calu’, gropar în Roșia Montană din 1975, mi-a povestit: „Familia Furtuna a dus zece odată. Banul ăsta, bată-l dumicatu’, lăcomește, mă. Toți zic că nu iau, dar iau. Mie să-mi deie un milliard să-i scot pe mama și pe tata, nu îi duc.” De când s-a apucat de meseria asta, Dorel nu a deshumat pe nimeni, până într-o duminică din 2004,când preotul unitarian Arpad Palfi zis și Arpi l-a chemat să „scoată o femeie”. „Păi dacă îngrop, pot să și dezgrop!” Ca să-mi dea curaj, mi-a umplut un pahar cu bere și mi-a povestit: „Eram cu nepoata femeii, trei călugări și Arpi. Eu credeam că trebuie făcută iar groapa, dar am săpat 80 de ţanti (n.r.: centimetri) și un călugăr mi-o zis să mă opresc, că e de-ajuns un pic de copcă. Am rupt sicriul cu târnăcopul, am luat-o de picioare, am scos-o afară, am băgat-o în sac şi ei au dus-o. Era exact cum am îngropat-o, numai unghiile şi părul crescuseră.”
[Cititi articolul complet pe vice.com]
Autor: Oana Moisil,
Foto: Rene Zieger, Alexandru Vakulovski